Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Cele mai importante provocări din domeniul imobiliar în 2018 și tendințe pentru 2019

creștere a prețurilor pentru locuințe

RE/MAX România, parte a liderului mondial în real-estate şi franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment, în parteneriat cu Imobiliare.ro, a realizat un studiu despre piața imobiliară, care evidențiază cele mai importante tendințe și provocări din 2018, precum și perspectivele anului viitor, oferite de profesioniști ce activează în domeniu.

Studiul este realizat în premieră națională de o agenție și un portal imobiliar și reunește date statistice rezultate din sondajul de opinie realizat pe un eșantion de 300 de respondenți din 30 de orașe (peste 50% agenți imobiliari sau proprietari de agenții), noutăți venite direct din piața imobiliară, analize comparative cu alte piețe din Europa și opiniile experților din RE/MAX și Imobiliare.ro.
Potrivit studiului, factorii cu influență majoră asupra pieței imobiliare autohtone în 2018 au fost evoluția ROBOR și creșterea – deopotrivă – a cererii și a prețurilor.

*Graficele evidențiază percepția respondenților asupra influenței fiecărui factor asupra pieței mobiliare

În ceea ce privește evoluția indicelui ROBOR, în 2018 s-au remarcat următoarele tendințe: ROBOR la trei luni a scăzut la 3,18%, față de 3,21%, cea mai scăzută valoare a indicelui ROBOR 3M fiind înregistrată pe 29 iunie 2018, iar ROBOR la șase luni a scăzut la 3,38%, de la 3,40%, cea mai mică valoare pentru indicele ROBOR 6M datând din 3 iulie 2018.

evoluția indicelui ROBOR

Cererea de locuințe este în continuă creștere, fapt confirmat și de creșterea solicitărilor pentru autorizații de construire – în primele 7 luni ale anului au fost eliberate 24.950 de autorizații pentru clădiri rezidențiale, în creștere cu 7,6% față de primele șapte luni ale anului precedent, conform datelor oficiale ale Institutului Național de Statistică (INS).

Cererea de locuințe

Odată cu majorarea cererii, în 2018 s-a remarcat inclusiv o creștere a prețurilor pentru locuințe atât în București, cât și în centrele regionale: Cluj-Napoca (sub 1%, până la o medie de 1.500 euro /mp), Iași (+2,9%, de la 1.016 euro / mp la 1.045 euro / mp), Timișoara (+0,3%, de la 1.200 euro / mp la 1.204 euro / mp).

creștere a prețurilor pentru locuințe

În pofida acestor majorări, românii se află în continuare între europenii ale căror cheltuieli cu locuințele sunt cele mai scăzute din UE, singurele state unde locuitorii plătesc mai puțin decât în România fiind Bulgaria (69% sub media UE) și Polonia (63% sub media UE). La polul opus se află Luxemburg (63% peste media UE), Marea Britanie (59% peste media UE) și Danemarca (53% peste media UE).

„RE/MAX România se preocupă activ de îmbunătățirea imaginii agenților imobiliari în România, respectiv creșterea industriei în care activează, motiv pentru care astfel de studii sunt mai mult decât necesare. Totodată, această analiză reprezintă un important reper atât pentru agenți, brokeri, proprietari de agenții, cât și pentru clienți, vânzători sau cumpărători, oferind atât o retrospectivă a anului ce tocmai se încheie, cât și preconizările specialiștilor pentru anul viitor”, a declarat Răzvan Cuc, Președinte RE/MAX România.

Prognoza pentru 2019 – stagnare a prețurilor locuințelor, scădere cu 25% a fondurilor pentru Prima Casă și ROBOR nu mai mare de 3,5%

Potrivit respondenților studiului, tabloul complet al pieței imobiliare din 2019 vine atât cu estimări pozitive, cât și cu recomandări de precauție în tranzacționări pentru agenți și clienți.

Pe de altă parte, analiștii estimează că în 2019 prețurile locuințelor vor stagna, eventual pot înregistra o ușoară creștere, urmând ca până în 2022, la nivelul marilor orașe, acestea să ajungă la valori mai mari, cu precădere în zonele cu potențial crescut de dezvoltare economică.

Totodată, Programul „Prima casă”, cel mai important pilon de finanțare în 2018, ar putea fi încetinit, urmând a beneficia de fonduri cu 25% mai mici, conform analizelor Fondului Monetar Internațional. Mai mult, ROBOR – cel puțin în cazul raportării la un interval de 3 luni – nu va depăși nivelul de 3,5%. O tendință interesantă în marile aglomerări urbane, care s-a remarcat în ultimele 12 luni și se va menține și în viitor, este dezvoltarea unor proiecte rezidențiale cu potențial în jurul centrelor de business.

„Cumpărătorii vor fi din ce în ce mai pretențioși, iar atribute precum localizarea, seriozitatea și prestigiul dezvoltatorului sau conceptul de locuință propus vor conta din ce în ce mai mult. Vom vedea în marile orașe primele livrări de locuințe din noua generație, conceptele pregătite după criză. Bineînțeles, vor exista diferențe de la un oraș la altul și probabil că cel mai bine vor performa centrele regionale precum Timișoara, Cluj sau Iași, dar și orașe de dimensiuni medii care trec printr-o perioadă bună, precum Sibiu, Oradea, Arad. Ne așteptăm la un 2019 bun, cu o cerere sănătoasă și prețuri în curs de stabilizare”, a declarat Daniel Crainic, Director de Marketing al Imobiliare.ro.

Studiul, realizat de RE/MAX România în parteneriat cu Imobiliare.ro, pe un eșantion de 300 de respondenți din 30 de orașe, evidențiază tendințele principale de pe piața imobliară în perioada decembrie 2017 – octombrie 2018, conform răspunsurilor a 166 de specialiști în imobiliare, la 86 de întrebări despre piața de profil. Informații cuprinse în acesta se referă la:

  • Așteptările clienților
  • Principalele provocări din 2018
  • Tipurile de finanțare pentru care s-a optat în 2018
  • Factorii care influențează piața la ora actuală
  • Tendințe și așteptări pentru 2019
  • Analiza comparativă cu alte piețe europene

Pentru conținutul complet al studiului, accesați: https://hubs.ly/H0fJCjS0

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.