Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Campanie electorala – nu am argumente, nu am idei,

dar vreau sa iau banii clientului … fac circ
Daniel Alexandru Olaru
Manager de Proiecte – Agentia No Surprises

Anul 2008 … Campanie electorala pentru alegerile locale. Acelasi circ, acelasi zgomot, aceeasi artista care canta in plina semicanicula a lunii mai „Milioane de copii pe strada/milioane de fulgi de zapada”, acelasi „ghiveci” de prost gust in care banii se spala cu ajutorul … nostru, al firmelor care organizeaza aceste „cumetrii”.
{viewonly=registered,special} Cam multe ghilimele, insa … nu stiu daca ar mai avea acelasi farmec fara ele.

Cum spuneam in articolele mele precedente … noi (aceiasi organizatori de evenimente) ori suntem masochisti, ori chiar nu ne pasa pe ce ne punem semnatura si ne ocupam de tot felul de penibilitati.

Chiar nu putem cloci pentru o campanie electorala nimic altceva decat circul acesta ieftin? Si cand spun ieftin, nu ma refer deloc la partea financiara.

Ne lovim din nou de aceleasi scuze cum ca „Domnule, asta vrea clientul, asta ii dau!”
Sa va spun cum sta cu fraza de mai sus!

Se intampla ca in experientele mele sa stau la discutii cu diverse persoane de mii de ori mai experimentate pe pietele din Occident. Cum e normal, oamenii pasionati de munca lor isi si impartasesc lucrarile.

Intr-o buna zi acum ceva timp, pe cand „Asta vrea clientul, asta-i dau!” era si scuza mea principala, stateam la o discutie cu un specialist in decoruri, pe numele sau Aia Tzeelim. Avand laptopul la mine, m-am simtit nevoit sa-i arat femeii ce inseamna decoratiunile adevarate facute de noi. Agentia pentru care lucrez nu duce nicicum lipsa de imaginatie iar originalitatea ne-a facut intotdeauna cunoscuti, insa … confruntarea dintre lucrarile noastre nu mi-a lasat loc decat de o singura remarca – „Asta vrea clientul, asta-i dau!”, dupa care am vrut sa caut rapid o gaura unde sa ma strecor din cauza ingustimii de care am dat dovada.

Apoi i-am multumit ca mi-a luat valul acela nergu de pe ochi si mi-a reconfirmat faptul ca atata timp cat gandul te poate duce la un lucru, e imposibil sa nu-l si poti face, orice ar fi.

Se intampla dragii mei si la case mai mari, asta am vrut sa arat, insa … atunci cand te gandesti sa ajuti pe cineva sa stranga voturi, iar solutia ta la cererea de a oferi ceva nou si inedit electoratului este …acelasi circ, inseamna ca locul nostru poate nu este pe aceasta piata si poate ar trebui sa dormim mai mult dimineata.

Am insa si un model de campanie electorala de bun simt si in adevaratul sens al cuvantului, dar care nu a mers, dovada faptul ca s-a trecut brusc la un teatru de prost gust prin schimbarea candidatului. Vi-l amintiti pe Theodor Stolojan care dorea sa fie presedinte acum 4 ani? Ei, omul nostru a incercat sa duca o campanie in care sa evite „circul”. Intalniri cu oameni pana si din cele mai mici sate si orase, facute cu insistenta si cu o punctualitate de nedescris. Expuneri de idei, solutii si oferirea impresiei de incredere si siguranta. Foarte multe munca inceputa inca din timpul verii. Daca se mai intampla sa fie cate o celebritate in preajma, evenimentul nu se concentra niciodata pe acea persoana.

Aici intervine conceptul de sustinator de imagine. O personalitate din alt domeniu isi pune imaginea la dispozitie in sustinerea imaginii unui candidat. Ei, francezii au inteles-o perfect, germanii tot asa, italienii au latinizat-o mai bine iar americanii au comercializat-o fara a-i pierde sensul insa.

Ati vazut ce dispute se isca intre vedetele de peste ocean in sustinerea unui candidat? Se arunca in stanga si in dreapta cu idei, cu dezbateri, oamenii isi sustin punctele de vedere, se implica, coboara in multime si nu doar pentru a face poze (cel putin in aparenta). In felul acesta chiar si alegatorii au habar despre ce se discuta in campanie si ce diferentiaza o viziune de alta, lucru care in Romania actuala de vreo 18 ani nu se intampla. Cel mult, noi facem diferente intre micii dati de PSD si cei dati de PNL. Problema este ca ramanem cu acelasi gust de usturoi in gura de fiecare data.

Ceva de genul acesta se intampla in campania lui Stolojan acum patru ani. Se pare insa ca publicul nostru inca nu este vazut ca unul care sa merite un motiv pentru care sa se simta indreptatit sa faca o alegere.

Am inceput sa lovesc acum cu prea multa determinare tastele laptopului care nici macar nu este al meu, asa ca este cazul sa inchei cu un bland „Noapte buna!” pentru stimatii colegi care sunt de fiecare data surprinsi placut si extaziati de un spectacol in campanie, iar pentru restul, recomand un pumn de calmante, pentru ca … anul acesta mai avem o campanie J .

Daniel Alexandru Olaru
– Manager de Proiecte pentru Agentia No Surprises, generator de idei si ambalator profesionist de mesaje pe care vrei sau nu sa le auzi. As putea sa va spun ca am facut una si alta, insa nu cred ca e relevant. Ca si organizator de evenimente traiesc fiecare zi din plin si alerg dupa idei pentru ca eu continui sa cred ca nu s-au epuizat cu toate. Se pare ca am un talent in a "cosmetiza" produse, proiecte, idei si orice fel de mesaj, fie el placut sau nu, iar seful meu spune ca ar putea cumpara orice de la mine si sper sa nu-i treaca!{/viewonly} {mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.