Find your $100k business idea in 10 days and get the first clients fast

Business Standard prezinta radiografia pietei imobiliare din Romania

Cotidianul de afaceri Business Standard lanseaza marti, 23 septembrie, un nou produs editorial dedicat pietei imobiliare din Romania. “Dosarul Imobiliar” continua seria dosarelor sectoriale Business Standard si se va desfasura pe parcursul a patru zile, pana vineri 26 septembrie. Scopul proiectului este aceala de a prezenta o analiza aprofundata a pietei imobiliare din Romania si va fi structurat pe 6 analize de tip FOCUS, avand ca teme: piata rezidentiala, piata terenurilor, piata spatiilor birouri, piata comerciala, piata spatiilor industriale si logistice, piata creditelor ipotecare. Cotidianul de afaceri va analiza care este situatia actuala a pietei imobiliare in Romania, care sunt trendurile si oportunitatile sectorului si va face previziuni pentru urmatorii ani. De asemenea, pentru fiecare segment de piata sunt furnizate exemple relevante, cifre, statistici, topuri tranzactii, comparatii intre Bucuresti si marile orase, mediul urban si rural, spatii noi si spatii vechi, Romania si alte tari europene. “Dosarul Imobiliar” va debuta cu analiza pietei investitiilor imobiliare si a pietei creditelor ipotecare. Astfel, marti, 23 septembrie, cititorii Business Standard vor avea ocazia sa afle ce fonduri de investitii isi muta atentia spre dezvoltarea imobiliara si cum vor afecta normele BNR achizitiile de locuinte prin credit.

Produsul se adreseaza marilor jucatori din piata – reprezentanti ai  agentiilor imobiliare, dezvoltatori, firme de constructii; investitorilor – antreprenori interesati de investitii in domeniu, persoanelor de decizie din companiile ce doresc sa isi faca intrarea pe piata sau sa isi extinda spatiul de birouri/logistic; finantatorilor (persoanele de decizie din cadrul bancilor) autoritatilor publice, dar si persoanelor fizice interesate de achizitionarea unui teren sau locuinte.

“Criza imobiliara este una din cele mai dezbatute teme la nivel global. Subiectul prezinta diferentieri puternice de la o tara la alta, motiv pentru care se simtea nevoia unei analize aprofundate a fenomenului in contextul economiei romanesti. Analiza Business Standard propune o abordare completa a celor cinci sub-piete imobiliare, dar ofera si o radiografie a pietei investitiilor si creditelor imobiliare. Prin actualitatea temei alese, speram sa putem raspunde nevoilor de informare ale cititorilor nostri”, declara Adrian Mirsanu, Redactor Sef Business Standard.

Business Standard a lansat in decembrie 2007 seria “dosare sectoriale” din categoria produselor editoriale cu valoare adaugata pentru a prezenta care sunt cele mai importante tendinte, miscari de strategie sau evolutia unui sector din economia Romaniei versus segmente similare de business din alte piete. Dupa studiul privind "Piata muncii in 2010", publicat in decembrie 2007 si "Focus pe retail", publicat in iunie  2008, ziarul propune de aceasta data “Dosarul Imobiliar”.

Dosarele sectoriale Business Standard se regasesc in sectiunea “Proiecte speciale” pe www.standard.ro

Despre Business Standard
Business Standard este un produs media complex (print, online, mobil), care ofera zilnic informatii de actualitate din economie si mediul de afaceri, comentarii si analize aprofundate, structurate tematic pe domenii de interes precum: energie, farma&sanatate, financiar, asigurari&pensii private, imobiliare si constructii, industrii, IT&Telecom, servicii, retail&FMCG, etc.
De asemenea, este singurul cotidian de afaceri care ofera, in fiecare zi de luni, sectiunea speciala Antreprenor, dedicata celor care au decis sa intre in afaceri pe cont propriu.
Business Standard este parte a Diviziei Business Media a grupului Realitatea- Catavencu, alaturi de revista saptamanala de afaceri Money Express si The Money Channel, prima televiziune de business din Romania.

Bucuresti, 22.09.2008

{mosloadposition user10}

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *