Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

“Caz închis”: un puzzle perfect al unei morti suspecte, marca Stelian Turlea

Din această săptămînă, în toate librăriile din ţară, un nou roman detectivistic semnat de Stelian Ţurlea, Caz închis, apărut la Editura Cartea Românească, disponibil şi în ediţie digitală.

După Arunc-o pe soră-mea din tren!, Trei femei şi Te voi răpi la noapte!, Cartea Românească vă propune un nou roman marca Stelian Ţurlea: Caz închis – un roman în care personajele nu sînt imaginate, ci desprinse din realitatea înconjurătoare.

Sinucidere? Asasinat? Moarte naturală? Niciun vinovat?

Un poliţist, hîrşit şi cu „pete” la dosar, refuză să creadă că un scriitor celebru, în plină glorie, îşi poate pune capăt zilelor, cînd tocmai a anunţat că e pe cale să încheie cel mai important proiect al operei sale. În decursul anchetei, descoperă mulţi potenţiali asasini şi multe semne de întrebare în biografia victimei. Toţi cei din jurul său sînt suspecţi. Scriitorul a fost totuşi ucis. Pentru că ştia prea multe şi voia să facă public ce ştia? Cazul este clasat. Lista potenţialilor criminali e prea lungă.

„Într-o vreme care cultivă cu ciudată largheţe cărămizile romaneşti, un adept al laconismului narativ riscă să facă figură de sadic. Rareori m-a însetat în aşa hal o anchetă, o intrigă poliţistă, un roman detectivistic, cum mi s-a întîmplat cu Case closed-ul lui Stelian Ţurlea. (…) Caruselul îşi începe febril rotirea: anchetatori dezabuzaţi, profesoare exaltate, lesbiene pitoreşti în ferocitatea pasiunii lor, crîncene beţii feminine, George Arion şi Premiile „Flacăra”, procurori avizi de arestări, vedete reportericeşti de la ştirile TV, gazetari roşi de invidie pe viaţă, surorile Ileana şi Ilona dintr-un roman anterior… Iar deasupra tuturor, Dumitru Calu, adică – ei, da – ofiţerul recrutor al faimosului romancier căruia i s-a regizat sinuciderea.

Gata, mai multe nu spun, pentru că de aici încolo Stelian Ţurlea începe o efervescentă interacţionare cu cititorul. Pariaţi fiecare pe cîte-o variantă… că tot nu veţi ghici ghicitoarea. (La urma urmei, oare nu trăim într-o ţară a cazurilor închise?)”(Dan C. Mihăilescu)

Născut în ianuarie 1946, Stelian Ţurlea a urmat studii de filologie (1968) şi filosofie (1976) la Bucureşti, a fost aproape trei decenii redactor de politică externă (revista Lumea), a condus, după 1989, revistele Lumea, Zig-Zag, apoi ziarul Meridian, după care a lucrat în televiziune, ca şef al departamentului de ştiri al Antenei 1, director editorial la PRO TV şi senior editor al Ziarului de duminică.

Semnează optsprezece romane, zece cărţi de publicistică, nouă cărţi pentru copii şi două traduceri.

A primit Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatură pentru copii (2003), Premiul Asociaţiei Editorilor din România pentru literatură pentru copii (2005), Premiul Special al Uniunii Scriitorilor (2006), Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (2007), Premiul „Flacăra” pentru literatură (2011). A fost nominalizat la Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatură pentru copii în 2000 şi Premiul AER pentru roman în 2003.

Bucuresti, 02.07.2013
{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.