Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Casa Artmark estimeaza cele mai mari vanzari de pana acum in Licitatia de Vara 2011

Opere de peste 1.600.000 euro se aşteaptă să fie vândute în cea mai importantă licitaţie a sezonului. Licitaţia de Vară Artmark oferă lucrări realizate de nume ilustre ale artei româneşti grupate în opt secţiuni, de la Romantism la Impresionism sau de la Orientalism la Postmodernism. Picturile celebre sunt semnate de: Theodor Pallady, Gheorghe Petraşcu, Nicolae Dărăscu, Jean Steriadi şi NicolaeTonitza.

Nicolae Tonitza este autorul uneia dintre capodoperele acestei licitaţii – „Pe verandă” (ulei pe carton, 59,5 x 49 cm), pictură ce reprezintă, totodată, una dintre cele mai valoroase lucrări, fiind estimată la 100.000 – 175.000€. Ilustrând portretul unei femei cu prunc, o temă rară în creaţia artistului, opera se distinge prin cromatica strălucitoare şi compoziţia monumentală. Pictura a fost dăruită de către Tonitza lui Theodor Pallady, pentru fiica sa vitregă Marie Jeanne Diamandy. Lucrarea a fost confiscată în anii ’80 de către regimul comunist şi plasată în custodia Muzeului Municipiului Bucureşti. În 2008, opera este restituită de către Muzeu moştenitorilor lui Marie Jeanne (Diamandy) Bastaki.

„Pe verandă” face parte din capitolul Tezaur al Licitaţiei de Vară şi a fost realizată în perioada petrecută de Tonitza la Vălenii de Munte. Tabloul prezintă, într-un plan mai îndepărtat, stâlpul de lemn al pridvorului tipic muntenesc. Apariţia acestui simbol este legată de faptul că Tonitza picta chiar din pridvorul casei în care locuia, fapt relevat în operele cele mai cunoscute ale perioadei: “Casa dascălului” şi “Femeie în cerdac”.

Tot din perioada şederii lui Tonitza la Vălenii de Munte (1921-1924) face parte şi „Natură statică cu fructe” (ulei pe carton, 30 × 40 cm), o altă pictură deosebită, prezentă la Licitaţia de Vară. Opera este menţionată în catalogul Expoziţiei Retrospective “Nicolae Tonitza”, Muzeul de Artă al R.P.R., din 1964, drept variantă a naturii statice din colecţia Dona.

„Natură statică cu fructe” are o valoare estimată între 45.000 – 65.000€.

Licitaţia de Vară va avea loc miercurea viitoare (15 iunie) la J.W. Marriott Bucharest Grand Hotel. Operele pot fi admirate în perioada 11 – 15 iunie 2011, între orele 11.00 – 21.00, la J.W. Marriott Bucharest Grand Hotel, în expoziţia deschisă gratuit iubitorilor de artă.

Bucuresti, 10.06.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.