Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Bucurie mare pentru André Rieu! A devenit bunic pentru a cincea oara

Marele muzician si compozitor, André Rieu, si-a dorit dintotdeauna sa faca muzica clasica accessibila pentru un public cat mai larg si a reusit sa isi implineasca acest vis gratie spectacolelor magnifice sustinute in intreaga lume, alaturi de faimoasa orchestra Johann Strauss, de corul si solistii sai. 

Astazi, Rieu este regele valsului pentru ca a stiut sa aduca muzica clasica mai aproape de oameni. Cu vointa, curaj, ambitie, daruire si mult talent, si-a impus stilul in complicata lume a muzicii contemporane.

Cel mai important factor in succesul lui, il reprezinta familia. André si Marjorie sunt casatoriti de 41 de ani si impreuna au doi fii. Marc, de profesie pictor si Pierre, vicepresedinte al companiei André Rieu Production. La varsta de 66 de ani, André Rieu se mandreste cu patru nepoti, trei dintre acestia studiind deja vioara. 

Iata insa, ca experienta rolului de bunic ii va fi de folos si in urmatoarea perioada, caci fiul sau cel mare, Marc, a devenit tatal unui baietel minunat. Noul membru al familiei Rieu, a venit pe lume la inceputul lunii ianuarie. Extrem de fericit si emotionat, André Rieu a declarat in cadrul unui interviu acordat jurnalistilor din Marea Britanie, ca este bunic pentru a cincea oara.

In plan artistic, André Rieu a pregatit programul turneului mondial al anului 2016. Acesta a demarat la jumatatea lunii ianuarie cu o serie de concerte in Germania, turneul urmand a continua in Belgia, Turcia, Danemarca, Suedia, Ungaria, Austria, Cehia, Slovacia, Polonia, Romania, Olanda, Noua Zeelanda  si Australia. 

André Rieu se intoarce la Bucuresti cu un concert nou, in data de 11 iunie, pe scena amplasata in Piata Constitutiei, incepand cu ora 20:30. Pe langa surprizele pregatite special pentru admiratorii romani, valsurile irezistibile, muzica clasica, ariile din operete sau musical-uri  vor contura atmosfera specifica  unei seri de neuitat.

Biletele sunt disponibile in reteaua Eventim – in magazinele partenere Orange, Vodafone, Germanos, Librariile Carturesti si Humanitas, magazinele Carrefour si benzinariile OMV, precum si online pe www.eventim.ro. Preturile biletelor variaza in functie de categoria de loc, dupa cum urmeaza: cat.VII – 172,80 lei, cat.VI – 205,20 lei, cat.V – 270 lei, cat.IV – 378 lei, cat.III – 486 lei, cat.II – 594 lei, cat.I – 702 lei si VIP – 864 lei.

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.