Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Cele mai importante motive pentru care sistemele specializate de retargetare sunt foarte eficiente în publicitate online

Companiile care își construiesc și dezvoltă o strategie online de promovare au multe opţiuni de luat în seamă şi una dintre opţiunile care câştigă teren este cea de publicitate programatică. Potrivit Magna Global, cheltuielile în acest domeniu, la nivel mondial, vor urca de la 14,2 miliarde de dolari în 2015 până la 36,8 miliarde de dolari în 2019, o creştere de 49% de la an la an.

Până în 2019, metodele programatice vor reprezenta mai mult de jumătate din suma rulată în publicitatea online. RTB House, furnizor global de tehnologiei de retargetare dinamică, una dintre tehnologiile bazate pe cumpărarea programatică, detaliază câteva dintre cele mai importante motive pentru care sistemele de retargetare sunt atât de utile și eficiente în actualul peisaj al publicității online.

În acest moment în care aproape toate companiile care activează în zona de comerţ online folosesc retargetarea pentru a creşte rata de conversie şi pentru a obţine o profitabilitate mai mare este foarte important să beneficiezi la maxim de potenţialul acestei tehnologii. Pe zona de retargetare există multe posibilităţi pornind de la soluţiile de retageting oferite de Google şi Facebook, până la furnizori foarte specializaţi, dedicaţi pe această zonă. Astăzi, este evident că o colaborare doar cu unul dintre furnizori nu este soluţia cea mai bună. De fapt, realizarea campaniilor cu doi sau mai mulţi furnizori, atât “standard”, cât şi “specializaţi” este soluţia optimă. Mai jos găsești câteva argumente care sprijină această afirmaţie.

Audienţa extinsă

În acest mediu foarte competitiv, specialiştii în marketing trebuie să se gândească la cele mai eficiente metode de a atrage câţi mai mulţi potenţiali cummpărători. În caz contrar, vor pierde cursa pentru captarea atenţiei clienţilor. Analiza RTB House arată că majoritatea clienţilor au schimbat strategia de retargetare pentru a încorpora unelte specializate de retargetare după o campanie de testare. Odată cu această decizie, accesul la o bază cât mai mare de utilizatori se mărește. Majoritatea platformelor au acces la un număr foarte mare de utilizatori, dar cand comparăm reach-ul zilnic şi spaţiul publicitar disponibil, potenţialul de a ajunge la un utilizator într-un timp scurt este mult mai mare prin intermediul platformelor dedicate. Totodată, varietatea modurilor în care poate fi livrat mesajul este foarte mare și nu de fiecare dată un furnizor îl poate găsit pe cel mai potrivit. Astfel, în timp ce unul dintre retargeteri este eficient în ceea ce privește costul și timpul pentru accesarea clienților dintr-un anumit grup, altul poate fi eficient în cazul altui grup de potențiali cumpărători. La final de zi, această strategie se traduce în campanii livrate mai eficient către grupuri și subgrupuri de utilizatori, sporind per total performanța campaniei.

Bannere dedicate, algoritmi și modele de business ajustate nevoilor clientului

Un furnizor specializat va duce campania de retargetare la nivelul următor, pentru ca aceasta este implementată pornind de la specificul clientului. Bannerele ajustate pentru nevoile clientului de o echipă de specialişti vor avea o eficiență mai mare, având o integrare mai bună cu imaginea brandului său. În timp ce campaniile standard de retargeting sunt optimizate pentru volume mari de trafic, platformele specializate pot folosi, spre exemplu, algoritmi pentru o rată mare a conversiei. Toate aceste abordări pot duce chiar și la o dublare a rezultatelor per total ale activităților de retargeting.

De asemenea, un lucru foarte important este faptul că în platformele dedicate poţi rula campania în modele financiare în care plăteşti doar în funcţie de rezultatele campaniei, cost per conversie sau comision din vânzările generate.

Scenarii complexe de retargetare

De cele mai multe ori, retargetarea este folosită strict pentru campaniile de generare vânzări ca acțiune pe termen scurt, cu scopul de a aduce utilizatorii care sunt în proces de cumpărare înapoi în site pentru a converti. Totuși, multe companii au ajuns să folosească sisteme de retargetare în strategiile pe termen lung, pentru a targeta utilizatori inactivi. Astfel, retargetarea le reamintește oamenilor de brandul clientului şi creşte interacţiunea acestora cu site-ul. Retargetările dedicate ajung, astfel, să ofere o flexibilitate foarte mare în strategiile de fixare a obiectivelor şi ajută la menținerea brandului în mintea clienţilor, astfel încât la următoarea achiziţie brandul promovat să fie prima opţiune.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.