Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Charles Crocker a fost desemnat CEO al Camerei de Comerț Britanică-Română

În cadrul unei întâlniri generale recente, membrii Camerei de Comerț Britanică-Română l-au desemnat pe Charles Crocker, un puternic susținător al comerțului liber, eticii în afaceri, al dezvoltării coerente și al meritocrației, drept noul CEO al organizației.

Responsabil acum de toate operațiunile și proiectele BRCC, Charles Crocker  este de peste 20 de ani un antreprenor de succes în România și în regiune. El a creat și dezvoltat mai multe echipe și companii, precum Pegasus, Achieve Global, Barnett McCall Recruitment, Gi Group și Frontline Resourcing și le-a condus de la început până la final,  trecând prin extindere regională, achiziție și realizare de parteneriate strategice.
 
Recent, noul CEO al Camerei de Comerț Britanică-Română a oferit consultanță pentru companiile noi ce își doreau să intre pe piața din România și a lucrat alături de diferite organizații, oferindu-le suport în departamentele de Resurse Umane.

“Sunt onorat că am fost desemnat CEO al Camerei de Comerț Britanică-Română și că mi se permite, astfel, să contribui, prin experiența și cunoștințele mele, la consolidarea relațiilor dintre Marea Britanie și România. Experiența mea din România, ce depășește 20 de ani, mă ajută să înțeleg profund nevoile și întrebările ambelor piețe și să dezvolt un mencanism puternic, care va intensifica schimburile comerciale dintre cele două țări printr-un dialog business-to bussiness”, a declarat Charles Crocker.


“Vom avea o serie de delegații comerciale din Regatul Unit în România și din România în Marea Britanie. De asemenea, vom lansa o campanie pentru a ajuta firmele românești ce caută produse, servicii și parteneri britanici de a fi în contact direct cu companiile din UK. În plus, vom lansa noi servicii de dezvoltare digitală și multe alte evenimente atât în București cât și în Cluj  și ne vom continua dezvoltarea regională în Iași și Timișoara”, a adăugat CEO-ul BRCC.

Camera de Comerț Britanică-Română joacă un rol puternic în crearea și susținerea unui mediu în care schimburile libere și investițiile înfloresc. Prin facilitarea parteneriatelor și cu o rețea extinsă de membri individuali și corporații, BRCC oferă susținere în materie de resurse, informații și infrastructură, vitale pentru ca investitorii din Marea Britanie să maximizeze oportunitățile care apar pe piața din România. În același timp, oferă sprijin și companiilor române să facă afaceri în piețele deja existente în Marea Britanie.

Înființată în 1998, BRCC este o organizație independentă, deținută în întregime de membrii săi, cu sedii în Londra și București.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.