Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Cea de-a doua generatie de modele Greenline aduce noi tehnologii pentru Škoda Auto

· Portofoliu complet de modele pentru generaţia secundă GreenLine
· Fabia GreenLine: 89 g CO2/km
· Motorizări diesel cu consum redus 1.6 TDI CR 77 kW şi 1.2 TDI CR 55 kW
· Tehnologie pentru mediu: start-stop, recuperarea energiei de frânare şi multe altele

La salonul internaţional auto de la Paris Škoda Auto prezintă un portofoliu complet de modele GreenLine, de generaţie secundă, atente cu mediul înconjurător. Pentru Yeti, un SUV compact, şi pentru Superb Combi introducerea de tehnologii ecologice înseamnă două premiere mondiale. Motorizări şi tehnologii moderne pe care Škoda Auto le oferă ca parte a eforturilor de a minimiza impactul industriei auto asupra mediului sunt acum disponibile şoferilor întregii game de modele. Acestea oferă nu numai soluţii “Simply Clever” precum sistemul start-stop şi recuperarea energiei pierdute prin frânare, dar şi motorizări de top ce folosesc cea mai nouă tehnologie şi asigură un comportament ecologic şi economic al maşinii.

Motorizările 1.6 TDI CR 77 kW (Octavia, Yeti şi Superb) şi 1.2 TDI CR 55 kW (Fabia şi Roomster) folosesc tehnologii de top specializate în a face maşinile cât mai blânde cu mediul. La fel ca şi toate celelalte motorizări diesel oferite de Škoda Auto, acestea sunt echipate cu filtru de particule. Ambele unităţi oferă o funcţionare lină şi silenţioasă şi manevrabilitate dinamică. Motorizările sunt economice şi flexibile mulţumită supraalimentării şi injecţiei directe; curba de cuplu armonioasă permiţând în acelaşi timp condusul sportiv şi confortabil. Cuplul maxim de 250 Nm este disponibil de la 1,500 min-1 la 2,500 min-1 pentru motorul 1.6 TDI CR, pentru motorul 1.2 TDI CR cuplul atingând un maxim de 180 Nm la 2000 min-1.

Intervenţiile asupra design-ului pentru cea de-a doua generaţie GreenLine, au ca rezultat o economie de combustibil notabilă şi o reducere sensibilă a emisiilor CO2. Fabia GreenLine şi Fabia Combi GreenLine au un consum mixt de numai 3,4 litri de motorină pentru 100 de kilometri, cu emisii de CO2 de 89 g/km. Modelul Roomster, un MPV compact, are un consum de 4,2 litri pentru 100 de kilometri, un record în clasa sa. Emisiile CO2 sunt de 109 g/km, reprezentând de asemenea o performanţă în această clasă.

Škoda Octavia GreenLine este oferită în variantele hatchback şi combi. Versiunea hatchback are un consum mixt de 3,8 litri la 100 de kilometri şi emisii CO2 de 99 g/km; varianta combi permite parcurgerea a 100 de kilometri cu 4,2 litri, cu emisii CO2 de 109 g/km.

Astfel Octavia GreenLine devine una dintre cele mai ecologice maşini din segmentul său. Modelul Yeti dovedeşte că maşinile din categoria SUV pot fi economice şi ecologice. În ciuda suprafeţei frontale mari, versiunea GreenLine oferă un consum mixt de numai 4,6 litri pentru 100 de kilometri (119 g/km CO2). Chiar şi cu aceste valori scăzute, Yeti GreenLine rămâne o maşină foarte agilă. Accelerează de la 0 la 100 km/h în numai 12,1 secunde şi poate atinge o viteză maximă de 176 km/h.

Versiunile GreeLine sunt deasemenea disponibile pentru modelele de top Škoda Auto, Superb, iar de acum şi Superb Combi. Ambele versiuni au un consum mixt de numai 4,4 litri de combustibil pentru 100 de kilometri, cu emisii CO2 de 114 g/km.

Prin GreenLine, Škoda Auto a creat o gamă modernă de modele cu un consum extraordinar de scăzut, chiar şi în clase în care până în acest moment nu s-a oferit aproape deloc atenţie consumului.

Există opt versiuni diferite, cu cel puţin un model în fiecare clasă.

Mladá Boleslav / Bucuresti, 24.09.2010

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.