Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

CD al TVR a aprobat calendarul şi echipa de realizare a Eurovision România

TVR logo

• Înscrierile vor începe la jumătatea lunii noiembrie
• Semifinalele şi Finala Naţională vor fi organizate în şase oraşe din România

„Eurovision uneşte România!” este sloganul sub care se va desfaşura Selecţia Naţională Eurovision 2018. Comitetul Director al TVR a aprobat astăzi, 25 octombrie 2017, calendarul, schiţa de lucru şi echipa editorială care va realiza preselecţia şi selecţia naţională în vederea desemnării reprezentantului României la concursul internaţional din Portugalia.

Televiziunea Română va organiza un amplu eveniment care va cuprinde etape de preselecţie difuzate online, cinci semifinale şi finala naţională, organizate în şase oraşe din România, unite în Anul Centenarului de tema alegerii reprezentantului ţării noastre la etapa internaţională a Concursului Eurovision 2018.

TVR

Conform calendarului, înscrierile vor începe la jumătatea lunii noiembrie, în decembrie va avea loc jurizarea pieselor, iar pe parcursul lunilor ianuarie şi februarie se vor desfăşura semifinalele şi finala Selecţiei Naţionale.

Iuliana Marciuc va fi şi anul acesta şef al delegaţiei României la Eurovision, iar show-urile care vor se vor desfăşura în cele 6 oraşe vor fi realizate de echipe din Bucureşti şi de la Studiourile Teritoriale ale Televiziunii Române.

„Ne dorim să aducem spectacolele Eurovision aproape de telespectatorii din toate colţurile ţării, într-un an special pentru românii de pretutindeni – anul Centenarului Marii Uniri”, declară Doina Gradea, Director General Interimar. „De asemenea, ne propunem ca evenimentul să fie unul dintr-o serie de ample acţiuni pe care televiziunea publică le va realiza şi difuza în 2018”, a adăugat Doina Gradea.

Consiliul de Administraţie (CA) al TVR a aprobat înscrierea României la cea de-a 63-a ediţie a Eurovision Song Contest, sub rezerva aprobării bugetului pentru 2018.

Anul viitor, competiţia muzicală va avea loc în capitala Portugaliei, Lisabona.

Până în acest moment, 18 ţări şi-au exprimat intenţia de a participa la următoarea ediţie Eurovision: Belgia, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Letonia, Lituania, Malta, Norvegia, Polonia, Portugalia, Rusia şi Suedia.

Precedenta ediţie a competiţiei muzicale a fost câştigată de reprezentantul Portugaliei, Salvador Sobral, cu piesa „Amar Pelos Dois”.

Reprezentanţii noştri, Ilinca şi Alex Florea, au obţinut poziţia a şaptea, cu un total de 282 de puncte, cea mai bună clasare a României în concurs de la succesul obţinut de Paula Seling şi Ovi la ediţia din 2010 şi a patra în istoria participării României la Eurovision.

În ultimii ani, Selecţia Naţională Eurovision România a fost organizată în Braşov, Craiova, Baia Mare şi Bucureşti.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.