Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Ceetrus investește în stații gratuite de reparații pentru biciclete în 12 orașe, în centrele comerciale Auchan și Aushopping

Standuri biciclete Ceetrus x Auchan

Ceetrus anunță o investiție de 35.000 de euro începând cu luna ianuarie pentru achiziția și instalarea unor spații de reparații pentru biciclete în 18 centre comerciale din România, în 12 orașe, incluzând Coresi Shopping Resort Brașov și centrul comercial Drumul Taberelor din București. Aceste stații sunt oferite gratuit tuturor vizitatorilor și sunt deja operaționale, cu suportul Nhood România, furnizor complet de servicii imobiliare.

Nhood a recomandat implementarea proiectului în urma rezultatelor unui Plan de Mobilitate derulat în toate centrele comerciale gestionate. Acesta a relevat că, deși în prezent bicicleta nu este în topul mijloacelor de deplasare alese de către clienți, are un potențial ridicat de creștere.

Studiul arată că printre cele 18 centre comerciale există locații cu o pondere destul de scăzută a celor care folosesc mașina ca mijloc de transport (sub 35% în cartiere precum Crângași, Vitan sau Drumul Taberei din București), vizitatorii fiind astfel deschiși la metode alternative de transport. Se arată, de asemenea, că ponderea utilizării bicicletelor ar putea crește în condițiile existenței unor dotări conexe precum piste și parcări de biciclete sau stații de reparat.

Standuri biciclete Ceetrus x Auchan

“Stațiile de reparare fac parte dintr-o inițiativă mai largă de încurajare a mobilității sustenabile în orașe. Propunem un serviciu gratuit care să faciliteze transportul cu bicicleta la cumpărături, oferindu-le clienților noștri un punct complet echipat, ușor de utilizat, într-o locație strategică pentru stilul lor de viață. Astfel de stații au fost prevăzute pentru toate cele 18 centre comerciale din București și din țară din proprietatea Ceetrus aflate în gestiunea Nhood și sunt mica noastră contribuție la proiectul unui oraș neutru climatic.”, spune Tudor Chira, Sustainability Manager.

 

Furnizorul ales pentru proiect este Ecomobipark, care comercializează stațiile Ibombo PRS-SCANDIC în România, un brand recunoscut pentru stațiile sale de reparații biciclete echipate complet. Acestea sunt la fel de utile și pentru trotinetele cu roți pneumatice, pentru scaune rulante sau pentru cărucioare de copii cu roți. Printre dotările fiecărei stații se numără: șurubelnițe de mai multe tipuri, chei fixe și reglabile, seturi de chei, leviere, pompe cu adaptor pentru toate tipurile de valve, adaptoare metalice pentru pompă cu furtun armat, seturi de și șuruburi de siguranță cu capete speciale.

Standuri biciclete Ceetrus x Auchan 2

Până acum stațiile de reparații pentru biciclete au fost montate în 15 centre comerciale: Drumul Taberelor, Auchan Crângași, Auchan Pallady, Auchan Vitan și Auchan Berceni în București, Auchan Craiova, Aushopping Constanța, Aushopping Satu Mare, Aushopping Pitești Găvana, Aushopping Iris Cluj, Aushopping Oradea, Auchan, Aushopping Baia Mare, Aushopping Târgu Mureș, Auchan Ploiești și Coresi Brașov. În perioada următoare, în urma finalizării unor lucrări de modernizare a parcărilor, vor fi amplasate și ultimele trei, în Auchan Titan, Auchan Timișoara Nord și Aushopping Timișoara Șagului.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.