Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Call de proiecte pentru Mini Stagiunea de Debut 2020

Inscrieri Mini Stagiune Debut

În contextul actual în care pandemia de coronavirus a rescris multe din regulile vieții sociale și a suspendat activitatea culturală, Teatrul Apropo continuă seria proiectelor menite să asigure legătura dintre artiști și public, sprijinind demersul de educare a tinerilor prin cultură (teatru și film).

Astfel, tinerii studenți, proaspăt absolvenți ai facultăților de profil artistic din toată țara sunt invitați să își înscrie spectacolele sau scurt-metrajele de licență sau master în Mini Stagiunea de Debut 2020. Aceasta se va desfășura on-line, în perioada 2-6 decembrie 2020, cu acces liber catre publicul larg.

Perioada de înscriere în cadrul Mini Stagiunii de Debut este 17 august–15 octombrie 2020.

Condiții de înscriere

Se pot înscrie în Mini Stagiunea de Debut 2020 spectacole și scurt metraje de licență sau master care au avut premiera în perioada 1 Ianuarie 2019-1 Iulie 2020.

Inscrieri Mini Stagiune Debut

Modalitatea de înscriere

Pentru înscriere este obligatoriu să ne trimiți:
– Un link Youtube / Vimeo / Google drive ș.a. cu înregistrarea integrală a spectacolului sau scurt metrajul propus;
= Fișa de prezentare a spectacolului sau a scurt metrajului propus (echipa de spectacol, durata, sinopsis, date despre producător – contextul studențesc de creație, precum și alte date relevante)
– Afișul de spectacol sau scurt metraj și 3-4 fotografii relevante
pe adresa comunicare@teatrulapropo.ro, până cel târziu la data de 15 octombrie 2020, ora 24:00.

Criterii, jurizare și premii

Teatrul Apropo încurajează inovaţia, originalitatea, curajul artistic – valori care se regăsesc și în criteriile principale de selecţie ale spectacolelor și scurt-metrajelor înscrise.

Jurizarea se va face de către echipa de management a proiectului si de către directorul artistic al Teatrului Apropo, iar spectacolele și scurt-metrajele câștigătoare vor fi prezentate publicului larg în cadrul Mini Stagiunii de Debut 2020. În cadrul acesteia se vor acorda premii în bani sau burse de creație pentru tinerii creatori.

Calendar

Perioada de înscrieri: 17 august–15 octombrie
Perioadă de jurizare: 15–25 octombrie
Anunț selecție: 26 octombrie
Desfășurarea Stagiunii: miercuri, 2 decembrie–duminică, 6 decembrie 2020.

Mini Stagiunea de Debut 2020 face parte din Programul multianual Alternativa Pipera.

Susținerea tinerilor artiști, crearea contextului prin care aceștia să poată fi văzuți de publicul larg, să poată intra în dialog cu acesta, încurajarea dezvoltării personale prin artă și diversificarea ofertei culturale sunt numai câteva din obiectivele acestui Program.

Printre activitățile ”Alternativei Pipera” pe care Teatrul Apropo le pregătește și vi le va oferi în perioada următoare sunt: Povești urbane – Istoria cartierului Pipera, rezidența de fotografie „Pipera – portrete și emoții” și realizarea unei creații teatrale participative „Alege tu spectacolul!”.

Programul Alternativa Pipera este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Programul nu reprezintă în mod necesar poziţia A.F.C.N. A.F.C.N nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Teatrul Apropo reprezintă o formulă de teatru independent, un promotor pentru tinerii artiști, care își propune să construiască oportunități de a experimenta creativ. Teatrul Apropo susține inovația în formă, conținut și promovează artele performative contemporane.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.