Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Campari dezvaluie astazi imaginile uimitoare ale Calendarului 2014 cu tema Worldwide Celebration

Campari®, băutura de renume mondial și simbolul clasic al stilului și al culturii italiene, dezvăluie astăzi cele 12 imagini ale Calendarului Campari 2014 cu tema “Worldwide Celebration”. Calendarul cu numărul 15 al colecției o înfățișează pe renumita actriță Uma Thurman, bucurându-se de atmosfera vibrantă și uluitoare a douăsprezece festivaluri din diferite culturi și colțuri ale lumii.

De la Festivalul Primăverii de la Beijing, cea mai mare sărbătoare din China, până la Hanami, unde oamenii se pot bucura de parfumul florilor de cireș proaspăt înflorite, Calendarul Campari 2014 deschide o fereastră spre cunoaștere si îi invită pe toți iubitorii de Campari să se alăture într-o călătorie cu ajutorul căreia să descopere cele mai frumoase sărbători de pe harta lumii. Festivalurile prezentate în calendar traversează fiecare continent, printre acestea numărându-se sărbătoarea Solstițiului de Vară din Anglia, care se desfășoară la monumentul istoric Stonehenge, dar și cea mai impresionantă petrecere de Revelion pe plaja Copacabana, una dintre cele mai frumoase locuri din Brazilia.

Pentru a ilustra fiecare sărbătoare într-un mod unic și expresiv, fiecare ținută purtată de Uma este compusă din piese vestimentare purtând semnătura Versace, Stella McCartney, Chopard și a altor creatori renumiți.

În timpul ședințelor foto pentru Calendarul Campari 2014, Uma a mărturisit: “Calendarul 2014 este o operă de artă, iar iubitorii de Campari vor putea simți energia pozitivă și plăcerea cu care au fost surprinse imaginile care ilustrează sărbătorile din întreaga lume. Fotograful care s-a ocupat de realizarea calendarului, Koto Bolofo, s-a dedicat cu toată ființa proiectului și a fost o sursă de inspirație pentru mine. Nu este nimic mai plăcut decât o sărbătoare și sunt convinsă că toți cei care vor privi imaginile surprinse în Calendarul Campari vor avea același sentiment.”

A 15-a ediție a Calendarului Campari poartă semnătura renumitului fotograf Koto Bolofo, cunoscut pentru portretele sale puternice, pentru imaginile inovatoare care au revoluționat fotografia de fashion. Născut în Africa de Sud, crescut în Marea Britanie și locuind acum în Franța, Bolofo este un călător adevărat, capabil să surprindă cu adevărat esența din tema aleasă pentru anul 2014.

Despre ediția cu numărul 15 a Calendarului, Koto Bolofo spune “Calendarul Campari dezvăluie bucurie, intrigă și carismă, iar eu sunt încrezător că ediția din 2014 cuprinde aceste trei atribute. A fost o onoare să lucrez cu Uma și aștept cu nerăbdare ca acest Calendar să fie arătat întregii lumi, pentru ca fiecare iubitor de frumos să se poată bucura de el”.

Bob Kunze-Concewitz, CEO al Grupului Campari a comentat: “Calendarul Campari 2014 cuprinde toată emoția trăită atunci când te bucuri de o călătorie care te ajută să descoperi lumea din care faci parte. Eleganța și strălucirea Umei sunt surprinse în fiecare fotografie, iar capacitatea ei de a se bucura de fiecare sărbătoare în parte ne-a ajutat să realizăm cadre impresionante. De asemenea, creativitatea și profesionalismul cu care Koto și-a pus semnătura pe fiecare imagine a calendarului au ajutat la crearea acestei opere de artă”.

Calendarul va fi produs în 9.999 de exemplare, însă niciunul dintre acestea nu va fi pus la vânzare, fiind oferite partenerilor Campari din întreaga lume.

Bucuresti, 11.11.2013
{mosloadposition user9}
By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.