Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

CAR Magazine isi extinde reteaua globala in Romania

Car Magazine, cea mai spectaculoasă revistă auto din lume şi-a anunţat lansarea în România. Evenimentul a avut loc pe data de 19 noiembrie 2008 la Crowne Plaza Hotel şi a reunit personalităţi de marcă din industria auto cât şi nume importante ale vieţii publice româneşti. În cadrul evenimentului s-a anunţat lansarea unui concurs de design auto adresat tinerilor artişti din România care vor avea ocazia să propună propriile concepte auto moderne şi, de ce nu, extravagante.

Revista lunară va fi publicată de trustul de presă D.V. Automedia (trust care deţine şi publicaţiile premium Temporis şi Caesar, si 4×4). În Romania revista se va numi Car România şi lansează un concept de revistă auto absolut nou pentru publicistica locală. Fotografiile spectaculoase, formatul premium, maşinile tratate ca adevarate supermodele, tonul obiectiv, vehement şi umorul britanic au reuşit să facă din revista CAR una dintre cele mai importante publicaţii auto din lume. Publicaţia se evidenţiază prin teste spectaculoase, unghiuri neconvenţionale ale subiectelor tratate şi fotografii inedite – toate într-o formulă iniţială de 132 de pagini. Aceasta va apărea pe piaţa din România într-un tiraj de 10.000 de exemplare distribuite la nivel naţional – urmând ca ulterior tirajul să crească. Revista se adresează adevăraţilor pasionaţi de maşini, dinamici, cu cariere în plină dezvoltare, cu venit peste mediu şi viaţă socială activă.

Dan Vardie, Preşedintele D.V. Automedia a declarat: “România este una dintre pieţele în care noi considerăm că publicaţiile de nişă sunt apreciate de cunoscători, deşi această categorie de reviste este încă la începuturi. Tocmai de aceea considerăm CAR soluţia pentru acest segment special de pasionaţi auto, cei pentru care maşina este mai mult decat un hobby. Adevarul este că această revistă abordează MAŞINA cu multă pasiune pentru caii putere şi designul auto. CAR vine în România cu brandul sau unic caracterizat de opinii fără compromis, articole îndrăzneţe şi competente, inspiraţie şi o profundă cunoaştere a pieţei auto din România. Având una dintre cele mai experimentate echipe de redactori auto din ţară, şi parteneri cu o reputaţie semnificativă, suntem foarte încrezători cu privire la această lansare”.

Evenimentul a avut invitaţi importanti din industra auto şi nu numai. Organizatorii au încercat ca prin acest eveniment să introducă invitaţii în atmosfera unui atelier de design. Astfel, în cadrul evenimentului s-a desfasurat un concurs de design auto cu titlul „Dacia Logan a anului 2020” in cadrul caruia studentii invitati sa participe la concurs si-prezentat ideile specialiştilor în design de la Dacia si Renault. Câştigatoarea concursului de design a fost Alexadnra Ciobanu de la Facultatea de Arte Plastice si Design din Cluj Napoca. Premiul oferit de Dacia Renault este o vizita la centrul de design Technocentre de la Paris. Mai mult, Renault România va premia participanţii la concurs cu o vizită la centrul de design Renault din Bucureşti. Din juriul acestui concurs au facut  parte Philippe Ponceau, general manager al RDCE, Emmanuel Klissarov, designer, Ana Zadnik, designer şi Daniel Costea, redactorul-şef al revistei CAR România.

Pasionaţii de maşini vor putea cumpăra primul număr al revistei la preţul de lansare de 5 RON, începând cu data de 20 Noiembrie 2008 de la chioşcurile de presă din toată ţara.

Informaţii suplimentare

CAR Magazine

Revista CAR este varianta românească a celei mai vechi reviste de motoring cu apariţie lunară din Marea Britanie. CAR Magazine are un istoric plin de inovaţii – de la inventarea group-test-ului, la drive story până la inventarea termenului de „supercar”. De asemenea, revista este renumită pentru fotografiile spectaculoase, pentru designul agresiv şi dinamic şi pentru articolele competente şi autoritare.
Dincolo de toate acestea, CAR este raspandită la nivel global. Revista Car este prezentă în Marea Britanie, Brazilia, China, Grecia, India, Italia, Mexic, Orientul Mijlociu, Rusia, Africa de Sud, Tailanda, Turcia, Germania şi mai nou, în România. Prin toate canalele media pe care le foloseşte, CAR interacţionează cu peste 600.000 de consumatori în fiecare lună.

Pentru perspectiva definitivă cu privire la motoring, există CAR.

Trustul D.V. Automedia

Este unul dintre cele mai importante grupuri independente de presă specializată din România, fiind deţinătorul publicaţiilor CÆSAR, 4×4 Crossover Lifestyle Magazine, Temporis şi CAR. D.V. Automedia este cel mai important publisher de media auto din ţară, condusă de Dan Vardie, unul dintre fondatorii juriului internaţional AutoBest, membru în juriul european Car of the Year şi în Juriul internaţional Engine of the Year. În 2000 Automedia a lansat prima revistă auto românească bilunară, AUTOSHOW, preluată în 2007 de concernul german de presă Burda – fiind prima achiziţie germană în media autohtonă. AUTOMEDIA a lansat în 2005 licenţa revistei italiene Quattroruote pentru România, vândută la sfârşitul lui 2007 tot firmei Burda.

Bucuresti, 20.11.2008

{mosloadposition user10}

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.