Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Cântece de nuntă şi din folclorul minorităţilor, în semifinala „Vedeta populară” de la TVR 1

Iuliana si semifinalisti Vedeta populara, sezon 2 6587

Cei 9 semifinalişti ai competiţiei talentelor din folclorul românesc sunt gata de start. Duminică, într-o ediţie de 3 ore, la Vedeta populară vom afla cine se califică în finală! Iuliana Tudor, gazda celui mai mare concurs destinat interpreţilor de folclor amatori, ne dă întâlnire duminică, 10 iunie, de la ora 21.00, la TVR 1 şi TVR+.

La început, au fost preselecţiile. Iuliana Tudor şi echipa ei au colindat toată ţara şi au ales cei mai buni 45 de concurenţi. De-a lungul celor nouă ediţii, câte un concurent, câştigătorul fiecărei etape, s-a calificat în semifinală. Iar duminică, 10 iunie, doar cinci dintre ei vor trece mai departe, în finală şi vor avea şansa de a câştiga trofeul Vedeta populară şi marele premiu de 100.000 de lei. Săptămâna viitoare, la TVR 1 vom afla cine este marele câştigător, chiar în ziua în care începe Campionatului Mondial de Fotbal. Pe 14 iunie, la TVR 1 se alege Vedeta populară!

Iuliana si semifinalisti Vedeta populara, sezon 2 6587

Două probe spectaculoase, nouă concurenţi talentaţi şi dornici să devină Vedeta populară şi un juriu atent, gata să ofere recomandări personalizate interpreţilor vor asigura un spectacol plin de culoare, cu muzică populară din întreaga ţară, emoţii, dar şi umor.

Oana Elena Venţel (16 ani), din Cluj (singura care a apărut pe scenă în costum militar); Ştefan Alexandru Negru, din Bacău, tot în vârstă de 16 ani şi a cărui poveste de viaţă a impresionat pe toată lumea; Larisa Bozbici (19 ani), din Dumitra (Bistriţa Năsăud), cea care ştie că vrea să cânte muzică populară de când avea 8 ani; Manuela Bălan Bucătaru, în vârstă de 28 ani, din Bucovina (care a venit pe scena de la Vedeta populară direct de la Opereta Română); Cosmin Valentin Bîrlan din Mehedinţi (are 23 ani şi este recunoscut drept olteanul care început cu fotbalul, dar a ales muzica în final); Cătălina Rotaru, moldoveanca sufletistă, ce are 20 ani şi face facultatea la Cluj; Lenuţa Purja (50 ani), din Târlişua, Bistriţa şi care reprezintă una din cele trei generaţii de rapsozi care au urcat pe scena de la Vedeta Populară; pădureanul Alin Ienciu (Vadu Dobrii, Hunedoara, cel care s-a apucat de cântat la îndemnul soţiei abia acum doi ani) şi Ioana Milculescu, în vârstă de 20 ani, din Olt sunt cei nouă semifinalişti pe care îi vedem în concurs la TVR 1 duminică, începând cu ora 21.00.

Duminică, toţi concurenţii vor trece prin două probe pentru a convinge juriul că merită să ajungă în finală. În prima probă, fiecare dintre ei va interpreta un cântec de nuntă, adaptat pentru scenă. În cea de a doua probă, semifinaliştii vor cânta o melodie din folclorul unei minorităţi din România. Junii Sibiului vor fi alături de concurenţi în ambele probe, coregrafia tuturor momentelor fiind semnată de Silvia Macrea.

Ca în fiecare ediţie a sezonului doi, şi în semifinală iau deciziile la Vedeta populară: Grigore Leşe, Elise Stan, Niculina Stoican, Cornelia Rednic, Mircea Dinescu, cei cinci juraţi care vor contura profilul finalistului concursului de talente din folclor şi vor face cunoscut tuturor ce anume urmăresc pe tot parcursul emisiunii. Vedem intervenţiile lor la Vedeta populară duminică, 10 iunie, de la ora 21.00, la TVR 1.

Credit foto: Doru Ochea

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.