Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Cheia

Cheia - Simon Toyne

Cheia - Simon ToyneSimon Toyne
Editura ALL

Cei care au citit Sanctus, primul volum al trilogiei scrisa de Simon Toyne, cu siguranta isi doreau sa vada ce se intampla cu Liv si cu Gabriel. Mai mult ca sigur insa, nu erau pregatiti pentru noile aventuri si rasturnarile de situatie din „Cheia”, volumul doi al trilogiei.

Punctul de inceput al romanului este, simplu, finalul celui anterior: dupa explozia din Citadela Liv este scoasa pe brate, dar memoria ii este afectata: nu isi aduce aminte nimic. In prezent, este internata in spitalul din orasul Ruina, alaturi de ceilalti supravietuitori, Kathryn Mann si calugarii Sancti, in timp ce Gabriel Mann se afla in arestul politiei.

Incet-incet, intriga primului volum se complica. In plus, apar noi personaje si sunt mult mai vadite interesele din spatele unor actiuni (Vaticanul este implicat in mod explicit in acest volum).

Profetii care trebuie indeplinite pentru ca altfel se declanseaza Apocalipsa; actiune complexa; personaje care mor, unele dintre acestea castigandu-si, cu siguranta, simpatia multor cititori de-a lungul lecturii; rasturnari de situatie (urmariti, de pilda, ce se intampla cu Fantoma din desert), toate sunt prezente intr-un nou volum captivant din seria thrillerelor cu tema religioasa scrise de Toyne.

O sa remarcati si in acest al doilea volum ca scenele par a se derula aievea inaintea ochilor vostri. Acest aspect a fost indelung cautat de autor – lucru marturisit de autor chiar de la intalnirea prilejuita de lansarea primului volum al seriei, intalnire la care am participat cu bucurie si onoare. Sa nu uitam nici de pregatirea de jurnalist a lui Toyne, lucru de asemenea vizibil in roman, in sensul bun, desigur.

Marele dezavantaj, daca il putem numi astfel, al acestui roman este ca de indata ce ajungi la sfarsit, nu-ti doresti decat sa incepi sa lecturezi cel de-al treilea volum din serie si sa afli cum se sfarsesc toate, sa descoperi raspunsurile la intrebarile pe care le ai in finalul romanului „Cheia”. O lectura captivanta, un thriller bine scris, un oras imaginat de autor insa atat de realist prezentat incat il cauti pe harta, aventuri care ii poarta pe eroi in multe alte locuri de aceasta data si care ii tin cu sufletul la gura pe cititori, confruntari, o poveste de iubire care pare imposibila, iata doar cateva dintre elementele cu care putem descrie romanul „Cheia”.

Va invitam sa cititi aceasta carte si apoi sa ne trimiteti comentariul dumneavoastra cu privire la ea pe adresa loredana at prwave.ro si poate aparea pe site.
{mosloadposition user9}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.