Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Ce fac consumatorii romani pentru un stil de viata sustenabil?

Unilever lansează rezultatele după 2 ani ale Planului Unilever pentru un Stil de Viață Durabil, împreună cu rezultatele unui studiu local despre ce fac românii pentru a avea un stil de viață sustenabil.

Unilever își continuă obiectivul major ca până în 2020 să-și dubleze cifra de afaceri, în timp ce își va înjumătăți impactul asupra mediului. Compania a obținut rezultate foarte bune pe toți cei trei piloni ai Planului pentru un Stil de Viață Durabil: îmbunătățirea sănătății și a bunăstării a peste un miliard de oameni, procurarea în proporție de 100% de materii prime sustenabile și înjumătățirea impactului asupra mediului a produselor noastre, de-a lungul întregului lanț valoric.

Îmbunătățirea sănătății și a bunăstării. Unilever a ajuns la peste 224 de milioane de oameni prin campanii de încurajare a spălatului pe mâini cu săpun, prin furnizare de apă potabilă, promovarea igienei orale și creșterea stimei de sine a consumatorilor prin Campania Dove „Descoperă Frumusețea”.

În România, Domestos, în parteneriat cu Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, a continuat proiectul educațional „Igiena acasă și la școală”. Proiectul a început în 2010 și a fost implementat în peste 630 de școli, ajungând la 100.000 de copii, 2.000 de profesori și peste 70.000 de părinți. Totodată, Unilever s-a alăturat și anul acesta programului “Și Eu Trăiesc Sănătos”, dedicat combaterii obezității infantile, implicând, din 2010, 79.500 de copii, 3000 de educatori și peste 160.000 de părinți.

Prezent pe piața din România din 2007, Becel a lansat în 2013 o nouă variantă cu un profil nutrițional mai bun, cantitatea de grăsimi saturate din produs fiind redusă cu până la 25% față de rețeta anterioară. Astfel, produsul contribuie și mai mult la menținerea sănătății inimii și a unui nivel normal al colesterolului. De asemenea, nivelul sării din sortimentele Delikat condimente universale a fost redus cu 10%, iar Knorr Legume in Bucate are un conținut scăzut de sare (28%).

Procurarea de materii prime sustenabile. Procentul de materii prime sustenabile a crescut considerabil la nivel global, de la 14% în 2010 la 36% în 2012. Totodată, Unilever a instruit 450.000 de cultivatori de ceai privind practicile sustenabile, dintre care 300.000 au primit certificare Rainforest Alliance.

Înjumătățirea impactului asupra mediului. Fabricile Unilever din întreaga lume derulează în continuare programe de reducere a cantității de energie, apă, materiale și deșeuri existente, aducând din 2008 și până în prezent economii de 300 de milioane de euro. Acestea au redus cu o treime emisiile gazelor cu efect de seră și au înjumătățit cantitatea de deșeuri din procesele de producție.

Fabricile din Ploiești au înregistrat, de asemenea, rezultate importante. În ceea ce privește fabricarea produselor de îngrijire personală și a locuinței, față de 2008 s-a redus cantitatea de CO2 cu 44%, iar cea de energie cu 17%. În fabrica de produse alimentare, cantitatea de CO2 s-a redus cu 55%, iar cantitatea de apă utilizată cu 16%.

Consumul sustenabil – una dintre provocările Planului Unilever pentru un Stil de Viață Durabil

Una dintre marile provocări rămâne aceea de a încuraja consumatorii să utilizeze produsele într-un mod sustenabil acasă. Cea mai mare parte a amprentei asupra mediului a produselor Unilever – 68% – vine din modul în care consumatorii gătesc, spală și curăță cu produsele companiei.

Cât timp petrec românii la duș?

Peste o cincime din persoane declară că alocă mai mult de 15 minute unui duș, potrivit unui sondaj realizat de Unilever South Central Europe in luna mai, 2013. Pentru cei mai mulți respondenți (44%) durata medie a unui duș este de 10 -15 min.

O mare parte din respondenți (42%) nu iau în calcul reducerea timpului alocat unui duș, deoarece aceștia consideră că, deși petrec chiar mai mult de 15 minute la un duș, nu consumă la fel de multă apă ca în cazul în care ar alege să facă o baie.

Studiile Unilever UK privind timpul petrecut la duș (Unilever „Sustainable Showering Study”, lansat în noiembrie 2011) arată că un duș de 8 minute utilizează la fel de multă apă ca o cadă de baie, iar un duș de 8 minute în care apa curge continuu consumă de două ori cantitatea de energie și apă a unei căzi de baie.

Cât de des aruncă românii mâncarea la gunoi?

Aproximativ 42% dintre respondenți aruncă frecvent (săptămânal sau zilnic) la gunoi mâncarea consumată acasă, în timp ce doar 10 % au declarat că nu aruncă niciodată mâncarea.

Majoritatea românilor nu acordă importanță ambalajului prietenos cu mediul

56% dintre respondenți au declarat că nu acordă importanță dacă ambalajul este prietenos cu mediul, atunci când achiziționează un produs de larg consum.

Decizia de cumpărare a consumatorilor este influențată de misiunea socială a brandului

Majoritatea respondenților – 68% – declară ca sunt influențați în decizia de cumpărare dacă brandul are și o misiune socială, în condițiile în care prețul și calitatea nu diferă de cele ale produselor similare.

Referitor la rezultatele Planului Unilever pentru un Stil de Viață Durabil și cele ale studiului local, Jarek Malinowski, CEO Unilever South Central Europe declară: „Înregistrăm progrese considerabile în ceea ce privește reducerea impactului asupra mediului în fabricile noastre și procurarea de materii prime sustenabile. Însă ne confruntăm în continuare cu provocarea de a schimba obiceiurile consumatorilor privind sănătatea și igiena și în a-I încuraja să utilizeze mai puțină apă și energie acasă, atunci când spală și curăță cu produsele noastre. Adoptarea de către consumatori a unui stil de viață sustenabil este esențial pentru atingerea obiectivelor noastre”.

{mosimage}Sondajul „Ce fac consumatorii români pentru un stil de viață sustenabil?” s-a desfășurat online în perioada 13 – 17 aprilie 2013 pe un eșantion de 6.308 respondenți cu vârsta peste 18 ani.

Despre Unilever South Central Europe (USCE). Misiunea Unilever este de a crea un viitor mai bun, în fiecare zi. Îi ajutăm pe oameni să arate bine, să se simtă bine și să ia ce e mai bun din viață, cu branduri și servicii care sunt benefice atât pentru consumatorii noștri, cât și pentru alți oameni.

Unilever, unul dintre cei mai puternici jucători de pe piața bunurilor de larg consum din România, este cunoscut pentru portofoliul său de mărci în care sunt incluse Dero, Omo, Cif, Domestos, Coccolino, Dove, Radox, Rexona, Axe, Clear, Signal, Delma, Rama, Becel, Delikat, Knorr, Hellmann’s, Algida, Lipton. Unilever este prezent în România din anul 1995. De atunci a investit aproape 125 milioane euro, fiind unul dintre cei mai importanți investitori din România.

Unilever este reprezentat pe piața românească de către două companii: Unilever South Central Europe – care coordonează din București operațiunile de marketing și vânzări în România, Bulgaria, Serbia, Muntenegru, Albania, Macedonia, Moldova și Kosovo – și Unilever România, compania care gestionează operațiunile de producție desfășurate pe platforma industrială de la Ploiești.

Pentru mai multe informații despre Unilever și brandurile sale, vizitați www.unilever.com.

Bucuresti, 23.05.2013
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.