Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Cineworld deschide 100 de săli ScreenX în SUA şi Europa

Cineworld ScreenX

marcând o expansiune semnificativă a celui mai captivant format de cinema

– Tehnologia de cinema 270o urmează să ajungă şi în România –

CJ 4DPLEX a anunţat parteneriatul cu Cineworld Group pentru a deschide 100 de săli ScreenX în locaţiile sale în următorii ani. Acest acord, care marchează un punct semnificativ pentru ambele companii, include inaugurarea sistemului cinematografic în 10 ţări: SUA, UK, Israel şi alte şapte ţări europene, printre care şi România.

Cineworld ScreenX
Cineworld ScreenX

Acest parteneriat marchează o extindere majoră pentru cinematografie, iubitorii de film având ocazia să se bucure de o experienţă imersivă de vizionare a filmelor printr-un sistem panoramic 270o, ecranul de cinema extinzându-se pe cele trei laturi ale sălii şi oferind astfel cea mai impresionantă experienţă de cinema posibilă.

ScreenX s-a extins rapid la nivel internaţional, reuşind să aducă în aceste săli de cinema atât filmele de la Hollywood, cât şi producţiile locale. “King Arthur: Legend of the Sword”, “Pirates of the Caribbean: Dead Men Tell No Tales”, “Kingsman: The Golden Circle”, “Black Panther” and “Rampage” sunt câteva dintre filmele lansate în trecut în acest format premium, în perioada următoare fiind anunţate, printre altele, “Ant-Man and the Wasp”, “The Nun”, “Aquaman” sau “Shazam!”.

“Relaţia noastră cu CJ 4DPLEX nu este bazată doar pe deschiderea de locaţii 4DX şi ScreenX în întreaga lume, ci are la bază şi o viziune comună a viitorului captivant al cinematografiei”, a declarat Mooky Greidinger, CEO al grupului Cineworld. “Am promis să oferim o experienţă premium în toate locaţiile noastre, iar adoptarea celor mai inovatoare tehnologii cinematografice reprezintă cheia pentru a oferi clienţilor noştri cea mai bună experienţă posibilă”.

“Cineworld continuă să demonstreze că înţelege formula pentru succes, dacă ne uităm la viitorul filmelor”, a declarat Byung Hwan Choi, CEO al CJ 4DPLEX. “Suntem mândri să construim pornind de la acest parteneriat şi foarte entuziasmaţi să aducem un număr record de lansări, care ştim că vor bucura participanţii, către un număr din ce în ce mai mare de locaţii ScreenX”.

În ultimul an, numărul de săli ScreenX a crescut exponenţial, cu două săli în Los Angeles, una în Las Vegas şi alte 139 de locaţii pe glob, urmând să ajungă la 200 de ecrane până la finalul anului 2018, după inaugurările din China, Japonia, Coreea, Asia de Sud-Est, Franţa, Elveţia, Turcia, Orientul Mijlociu şi America Latină, înregistrând astfel o creştere de peste 30% faţă de anul 2017. Printre acestea se află şi cea mai mare sală ScreenX din lume, ce urmează să fie deschisă în această vară în Liberty, Kansas City.

Acest parteneriat reprezintă o extindere majoră a francizei ScreenX. Cineworld a colaborat anterior cu compania mamă ScreenX, CJ 4DPLEX, pentru a deschide 145 de locaţii 4DX în SUA şi Europa. Acest lucru marchează o creştere suplimentară cu 99 de ecrane din cele 46 de locaţii deja existente răspândite în SUA şi Europa.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.