Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Buran Venture Capital devine Flashpoint şi lansează un fond de venture debt dedicat startup-urilor tech din CEE, în valoare de 50 de milioane de euro

Michael Szalontay & Alexander Konoplyasty, Managing Partners Flashpoint

Flashpoint este noul nume al Buran Venture Capital, grup financiar de top care oferă soluţii de equity şi debt financing pentru companiile de software. După rebranding, compania anunță și lansarea unui nou produs, un fond de Venture Debt dedicat startup-urilor tech din Europa Centrala și de Est și Israel, cu o valoare țintă de 50 de milioane de euro. Venture Debt este un împrumut la termen cu rolul de a ajuta startup-urile să-şi finanţeze operaţiunile şi să acceseze expertiză, fără diluarea participației acționarilor existenți.

“Business-ul nostru s-a extins în mod semnificativ în ultimii ani şi am realizat că viziunea noastră este să dezvoltăm o afacere de top bazată pe mai multe produse de investiţii şi asset management dedicată Europei Centrale şi de Est şi Israelului şi nu doar un fond de capital de risc de succes”, a declarat Alexander Konoplyasty, Managing Partner Flashpoint.

“Am căutat un nou nume care să reflecte cu viziunea noastră de dezvoltare și care, în același timp, să rezoneze cu ADN-ul companiei și valorile noastre de bază pe care le promovam. Punctul de aprindere (flashpoint) este cea mai mică temperatură la care vaporii unui material se aprind. Considerăm că şi noi creăm un punct de aprindere oferind capital şi expertiză startup-urilor în care investim”, a adăugat Michael Szalontay, Managing Partner Flashpoint.

Michael Szalontay & Alexander Konoplyasty, Managing Partners Flashpoint
Michael Szalontay & Alexander Konoplyasty, Managing Partners Flashpoint

Lansarea Venture Debt este parte a strategiei Flashpoint de construcție a unei platforme de investiţii multi-product, care investeşte în startup-uri din domeniul software în Europa Centrală şi de Est şi Israel.

Michal Jozwiak, în trecut Senior Vice President pentru private debt, mezzanine şi private equity în echipa din Europa Centrală şi de Est a Darby Private Equity (Franklin Templeton Investments), va fi Managing Partner al Flashpoint Venture Debt. “Suntem încântaţi să fim primii care lansează un fond de venture debt dedicat CEE cu o valoare ţintă de 50 de milioane de euro, oferind companiilor din domeniul tehnologiei o opţiune alternativă să-şi finanţeze creşterea”, a precizat Jozwiak.

În cele din urmă, Flashpoint a anunţat că Edward Nicholson se va alătura grupului în calitate de General Partner şi Preşedinte al Consiliului Consultativ al Flashpoint. Edward a fost directorul executiv şi preşedintele Brunswick Investment Bank, achiziţionată de UBS, având o implicare decisivă în dezvoltarea companiei și ajutând-o să devină una dintre afacerile de top din domeniul finanţelor din Europa de Est. Nicholson declară: “Sunt foarte bucuros să mă alătur acestei echipe talentate, care a oferit în mod activ finanţare şi expertiză early stage unei pieţe abordate insuficient, dar cu numeroşi antreprenori din domeniul tehnologiei care dezvoltă companii de software internaţionale”.

Odată cu anunţul privind noul său brand, mutarea strategică de extindere a ofertei sale dincolo de equity financing şi întărirea echipei sale executive, Flashpoint îşi întăreşte poziţia de grup financiar de top din sectorul de tehnologie din Europa Centrală și de Est şi Israel.

În iunie, fondul Flashpoint va fi prezent la Techsylvania, evenimentul de tehnologie ce va avea loc la Cluj-Napoca între 8 și 11 iunie 2019, participând de asemenea în programul de training pentru echipele selectate pentru competiția Startup Avalanche, care oferă premiu o investiție de 100.000 de euro celui mai promițător startup early stage.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.