expoplast Sibiu 2019

Fundația Scheherazade susține înființarea centrelor comunitare de zi în mediul rural

În România, serviciile sociale se acordă în cea mai mare parte în orașe, în timp ce în mediul rural nu prea sunt prezente instituţii sau organizaţii care să acorde astfel de servicii. La sate nu există specialişti şi nici nu sunt dezvoltate serviciile sociale primare.

Potrivit ultimelor studii, peste 10% dintre copii sunt afectați grav de sărăcie, nu au acces la servicii medicale minime și la educație.


Prin proiectul ”Un drum în viaţă: Bucşani – între Bucureşti şi Europa!”, Fundaţia Scheherazade, împreună cu Fundaţia Estuar şi Primăria Bucşani, au oferit în cadrul Centrului Comunitar, servicii de asistenţă socială, medicale şi psihologice unui număr de 350 de copii, tineri şi părinţi din comuna Bucşani. 

Fundația Scheherazade organizează o conferință de închidere a proiectului și o expoziție de fotografie, realizată de către copiii din Centrul Comunitar Bucșani. În cadrul evenimentului vom prezenta poveştile beneficiarilor şi rezultatele proiectului. Evenimentul va avea loc miercuri, 20 aprilie 2016, de la ora 10:00, în sala  Alcyone 2, Hotel Radisson Blu, Calea Victoriei 63-81, Sector 1, Bucureşti.


”La 50 de km de Bucureşti, peste 350 de copii din comuna Bucşani, judeţul Giurgiu, trăiesc într-o sărăcie lucie: fără apă curentă, gaze sau căldură. Din această cauză, cei mai mulți copii renunță la școală, iar alții nu se pot înscrie deloc. Pierd astfel singura șansă la un viitor mai bun. Prin proiectul ”Un drum în viață: Bucșani – între București și Europa! – Servicii sociale pentru copii și tineri în mediul rural din județul Giurgiu!”, am oferit servicii de asistență socială, educative,  de recreere-socializare, consiliere, orientare şcolară şi profesională copiilor şi tinerilor din mediul rural expuși riscului de excluziune socială, a declarat președinta Fundației Schehrazade, Wajiha Haris.” ”Mai mult, peste 150 de copii au frecventat Centrul Comunitar Bucşani  şi au fost implicaţi în activităţi educative, recreative şi terapeutice, precum şi la şcoli de vară, ateliere de educaţie non-formală, campionate sportive, excursii, schimburi de experienţă cu şcoli internaţionale, a adăugat Wajiha Haris.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *