Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Caroli Foods Group și Profero vă invită în Casa Caroliștilor

Profero a dezvoltat și implementat pentru Caroli Foods Group platforma digitală Casa Caroliștilor.  

„Principalul obiectiv al platformei Casa Caroliştilor este de a recompensa fiecare consumator pentru alegerea de cumpărare a oricărui produs Caroli, Campofrio, Sissi sau Maestro. Dar acesta nu este singurul obiectiv.

Ne propunem să oferim consumatorilor noştri o platformă interactivă, unde aceştia ne pot transmite părerea lor despre produsele cumpărate, pot contribui la îmbunătăţirea produselor actuale în funcţie de gustul şi preferinţa lor sau se pot implica în dezvoltarea unor produse noi pe care le vom lansa în viitor. Fiecare brand din Casa Caroliştilor îşi propune să aducă valoare adăugată în viaţa consumatorilor prin înţelegerea nevoilor lor şi oferirea  pe tot parcursul anului de soluţii utile şi practice pe teme de nutriţie şi parenting.


În plus, începând de anul acesta, am adăugat iniţiativa de comunicare digitală tuturor brand-urilor produse de grup, care răspunde perfect la noul stil de viaţă al consumatorului, conectat în cea mai mare parte cu lumea digitală”,  spune Ana Maria Băjan, Marketing, Business Development and PR Executive Manager, Caroli Foods Group.

Casa Caroliștilor este o platformă digitală de fidelizare pentru toți iubitorii de mezeluri ce pune sub același acoperiș toate brandurile din portofoliul Caroli Foods Group (Caroli, Campofrio, Sissi și Maestro). Platforma este punctul central al promoției naționale ce se desfășoară până în data de 31 martie 2016 şi are drept premiu cel mare o casă în valoare de 50.000 de euro.


„După ce am depășit faza legată de concept și nume, a trebuit să vedem cum arată pe bune platforma. Așa că, să construim virtual o casă – replică în miniatură a Caroli Foods, a venit cumva destul de natural. Fiecare brand se regăsește în această casă, iar vizitatorii sunt întâmpinați ca niște adevărați oaspeți. Sigur că șervețelul Carolino nu putea lipsi, așa că îl puteți găsi în casă, pregătit să dea premii celor mai fideli prieteni”, adaugă Vasile Alboiu, Chief Creative Officer, Lowe Group.

Imediat ce vor accesa platforma, consumatorii sunt primiți în lobby, unde se pot înscrie în promoția națională. Apoi sunt invitați în bucătărie, de unde pot cumpăra tot ce doresc, folosind caroLEII pe care îi vor obține dacă achiziționează produse Caroli, Campofrio, Sissi sau Maestro. Ultima cameră pe care invitaţii o pot vizita este dormitorul lui Șervețel, unde vor descoperi informații utile tuturor părinților, în special mămicilor. De asemenea, pe bază de caroLEI, consumatorii se vor putea înscrie în tragerea la sorți pentru Casa Caroliștilor.


În perioada următoare, vor fi construite noi camere, fiecare așteptându-și vizitatorii cu noi surprize.

„Pe termen lung, Casa Caroliștilor se vrea a deveni o platformă de loializare ce pune la aceeași masă cu consumatorii toate brandurile din portofoliul Caroli. Platforma oferă, pe lângă o promoție atractivă, conținut propriu. Suntem bucuroși că cei de la Caroli au înțeles importanța investiției într-o platformă digitală proprie și sperăm ca această strategie să fie adoptată de cât mai multe branduri locale”, spune Ana-Maria Ghiurcă, Client Service Director, MullenLowe Profero.

Echipa Caroli Foods Group pentru acest proiect este formată din Ana Maria Băjan (Marketing, Business Development and PR Executive Director), Adelina Mircea (Junior Category Manager) și Anca Leopea (Junior Category Manager).

Echipa Profero: Vasile Alboiu (Chief Creative Officer, Lowe Group), Laurențiu Stere (Senior Art Director), Simina Zidaru (Copywriter), Ana-Maria Ghiurcă (Client Service Director), Veronica Ciacoveanu (Account Director), Irina Cofescu (Senior Account Manager), Cătălin Ungureanu (Project Manager) și Ionuț Grigorescu (Chief Technology Officer).

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.