Bursa de Valori București (BVB) și Envisia – Boards of Elite au lansat luni, 5 iulie, un parteneriat educațional dedicat actorilor din piața de capital, „Guvernanța corporativă care creează valoare”. Programul este menit să stimuleze competitivitatea consiliilor de administrație, să promoveze bunele practici în afaceri și să dezvolte competențele și abilitățile necesare membrilor consiliilor de administrație, contribuind astfel la construirea unei culturi solide de guvernanța corporativă. Inițiativa educațională este dedicată tuturor actorilor din piața de capital, companiilor listate la bursă, companilor în curs de listare sau interesate de acest proces, intermediarilor și autorităților.
Lansarea a avut loc printr-o conferință de nivel înalt la care au participat reprezentanți de top din sfera politico-administrativă și din sectorul privat, printre vorbitori numărându-se doamna Anca Dragu, Preşedintele Senatului României, domnul Alexandru Nazare, Ministrul Finanțelor, doamna Teodora Preoteasa, Director General Programare și Coordonare Sistem din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, precum și reprezentanți ai Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) și ai asociațiilor profesionale reprezentative. Gabriela Hârțescu, decan al Envisia, și Andrew Kakabadse, Președintele Consiliului de Administrație al Envisia, au detaliat în cursul evenimentului conceptul programului care va fi demarat în această toamnă.
„Guvernanța corporativă a fost o prioritate pentru Bursa de Valori București încă de la înființare. Și atunci, ca și acum, credem că aplicarea principiilor unei bune guvernanțe, cât se poate de simple și intuitive în lumea interconectată în care trăim, poate genera încredere între partenerii de afaceri, un activ intangibil care se obține cu greu, prin eforturi constante de-a lungul timpului. Parteneriatul cu Envisia și programul educațional pe care acesta îl implică susțin, într-o formă practică, această viziune a noastră asupra importanței guvernanței corporative pentru toți actorii din piața de capital și ne consolidează poziția pe segmentul de educație, unul dintre pilonii strategiei noastre de dezvoltare”, spune Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București.
„Aducem prin acest proiect excelența în educație derivată din cercetarea comună Envisia-Henley Business School pe piața de capital din România. Este o bucurie să ne parteneriem cu Bursa de Valori Bucuresti, un hub al ambiției antreprenoriale românești. Anii 2020-2021 marchează schimbări accelerate în guvernanța globală, și România se poziționează ambițios, în plan regional și global, prin perfecționare profesională, pentru a fi capabilă să capitalizeze oportunitățile care apar, dar și a evita riscurile emergente, inclusiv tranzițiile industriale. Un board profesionist, conectat la expertiza globală de ultimă oră, este cea mai bună garanție de succes într-o lume din ce în ce mai incertă și complexă”, spune Carmen Micu, CEO și Membru Fondator Envisia.
Nevoia de dezvoltare a unui set de competențe specifice membrilor consiliilor de administrație, precum și beneficiile asociate, sunt abordate în cadrul parteneriatului BVB-Envisia din mai multe perspective, cu accent pe aplicabilitatea în economia reală.
„Ne bucurăm să sprijinim companiile listate, și nu numai, în acest demers educațional de promovare a valorilor unei bune guvernanțe și de stimulare a competitivității consiliilor de administrație. Prin intermediul acestui parteneriat ne continuăm în mod activ una dintre direcțiile noastre strategice, cea de susținere a companiilor românești care trebuie să se adapteze rapid și eficient la noile realități din mediul economic. Scopul final este cât se poate de simplu, obținerea de beneficii pe termen lung pentru întreg ecosistemul creat în jurul unei companii”, spune Adrian Tănase, CEO Bursa de Valori București.
„Un consiliu de administrație gândit strategic, în baza unei expertize diverse și a unui orizont profesional larg, va consolida o direcție de succes deja asumată sau va indica noi direcții de creștere, tocmai pentru că este gândit să maximizeze oportunități. Piața românească este gata pentru mai mult, mai bine, mai eficient, mai profitabil; pentru a crește însă în contextul actual al noului «normal» al relansării economice, e nevoie de înțelegerea deplină a contextului, înțelepciune și de acțiune la timp, pentru a fi în avangarda economiei regionale și europene. Ne propunem să punem în îndemâna ambiției locale surse de dezvoltare globală pentru consiliile de administrație, un know how indispensabil în prezent”, spune Adriana Lobdă, Membru Fondator Envisia.
Reprezentanții companiilor listate, dar și al altor entități active în piața de capital, vor putea participa începând cu 13 octombrie 2021 la cursurile practice special pregătite de echipa Envisia – Boards of Elite în cadrul acestui parteneriat. Sesiunile de pregătire vor aborda teme precum: rolul și responsabilitățile board-urilor și ale membrilor în consiliile de administrație, aspectele legale și instituționale ale guvernanței, rolul comitetelor de audit, risc, nominalizare și remunerare, precum și alte subiecte strategice.