Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Câștigătorii Galei Premiilor Gopo 2021

GOPO_2021_RELUARE

Gala Premiilor Gopo 2021 va fi redifuzată pe PRO CINEMA pe 1 iulie

Marți, 29 iunie, la Amfiteatrul Mihai Eminescu din București, cea de-a XV-a ediție a Galei Premiilor Gopo și-a împărțit trofeele în prezența a peste 500 de invitați. Cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din România, prezentat anul acesta de actorul Adrian Nicolae, va putea fi văzut înregistrat miercuri, 1 iulie, ora 20:30, pe PRO CINEMA.

Actorii Costel Constantin, Andreea Grămoșteanu, Diana Cavallioti, Elvira Deatcu, Ioana Pavelescu, Irina Rădulescu, Maria Dinulescu, Rodica Lazăr, cineaștii Bianca Oana, Monica Lăzurean – Gorgan, Codin Maticiuc, Dorian Boguță și Radu Ciorniciuc, muzicienii Damian Drăghici și Bogdan Simion, precum și alpinistul Horia Colibășanu sunt doar câțiva dintre invitații ce au pășit pe covorul roșu al Galei Premiilor Gopo, a cărui gazdă a fost Amalia Enache.

Documentarul „colectiv” (r. Alexander Nanau) și-a adjudecat trei statuete Gopo – Cel mai bun film de lungmetraj și Cea mai bună regie, premiu oferit de Banca Transilvania, precum și Cel mai bun montaj (Alexander Nanau, George Cragg și Dana Bunescu), în timp ce „Acasă” (r. Radu Ciorniciuc) și-a atribuit trofeele pentru Cel mai bun documentar, premiu oferit de Enel România, Cel mai bun film de debut și Cel mai bun sunet (Tom Weber, Andreas Mühlschlegel și Lukás Moudrý).

GOPO_2021_RELUARE

Patru trofee Gopo a câștigat „5 minute” (r. Dan Chișu): Cel mai bun actor în rol principal (Mihai Călin), Cea mai bună actriță în rol principal (Diana Cavallioti), premiu oferit de Aqua Carpatica, Cel mai bun actor în rol secundar (Emanuel Pârvu) și Cea mai bună actriță în rol secundar (r. Elvira Deatcu).

Premiile pentru Cel mai bun scenariu (Dorian Boguță și Loredana Novak), oferit de Dacin Sara, Cea mai bună muzică originală (Marius Leftărache, Matei Stratan și Cristina Chiosea) și Cele mai bune costume (Mălina Ionescu), premiu oferit de CELLINI – experții în diamante, bijuterii și ceasuri, au mers către „Urma” (r. Dorian Boguță).

„Tipografic majuscul” (r. Radu Jude) a câștigat două premii – Cele mai bune decoruri (Irina Moscu) și Cel mai bun machiaj și cea mai bună coafură (Bianca Boeroiu și Domnica Bodogan), iar „Dragoste 2. America” (r. Florin Șerban) premiul pentru Cea mai bună imagine (Oleg Mutu).

La categoriile de scurtmetraj, premiile au fost atribuite de „În noapte” (r. Ana Pasti) – Cel mai bun scurtmetraj de ficțiune, „Moartea și cavalerul” (r. Radu Gaciu) – Cel mai bun scurtmetraj de animație, „Cerbul a trecut prin fața mea” (r. Vlad Petri) – Cel mai bun scurtmetraj documentar, și Alma Buhagiar, care a câștigat premiul Tânără speranță pentru regia scurtmetrajului „Împreună”.

DIV_MILUTA FLUERAS_GOPO 2021

La categoria Cel mai bun film european, voturile profesioniștilor din cinematografie și ale criticilor de film au mers către „Sorry We Missed You”/ „În absența dvs.” (r. Ken Loach), distribuit de Independența Film, iar Premiul Publicului pentru filmul cu cel mai mare succes de box-office a fost acordat anul acesta lungmetrajului „Miami Bici”, regizat de Jesus del Cerro (553.941 spectatori și încasări de 11.610.679 lei).

Premiul RSC pentru cea mai bună imagine a fost acordat lui Pătru Păunescu pentru filmul “Bunic şi nepot”.

Momente memorabile pe covorul roșu, dar și în cadrul Galei, au fost prilejuite de prezența actorului Costel Constantin, omagiat cu Premiul Gopo pentru Întreaga Carieră, oferit de Apa Nova o companie Veolia, și scenografei și realizatoarei de costume Doina Levintza, căreia i-a fost acordat Premiul pentru Întreaga Activitate, oferit de Primăria Municipiului București prin Centrul Cultural Expo Arte. De asemenea, două premii speciale pentru carierele lor deopotrivă excepționale și îndelungate au fost acordate criticului de film Magda Mihăilescu și sculptorului machetistului Enache Hărăbor.

Aici lista câștigătorilor: https://premiilegopo.ro/nominalizari.

Momentele muzicale ale serii au fost susținute de trupa OM LA LUNĂ, muzicianul și culegătorul de folclor Bogdan M. Simion și violoncelistul Andrei Cavassi.

Înregistrarea Galei Premiilor Gopo 2021 va fi difuzată pe 1 iulie, de la ora 20.30 pe PRO Cinema.

Gala Premiilor Gopo 2021 este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc împreună cu Asociația Film și Cultură Urbană, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Dacin Sara și Babel Communications, în parteneriat cu Primăria Municipiului București prin Centrul Cultural Expo Arte.

Sponsori principali: Apa Nova o companie
Veolia, Banca Transilvania, Cellini, Enel România
Sponsori: Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, IQOS, Țiriac Auto
Parteneri: Centrul Cultural Mihai Eminescu, Stella Artois, Caii de Letea, Conceptual Lab by Theo Nissim, Pop Cola, Gett’s
Partener de monitorizare: MediaTRUST
Parteneri media principali: VOYO, PRO CINEMA
Parteneri media: Rock FM, All about Romanian Cinema, Cinemap, Cooperativa Urbană, Coverstories, Cultura la Dubă, Decât o Revistă, Elle, Films in Frame, Happy Fish, Hotnews, IQAds, Libertatea, Liternet, Movienews, Psychologies, Smark, Spotmedia, Unica, Urban.ro, Ziarul Metropolis, Zile și Nopți.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.