Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Care sunt pașii principali în construcția unei case?

etape constructie casa

Ai decis că este momentul să te muți la casă, pentru a avea mai mult spațiu la dispoziție și a beneficia de mai multă libertate? Ai ales și spațiul în care vei demara lucrările de construcție ale casei tale?

Atunci ai nevoie de un ghid care să includă pașii de urmat în cadrul acestor lucrări. Acesta te va ajuta sa te familiarizezi cu factorii de care trebuie să ții cont și să supraveghezi fiecare etapă a construcției.

Factorii de care să ții cont înainte de construcția casei

Înainte de a demara lucrările de construcție, trebuie să parcurgi următorii pași importanți:

  • Verificarea terenului pe care vei construi casa – Pentru aceasta, trebuie să soliciți și să obții certificatul de urbanism. Acesta va stabili regimul juridic și tehnic al noii construcții. În plus, trebuie să ai la îndemână avizele necesare, care însoțesc cererea pentru autorizația de construcție. Nu uita nici de planurile casei, care trebuie să includă schițele de amplasament aferente.
  • Realizarea proiectului de construcție a casei – Poți opta pentru un proiect deja efectuat de un specialist în proiectare. Dacă nu ai găsit un proiect care să te mulțumească pe deplin, poți colabora cu un specialist, pentru a realiza împreună un proiect de proiectare personalizat. Un arhitect cu experiență va putea trasa corect designul viitoarei construcții, pornind de la funcționalitățile de care vrei să beneficiezi.
  • Obținerea autorizațiilor de construcție – Nu poți începe lucrările de construcție fără a obține, în prealabil, avizul eliberat de organele abilitate. Ai nevoie de autorizația de construcție și de certificatul de urbanism, indiferent de specificul construcției pe care vrei să o realizezi. Acesta din urmă poate fi eliberat de serviciul de urbanism al primăriei de care aparține spațiul pe care vei construi.
  • Obținerea avizului de mediu pentru construcții – Acest document se poate obține doar în baza celor menționate mai sus. Avizul de mediu este necesar în cazul locuințelor construite în zone naturale sau istorice, protejate.

etape constructie casa

foto via pixabay

Etapele de construcție ale unei case

Odată ce ai obținut documentele necesare, poți alege echipa de specialiști care să se ocupe de lucrările de construcție ale casei tale. Vei avea nevoie de un diriginte și de o echipă care să se ocupe de organizarea șantierului.

Iată ce etape vor parcurge aceștia, pentru realizarea construcției:

  • Turnarea fundației – Aceasta reprezintă temelia oricărei construcții și cea care va susține clădirea.
  • Realizarea împrejmuirilor necesare – În această etapă se construiește gardul, care va delimita locul de desfășurare a lucrărilor de construcții.
  • Construcția casei la roșu – Acest pas presupune ridicarea zidurilor clădirii și construcția șarpantei.
  • Lucrări de tencuială – Ulterior, se va realiza zidăria exterioară, urmată de cea interioară. Apoi se vor pune geamurile, se vor monta usile la intrarea în casă și se va construi acoperișul clădirii. Poți miza pe eficiența dovedită a țiglei ceramice pentru realizarea unui acoperiș rezistent. După efectuarea acestor lucrări, se poate realiza conexiunea la rețeaua electrică și la cea sanitară. Această etapă de construcție a unei case asigură aducerea proiectului la gri.
  • Detalii de finisaj – Pentru a te apropia de aducerea proiectului în stadiul de casă la cheie, trebuie să fie realizate finisajele și instalațiile sanitare. În plus, tot în această etapă, se vor realiza și instalațiile termice și electrice, necesare clădirii. Ulterior, se poate amenaja garajul și spațiul verde din curtea casei.

Racordarea la utilități – Ultima etapă necesară pentru construcția unei case la cheie constă în racordarea acesteia la utilități. Va trebui să implementezi un sistem de încălzire a locuinței și să montezi obiectele sanitare necesare.

După parcurgerea acestor pași esențiali pentru construcția unei case, se va putea face recepția clădirii și intabularea.

Acum știi care sunt factorii de care trebuie să ții cont, înainte de a demara lucrările de construcție. Te-ai familiarizat și cu etapele principale ale construcției casei tale. Prin urmare, ești pregătit să dai startul proiectului menit să îți asigure condiții de locuit confortabile.

Apelează la cei mai buni experți în domeniul proiectării și construcției caselor, pentru ca lucrările efectuate să fie de calitate superioară.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.