Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Cine formează gaşca veselă care se trezeşte „Cu capu-n zori” la TVR 1

Cu capu-n zori

Alături de Liza Sabău şi Gabriel Fereşteanu, noul program matinal de la TVR 1 adună un grup de prieteni nonconformişti şi plini de idei. Îi cunoaştem pe toţi din 19 octombrie, când îi vom vedea de luni până vineri, de la 7.00, la TVR 1.

Informaţiile dimineţii, ştiri meteo, horoscop, cooking live în studio, ştiri din trafic, showbiz, style&beauty, parenting, casă şi gradină, sănătate, muzică, provocări, campanii şi evenimente actuale – toate acestea se vor regăsi în noul matinal de la TVR 1, „Cu capu-n zori”. Dar Liza şi Fere sunt doar doi oameni, oricât de energici ar fi… Aşa că cei doi tineri prezentatori şi-au chemat prietenii în ajutor, iar aceştia nu s-au lăsat rugaţi de două ori: din 19 octombrie, ne vor umple dimineţile cu zâmbete, dinamism, bună dispoziţie şi sfaturi utile.

Super-energică, optimistă şi pusă pe distracţie, Angie Cobuţ este un chef plin de imaginaţie, care ne va propune zilnic reţete uşor de preparat, rapide şi sănătoase, pe care le va găti în direct, în platoul emisiunii. Iar dacă mai scapă un cuvânt în spaniolă, o iertăm: e o bistriţeancă neaoşă din Prundu Bârgăului, dar de 20 de ani locuieşte în Alicante, unul dintre cele mai frumoase oraşe de pe coasta estică a Spaniei.

Bianca Patrichi a dansat pe scena Operei Naţionale din Bucureşti, este în distribuţia celor mai de succes musicaluri româneşti şi are numeroase prezenţe în filme, emisiuni de televiziune şi videoclipuri muzicale. Frumoasa blondă este profesor-coregraf de balet şi dans contemporan. Mereu cu zâmbetul pe buze, Bianca ne va însenina chiar şi dimineţile mohorâte, aducând informaţiile meteo, dar ne va şi activa prin mişcare sănătoasă: dans, yoga-pilates, stretching, zumba, aerobic.

Cu capu-n zori

E inginer specializat în electronică şi telecomunicaţii, dar stelele i-au hărăzit alt destin. Mădălina Manole a înţeles că drumul său era altul, aşa că de 15 ani descifrează tainele Universului, fiind astrolog cu diplomă! Ea va prezenta în fiecare dimineaţă, pentru cei care se trezesc „Cu capu-n zori”, harta astrală a zilei, pe baza căreia va face previziunile zodiacale. Mădă îşi doreşte să transmită energia necesară începerii cu optimism a unei zile bune.

Despre Irina Mohora se ştie că este o persoană activă, o mămică implicată şi un om de televiziune dedicat. Ea vine cu subiecte şi invitaţi din zona parenting, beauty şi fashion, precum şi cu propuneri de petrecut timpul liber. Cât timp liber îi va mai rămâne Irinei, care realizează, la TVR 1, emisiunea pentru copii „1, 2, 3 şi afli tot ce vrei”, prezintă la TVRi „Un doctor pentru dumneavoastră”, iar dimineţile se trezeşte „Cu capu-n zori”… rămâne de văzut.

Absolvent de Medicină, Dorin Chioţea a ales să trateze… viaţa cu umor şi ironie, păstrând şi doza necesară de seriozitate, atunci când e cazul. Dorin nu poate sta într-un loc, aşa că el va fi… peste tot în Bucureşti, acolo unde este ceva de văzut sau de arătat lumii. Ne va prezenta situaţia traficului în Bucureşti şi în ţară, va intra în dialog cu oamenii, va testa diverse atracţii urbane şi ne va surprinde cu locuri interesante şi mai puţin cunoscute din Capitală.

Din 19 octombrie, Liza, Fere, Angie, Bianca, Mădă, Irina şi Dorin se trezesc „Cu capu-n zori”, aducându-ne toate ingredientele pentru începerea cu energie şi optimism a unei noi zile bune. Programul matinal semnat de Augusta Lazarov Petrescu se transmite în direct la TVR 1, de luni până vineri, de la 7.00 la 10.00.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.