Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Cifre record vara asta pentru Naradix.ro, platforma gratuită de învățare pentru elevii din România

bilant Naradix

Aproape 30.000 de elevi au învățat vara aceasta pe platforma de educație NaradiX.ro, un număr dublu față de cel înregistrat în vacanța mare a anului trecut

  • În plus, 2.281 profesori din toată țara au venit în ajutorul elevilor, au predat cursuri sau au susținut webinarii pe NaradiX.ro, un număr de peste trei ori mai mare față de 888 înregistrați în vara lui 2021.
  • În acest moment, pe Naradix.ro sunt găzduite 6597 de lecții și 161 de teste, platforma înregistrând 22.126 de cursuri și 224.095 de lecții terminate de elevi.
  • Prin parcurgerea integrală a lecțiilor, copiii înscriși pe Naradix.ro au câștigat aproape 1 milion de naradini, puncte cu care s-au bucurat de nenumăratele premii din shop-ul platformei.

Un nou an școlar începe cu noi provocări atât pentru elevi, cât și pentru profesori și părinți. După doi ani de pandemie în care, potrivit studiului McKinsey & Company, copiii din România au înregistrat întârzieri de învăţare de 4-6 luni, în toamna anului 2022 elevii au început anul școlar mai pregătiți datorită interacțiunii, învățării lecțiilor și rezolvării testelor de pe platforma NaradiX.ro, în această vară.

bilant Naradix

Naradix este o platformă online ce pune la dispoziția elevilor de la clasa pregătitoare și până la clasa a opta cursuri ce cuprind toată curricula școlară, dar și teste menite să evalueze cunoștințele dobândite în urma finalizării lecțiilor. Prin finalizarea cursurilor și rezolvarea testelor, elevii au posibilitatea de a aduna naradini, pe care îi pot preschimba ulterior în premii super interesante pentru ei, precum biciclete, laptop-uri, seturi de căști, cărți sau rechizite.

Platforma dezvoltată de organizația Narada, care își propune nu doar susținerea și continuarea procesului de educație remedială, ci și dezvoltarea potențialului maxim al copiilor din generația tânără și de formare de noi abilități ale acestora prin conținutul practic și concret oferit de materiile extrașcolare, a câștigat un număr dublu de elevi activi față de anul precedent, când a fost lansată. Astfel, dacă în 2021 peste 15.000 de copii au învățat pe NaradiX.ro  în timpul verii, în 2022, în aceeași perioadă, aproape 30.000 de elevi din clasele 0-8, din toată țara, au fost activi pe platforma cu un număr total de 6597 de lecții și 161 de teste integrate. În Naradix s-au înregistrat în această vară un total de 224.095 de lecții terminate, cu o medie de 12.34 per elev, 78.403 de teste rezolvate și 52.604 de teste trecute.

În ajutorul elevilor de clasele 0-8 au venit 2281 cadre didactice  din toată țara care au predat cursuri și au susținut webinarii și care s-au înscris într-un număr mai mare de peste 3 ori față de primul an și de vara lui 2021 când numai  888 profesori  au fost activi în platformă.

„În momentul în care am pornit la drum, misiunea noastră a fost aceea de a democratiza accesul la educație pentru a obține potențialul maxim al fiecărui copil, atât educațional, cât și profesional și emoțional.  Naradix a fost gândit ca un instrument care vine în sprijinul tuturor elevilor din ciclul primar și gimnazial, inițial ca o platformă de educație remedială, ulterior ca un spațiu util pentru recapitulare și aprofundare a materiei de la clasă. Am încercat permanent să îmbunătățim conținutul și astfel, pe lângă cursurile la principalele materii, am introdus și lecții extracurriculare, extrem de folositoare generației de azi, precum siguranța în online, dezvoltare personală sau ore de nutriție și viață sănătoasă, acestea din urmă fiind dezvoltate în parteneriat cu Wello. Atât companiile, cât și profesorii voluntari au înțeles cu exactitate nevoia existenței unei astfel de platforme și încă de la bun început ne-am bucurat de sprijin din partea lor, însă ceea ce ne bucură extrem de tare și ne dă credința că ceea ce facem este cu adevărat util și cu sens, este faptul că după numai un an și trei luni de la lansare, numărul celor care s-au înscris pe platformă a crescut, precum și cel al profesorilor care au creat conținut educațional pentru elevi. Încă o dată ni se confirmă că puterea celor mulți contează și că doar împreună vom reuși transformarea pe care ne-o dorim cu toții în sistemul de învățământ din România”, precizează Raluca Jianu, CEO Narada.

Într-un proces continuu de dezvoltare, platforma NaradiX.ro oferă noi discipline extracurriculare materiei de la școală, cursuri aplicate care pun accent pe abilități, pasiune și învățare activă și care fac școala și procesul de învățare atractive pentru elevii din toată țara. Astfel, printre cele mai recente se numără cursurile de siguranță în online, de nutriție, de dezvoltare personală și, printr-un parteneriat încheiat cu Eucom, lecțiile interactive gratuie de limba engleză pentru elevii de la clasa 0 și până la clasa a VIII-a. Naradix oferă un conținut apreciat nu doar de copii, ci și de profesori și părinți și vine cu un sprijin coerent și constant în educația copilului și în pregătirea sa pentru viitor.

Pe lângă platforma de învățare Naradix.ro, organizația Narada și-a continuat misiunea de susținere a comunităților vulnerabile, în care copiii nu au acces la educație și tehnologie sau spații adecvate. Astfel, prin campania 1 elev nou înregistrat pe Naradix.ro egal 1 euro investit într-o comunitate vulnerabilă,  60 de elevi ai Şcolii Gimnaziale din Bisoca, Buzău, au avut șansa de a recupera în această vară materia pierdută în timpul pandemiei, printr-un proiect de școală remedială gândit de Narada. Timp de o lună, 19 iulie – 19 august, ei au recuperat materia la română, matematică, istorie, geografie, engleză, franceză, fizică, chimie și biologie. Compania care a susținut proiectul, Green Horse Games, a înțeles cu exactitate misiunea Narada și s-a implicat în oferirea unei șanse în plus pentru construirea viitorului acestor copii, care, pe lângă orele de educație remedială, au primit și o masă caldă în școală. În urma acestui proiect, cunoștințele elevilor din Bisoca au fost evaluate cu un punct în plus față de nivelul de la care au început lecțiile remediale, iar speranța profesorilor din localitate este că vor înregistra medii mai mari la evaluarea națională și vor avea și un atu în plus în lupta cu absenteismul și abandonul școlar.

În misiunea Narada și în sprijinul educației s-au alăturat o serie de parteneri care susțin platforma NaradiX. Printre aceștia se numără partenerul strategic Global Vision, partenerul logistic, DPD România, partenerul principal ce oferă premii, BIC România, dar și Radio Magic FM. „Fiecare proiect al Global Vision are în ADN-ul său permanența, contemporaneitatea și contribuția adusă comunității. Atunci când vorbim despre dezvoltarea comunităților, credem cu tărie că educația este pilonul central pe care putem construi și consolida o societate complexă, evolutivă și funcțională. În urmă cu 4 ani, când Global Vision s-a alăturat proiectului inițiat de Narada, am fost convinși că implicarea noastră reprezintă un proces pe termen lung, cu rezultate viitoare de excepție. Transformarea prin care a trecut platforma Naradix anul acesta ne-a confirmat așteptările și ne bucură să vedem că aproape 30.000 de elevi au beneficiat de cursurile oferite prin intermediul Naradix. Suntem în continuare alături de Narada și împreună suntem determinați să convertim învățământul românesc în idealurile noastre, poate chiar mai bun și mai performant decât etaloanele noastre actuale, dar și mai accesibil copiilor, prin digitalizare”, declară Rusandra Bejan, Head of Operations, Global Vision.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.