Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Campionatele Mondiale de Gimnastica Artistica de la Nanning, in direct la TVR

În perioada 7-12 octombrie, TVR 1, TVR HD şi TVR+ transmit, în direct şi în exclusivitate pentru România, Campionatele Mondiale de Gimnastică Artistică de la Nanning, din China.

Peste 600 de gimnaşti din 74 de ţări participă la cea de-a 45-a ediţie a Campionatelor Mondiale de Gimnastică Artistică, desfăşurate în Guangxi Sports Center din Nanning, China. TVR 1, TVR HD şi TVR+ transmit în direct, în intervalul 7-12 octombrie, finala mondială a concursului pe echipe, a celui de individual compus la masculin şi feminin, precum şi finalele pe aparate. Comentariul pentru telespectatorii din România va fi asigurat de Alina Alexoi.

Programul transmisiunilor TVR în direct de la Mondialele de Gimnastică Artistică de la Nanning este următorul:
– marţi, 7 octombrie, 14.00 – 17.10 – Concurs pe echipe masculin şi ceremonia de premiere;
– miercuri, 8 octombrie, 14.00 – 16.10 – Concurs pe echipe feminin şi ceremonia de premiere;
– joi, 9 octombrie, 14.00 – 16.10 – Concurs individual masculin şi ceremonia de premiere;
– vineri, 10 octombrie, 14.00 – 16.10 – Concurs individual feminin şi ceremonia de premiere;
– sâmbătă, 11 octombrie, 08.00 – 11.20 – Finalele pe aparate;
– duminică, 12 octombrie, 08.00 – 11.20 – Finalele pe aparate.

Campionatele Mondiale de Gimnastică Artistică se desfăşoară în perioada 3 – 12 octombrie, în oraşul Nanning, situat în Sudul Chinei. Nanning este cel de al doilea oraş al Chinei care găzduieşte o ediţie a Campionatelor Mondiale, după Tianjin, în 1999.

România participă la Mondialele din China cu 14 sportivi: Larisa Iordache, Andreea Munteanu, Ştefania Stănilă, Silvia Zarzu, Paula Tudorache, Anamaria Ocolişan, Ioana Nicoară – lotul feminin, respectiv Vlad Cotuna, Marius Berbecar, Andrei Muntean, Daniel Rădeanu, Laurenţiu Nistor, Cristian Băţagă şi Andrei Ursache – lotul masculin. Lipsiţi de susţinerea în China a foştilor antrenori, Octavian Bellu şi Mariana Bitang, sportivii români au o misiune dificilă la Nanning, ediţia din acest an a Mondialelor contând pentru calificarea la Olimpiada de la Rio, din 2016. Ei sunt însoţiţi în această deplasare de antrenorii Ioan Suciu, Ştefan Gal, Ionuţ Corlaci (lotul masculin), respectiv Cristian Moldovan, Lăcrămioara Moldovan şi Lucian Sandu (lotul feminin). Conducătorul delegaţiei României este Adrian Stoica, preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică.

Bucuresti, 07.10.2014
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.