expoplast Sibiu 2019

Centrele de date asigura eficientizarea afacerilor

Noutăţi în domeniul centrelor de date vor fi prezentate la conferinţa organizată miercuri de către Agora Media

Agora Media organizează miercuri, 02 decembrie 2009 prima conferinţă cu tema „Centre de date”. În cadrul evenimentului vor fi prezentate cele mai performante soluţii actuale, din punct de vedere al prelucrării şi stocării de date, ca soluţie integrală pentru companii, dar şi ca serviciu prestat de firme specializate unor terţi a căror activitate principală se desfăşoară într-o cu totul altă arie de interes. Evenimentul va avea loc la Hotel Intercontinental, sala Rapsodia, începând cu ora 09:30.

Dezvoltarea centrelor de date este legată intrinsec de dezvoltarea afacerilor per ansamblu şi seamănă cu dezvoltarea comerţului cu produse, o ramură economică din ce în ce mai consumatoare de resurse în termeni de spaţii de stocare mărfuri. Termenul Datacenter (Centru de date) îşi găseşte originile în sălile imense de computere de la începuturile erei informaţionale. Pe atunci era nevoie de o cantitate imensă de cabluri pentru conectarea tuturor echipamentelor, de metode sofisticate de organizare a echipamentelor, de surse enorme de energie şi, evident, de măsuri extreme de securitate.

Operaţiunile IT au devenit un aspect crucial al activităţii multor companii, în cadrul căruia contează stabilitatea sistemelor, protecţia împotriva dezastrelor şi securitatea datelor. Ca atare, actualmente un centru de date trebuie să respecte standarde ridicate pentru a asigura integritatea şi funcţionalitatea sistemelor IT dinăuntru.

Conferinţa  de „Centre de date” se adresează directorilor de IT, Chief Information Officers, persoanelor de decizie, persoanelor care stabilesc bugetele de achiziţii în marile corporaţii şi îşi propune să prezinte soluţii concrete pentru administraţia publică centrală şi instituţiile financiar-bancare, telecom, utilităţi şi marile companii.

Reprezentanţi ai Partenerului de Excelenţă SUN Microsystems, ai Partenerilor Prinicipali Concept Electronics, şi IBM România şi ai Partenerilor Star Storage, DELL, EMC2, Fujitsu Technology Solutions, On Duty IT şi APC by Schneider Electric vor prezenta soluţii şi servicii dedicate centrelor de date. Prezentările cu temele „Sun Innovation shapes your Storage Infrastructure”, „Insight. Network Topology Discovery and Beyond”, „Serviciile IBM pentru centre de date de mare disponibilitate”, „Modele de business în outsourcing: infrastructură plus servicii”, „DELL – Virtualization Ecosystem”,
”Soluţii EMC de consolidare, optimizare şi monitorizare pentru datacentere”, „Modular mobile data centre”, „Power Back-up services” şi „The efficient enterprise”, se vor axa pe conceptele şi soluţiile IT&C de ultimă oră legate de nevoile companiilor de a obţine rapid răspunsuri pentru a putea lua decizii.

Evenimentul este promovat cu ajutorul partenerilor media PRWave, PRWave Directory, Medialook.ro, Agora News, IT Trends şi Digital Trends. Alţi parteneri: Byblos, iNES, DigiSign.

Bucuresti, 30.11.2009

{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *