Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Celebra marca de vestimentatie Petit Bateau a intrat pe piata romaneasca

Celebra marcă franceză de vestimentație care a inventat body-ul pentru bebeluși, Petit Bateau, a lansat astăzi, 9 martie, primul său magazin din România, concomitent cu un program de strângere de fonduri pentru organizația Salvați Copiii.

La ceremonia de deschidere au luat cuvântul ES Henri Paul, Ambasadorul Franței la București, directorul comercial pentru Europa și Orientul Mijlociu al Petit Bateau, Enrico Ruffa și Președintele Executiv al organizației Salvați Copiii România, Gabriela Alexandrescu.

Declarații de presă:

Dl. Enrico Ruffa, Directorul comercial pentru Europa și Orientul Mijlociu al Petit Bateau:
”Petit Bateau este un brand inovator care a revoluționat stilul vestimentar prin invențiile sale. În România, brandul este adus în regim de franciză de către firma Le Manoir. Credem că piața românească prezintă un real potențial de dezvoltare, iar pentru o marcă importantă ca Petit Bateau esențial să fim prezenți aici. Acesta se adresează părinților responsabili, care pun accent pe calitate, echilibrul și sănătatea copiilor. De aceea am ales să sprijinim o organizație care dezvoltă proiecte pentru drepturile copiilor și șansa la o viață mai bună: Salvați Copiii. În acest sens, în week-end-urile din luna martie vom organiza evenimente pentru copii, iar 20% din vânzările încasate vor fi donate acestei organizații.”

ES Ambasadorul Franței în România, Henri Paul:
”Așa cum știți, Franța este al treila partener comercial al României. Mă bucur că s-a deschis un magazin Petit Bateau în România și regret că nu sunt mai multe investiții în domeniul vestimentar deoarece produsele franceze pot aduce valori apreciate de români: dezvoltare durabilă, tradiție.

Mărturisesc că Petit Bateau îmi amintește de copilărie pentru că mama îmi cumpăra lenjerie de la această marcă. Era un un brand de calitate încă de pe atunci, a păstrat această caracteristică și sunt sigur ca va continua să fie așa. Dezvoltarea mărcii este remarcabilă, peste 5000 de magazine și puncte de desfacere în 80 de șări, dacă am înțeles bine, reprezintă succesul Franței. În acest ”vaporaș”(n.r. ”Petit Bateau”) vom naviga către succes.”

Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România:
”Felicit Petit Bateau pentru tot ceea ce face, lansarea magazinului este și un act de generozitate. Este de apreciat că ajutați și copiii mai puțin norocoși, care nu se pot bucura de produsele Petit Bateau. Sper ca această colaborarea dintre Petit Bateau și Salvați Copiii să fie de durată precum și un exemplu pentru celelalte companii.”

În week-end-urile lunii martie, compania va organiza „Zilele Petit Bateau”, constând în evenimente pentru copii, desfășurate în zona magazinului: reprezentații de teatru, animație, modelare baloane, face painting și concursuri cu surprize. 20% din veniturile realizate pe perioada „Zilelor Petit Bateau” vor fi donate organizației Salvați Copiii.

Magazinul este situat în incinta Băneasa Shopping City, etajul 1, în centrul zonei Trend Street și oferă gama completă de îmbrăcăminte și lenjerie de corp pentru bebeluși, copiii de toate vârstele, adolescenți, femei și bărbați.

Înființată în 1893 în Franța, Petit Bateau are o istorie impresionantă, reușind să intre în stilul de viață al tuturor celor cărora le plac hainele bune, în care se simt bine. Marca oferă produse pentru orice vârstă, de la 0 la 924 de luni. Brandul este recunoscut pentru calitatea produselor sale și pentru inovația permanentă: a inventat chilotul (1918), pentru care a luat și premiu în 1937, body-ul pentru bebeluși, tăietura tricoului, și a introdus tricourile marinărești în garderoba cotidiană. Articolele vestimentare sunt realizate din fire naturale de cea mai bună calitate, din bumbac, in, mătase.

Petit Bateau pune accent pe calitate, confort și natural. Acestea valori cuplate cu stilul său unic individualizează brandul pe segmentul său.

Bucuresti, 09.03.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.