Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Bucuria isi deschide portile la Automobile Bavaria Group in week-end-ul 18 -19 septembrie 2010

Automobile Bavaria Group organizează un eveniment special pentru clienţii şi potenţialii săi clienţi în week-endul 18 -19 septembrie 2010 la showroom-urile sale din Bucureşti (Automobile Bavaria Băneasa), Constanţa (Bavaria Motors), Sibiu (Contempo Cars Sibiu) şi Târgu Mureş (Autotransilvania Târgu Mureş). Aceştia vor beneficia de oferte speciale pentru maşini noi şi rulate, accesorii auto şi lifestyle, într-o atmosferă relaxantă în care vor putea totodată participa la tombolă şi concursuri interactive cu premii surpriză. Copiii sunt şi ei aşteptaţi, având o zona dedicată lor, cu o serie de activităţi specifice.

Data de 19 septembrie va oferi şi lansarea mult aşteptată a celui de-al patrulea membru al familiei MINI – MINI Countryman, ce acoperă diferenţele dintre conceptul MINI clasic şi segmentul contemporan al modelelor Sports Activity Vehicle.

Noul MINI Countryman se defineste prin numarul 4 şi aduce multe premiere importante pentru marcă : este primul model care dispune de tracţiune integrală ( ALL4 ), de patru uşi, o deschidere largă a hayonului şi are o lungime de peste patru metri.

Noul model aduce şi multe inovaţii tehnologice. Printre acestea se remarcă soluţia de conectare la internet MINI Connected care permite folosirea unei serii de aplicaţii speciale în maşină, precum Web Radio, comunicare cu Twitter sau livrare de ştiri printr-un reader RSS.

MINI Countryman va fi disponibil în cinci variante de motorizări, trei pe benzină şi două diesel. Cele mai puternice propulsoare (Cooper D, patru cilindri în linie – 112 CP şi Cooper S, patru cilindri în linie – 184 CP) pot fi echipate şi cu sistemul de tracţiune integrală ALL4. Un diferenţial central multidisc variază distribuţia puterii între puntea faţă şi cea spate. În condiţii de condus normal, până la 50 % din puterea de transmisie este direcţionată către puntea spate, iar în situaţii extreme aceasta poate ajunge până la 100%. Efectul este o interpretare nouă a manevrabilităţii excepţionale pentru care MINI a devenit faimos. Cele mai eficiente motorizări din gamă (One D şi Cooper D) oferă un nivel de emisii de numai 115 g CO2/ km la o putere de 90 CP, respectiv 112 CP.

Noul model oferă şi o serie de soluţii care să îmbunătăţească ergonomia, precum sistemul MINI Central Rail care permite montarea unor serii de dispozitive pentru depozitare şi pentru alte destinaţii pe un sistem amplasat central, transversal, în habitaclu. La capitolul funcţionalitate, noul Countryman se remarcă şi prin spaţiu generos pentru patru pasageri şi un volum de portbagaj de 350 litri care poate fi extins prin rabatarea scaunelor spate până la 1.170 litri.

Preţul de început este de 21.142 Euro cu TVA pentru versiunea MINI One care dezvoltă 98 CP cu un motor pe benzină de patru cilindri.

Bucuresti, 16.09.2010

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.