Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Călătoria Lunii personale în România

Expoziția „Călătoria Lunii personale în România” – Leonid Tishkov se redeschide publicului luni, 11 iulie, la Galeria creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti, situată în Piața Alexandru Lahovari, nr. 7!

La sfârșitul lui august 2015 locuitorii României au putut observa un fenomen neobișnuit: Cărarea lunii, o lumină de 2.000 de kilometri care a străbătut țara. Luna, precum un marker, își lăsa urma pe harta României, observând schimbările Pământului încă de la început: pădurea bătrână de fag și pădurea defrișată din Parcul Național Piatra Craiului; «Pietre vii» – trovanții din Costești și cariere ale zăcămintelor epuizate din Roșia Montană; biserica de piatră plină de lumină din Sântămăria-Orlea și biserica acoperită cu «apele» iazului de decantare din satul părăsit Geamăna, fie zidurile fabricii de formaldehidă din Sebeș și gărdulețul casei din spatele CET Rovinari.


Deplasarea neobișnuită a Lunii prin România a fost înregistrată de artistul rus Leonid Tishkov prin 14 fotografii și de alți martori oculari prin notițe, însemnări pe hartă și înregistrări video. Expoziția înseamnă o invitație din partea Lunii însăși, fiind “gazda” care vă întâmpină la intrare și vă invită să creați propria fotografie cu ea; experiența de a vedea lucruri care nu se văd la lumina zilei – fotografii artistice nocturne din locuri greu accesibile; specialiști care să răspundă întrebărilor legate de zonele fotografiate (Rovinari, Roșia Montana, Sebeș, Pădurile din Piatra Craiului etc.), dar și o întâlnire romantică alternativă sub clar de Lună.

Vă așteptăm la vernisajul expoziției ce va avea loc marți, 12 iulie, de la ora 19:00, la Galeria creart! La vernisaj vor fi prezenți reprezentanți ai celor mai importante organizații care luptă pentru mediu, pregătiți să răspundă întrebărilor publicului și să prezinte problemele zonelor fotografiate.


Expoziția a reprezentat anul trecut România la ARTCOP 21 Global climate art festival, care a cuprins 496 de evenimente culturale în 52 de țări. De 12 ani, artistul Leonid Tishkov fotografiază povestea Lunii pe toate continentele, călătorind cu instalația în China, Franța, Taiwan, Statele Unite ale Americii, Noua Zeelandă și Arctica.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 11 – 30 iulie 2016, între orele 10:00 – 18:00, la Galeria creart din Piața Alexandru Lahovari, nr. 7 și are intrarea liberă.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.