Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Campanie impotriva scuipatului pe strada, in Cluj-Napoca

În perioada 29 aprilie – 5 mai, în Cluj-Napoca, se va desfăşura o campanie împotriva scuipatului pe stradă, CLUJUL FĂRĂ FLEGME. Iniţiatoarele acestei campanii sunt Ioana Cazan, Iulia Cenean şi Cristina Chişmore, studente în anul I la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, specializarea Comunicare şi Relaţii Publice.

Cele trei studente doresc să mobilizeze cetăţenii clujeni care sunt deranjaţi de obiceiul scuipatului pe stradă, îndemnându-i să semneze o petiţie on-line pentru introducerea de amenzi pentru persoanele care scuipă pe stradă, în Cluj-Napoca. La sfârşitul campaniei, această petiţie va fi trimisă Poliţiei Comunitare Cluj-Napoca, pentru a fi soluţionată.

Această campanie se adresează, în primul rând, cetăţenilor clujeni mai tineri, cu vârste între 18 şi 25 de ani, fiind promovată mai ales prin intermediul Internetului (reţele de socializare, blog-uri, etc.) şi, în al doilea rând, altor cetăţeni clujeni care doresc ca persoanele care scuipă pe stradă să fie amendate. În urma realizării unui studiu cu privire la obiceiul de a scuipa pe stradă, studentele au descoperit că acest obicei reprezintă o adevărată problemă socială. În cadrul unui chestionar realizat de către ele, aplicat unui număr de 215 persoane, aproximativ 50% dintre respondenţi au afirmat că sunt deranjaţi de persoanele care scuipă pe stradă şi aproximativ 75% ar fi de acord cu introducerea unor amenzi pentru aceste persoane, în Cluj-Napoca.

În ţări precum China, Germania, SUA sau Spania, amenzile pentru cei care scuipă pe stradă sunt usturătoare, iar în China, problema scuipatului pe stradă este ţinta unui număr foarte mare de campanii sociale. În România, această problemă nu este una abordată frecvent în campanii. Deşi ne deranjează pe foarte mulţi dintre noi, majoritatea preferăm să o ignorăm, în loc să o combatem. Cu toate acestea, în câteva oraşe din România (Bârlad, Bucureşti, Iaşi, Târgu-Mureş, etc.), scuipatul pe stradă se sancţionează prin amendă. Având în vedere că această problemă socială nu lipseşte nici de pe străzile oraşului Cluj-Napoca, cele trei studente au considerat că introducerea de amenzi pentru scuipatul pe stradă este o măsură care trebuie luată şi în oraşul lor. Astfel, ele au decis să se adreseze autorităţilor locale printr-o petiţie on-line.

Petiţia poate fi semnată accesând blog-ul campaniei: www.clujulfaraflegme.blogspot.com.

„Scuipatul pe stradă este un obicei necivilizat şi deranjant pentru cei din jur. Noi considerăm că ar trebui să fie descurajat şi sancţionat. Acestea sunt motivele pentru care desfăşurăm această campanie, prin care le solicităm clujenilor să ia atitudine şi să semneze petiţia.”, declară cele trei studente.

Bucuresti, 30.04.2010

{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.