Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Campania electorala pentru alegerile europarlamentare, la TVR

Prima ediţie a emisiunii „Alegeri europarlamentare 2014”  este difuzată vineri, 25 aprilie, la ora 18,50, pe TVR 1.

Televiziunea Română va asigura publicului accesul la informaţiile privind candidaţii în alegerile pentru Parlamentul European, desfăşurate în data de 25 mai 2014. Campania electorală va fi reflectată în emisiuni difuzate de  canalul TVR 1 şi de Studiourile teritoriale.

Canalul TVR 1 difuzează zece emisiuni de dezbateri şi 13 emisiuni de promovare. În cadrul emisiunilor de dezbateri,  candidaţii au posibilitatea să-şi prezinte proiectele politice pe care vor să le susţină în Parlamentului  European. Emisiunile sunt  moderate de jurnalistul Radu Rădulescu, reporter şi prezentator al emisiunii „Parlamentul României”. În emisiunile de promovare, vor fi difuzate reportaje din campanie, interviuri şi spoturi de prezentare a competitorilor. Pe parcursul campaniei electorale, TVR 1 va difuza în total 845 de minute dedicate alegerilor europarlamentare.

Prima ediţie a emisiunii „Alegeri europarlamentare 2014” este difuzată vineri, 25 aprilie, la ora 18.50, pe TVR 1.

Studiourile TVR din Craiova, Timişoara, Tîrgu Mureş, Cluj şi Iaşi vor difuza în medie 720 de minute, pentru fiecare studio regional, cu emisiuni proprii referitoare la campania electorală.

De asemenea, Televiziunea Română, ca televiziune publică, difuzează şi spotul de promovare a alegerilor europene, realizat de Parlamentul European, pentru conştientizarea în rândul electoratului a importanţei scrutinului.

Desfăşurarea campaniei electorale la Televiziunea Română este gratuită, în acord cu misiunea publică a TVR de a asigura accesul publicului la informaţie.

Emisiunile electorale difuzate de TVR în cadrul campaniei pentru alegerile parlamentare din anul 2012 au fost apreciate ca echilibrate, în raportul observatorilor OSCE.

Campania electorală pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European începe la ora 00:00 a zilei de 25 aprilie 2014 şi se încheie în data de 24 mai 2014, ora 07:00, conform Hotărârii Guvernului nr.80/2014.

Conform Biroului Electoral Central, pentru alegerile europarlamentare din acest an s-au înscris candidaţi din parte a 15 formațiuni politice și opt candidați independenți.

Bucuresti, 25.04.2014
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.