free download 78 travel guides written by experts

Bucuria de a darui flori n-are granite:

topul tarilor din care romanii cumpara flori pentru cei de acasa

În ultimii 20 ani, conform estimărilor celui mai nou recensământ realizat în România, au plecat din țară câteva milioane de oameni. Aceștia însă nu își uită rudele rămase aici și, cu ajutorul internetului și serviciilor online, chiar și dăruitul de flori nu mai este imposibil. Magnolia, una dintre cele mai longevive florării din România, înregistrează comenzi constante și impresionante din următoarele țări: Statele Unite ale Americii, Germania și Marea Britanie, dar nici Franța nu este departe de acest top.

Când vine vorba de ce se întâmplă în România, cele mai mari vânzări se înregistrează în orașele București și Cluj. Nu sunt prea departe nici Constanța, Brașov, Iași, Timișoara, Târgu-Mureș sau Baia Mare, iar românii investesc, în medie, circa 190 de lei per comandă. Pe cât de important este numărul mare de comenzi, pe atât de prețioasă este și încrederea pe care clientul o are, iar Magnolia a reușit, prin servicii de calitate și produse atrăgătoare, să-și asigure o recurență bună a clienților: patru din zece revin pentru cumpărături viitoare.

“În toți anii de când am pornit la drum cu Magnolia, ne-am bucurat să le oferim oamenilor acele produse care să-i bucure și să le facă o zi mai bună celor cărora le dăruiesc. Prețuim încrederea pe care ei o investesc în Magnolia și ne bucurăm când vedem câți oameni folosesc serviciile noastre pentru a le transmite, din străinătate, un gând bun celor din România printr-o floare. Anul acesta a fost unul foarte bun pentru noi, atât în țară, cât și prin prezența online peste hotare, iar pentru 2016 ne vom axa mai mult pe mediul offline. Oricât de mult am avansa cu tehnologia, este un alt fel de bucurie când omul poate mirosi și vedea florile și aranjamentul pe care îl va dărui mai departe”, a declarat Ioana Molnar, director general Magnolia.

Calitatea serviciilor și profesionalismul Magnolia se văd și în cifra de afaceri. Estimările indică venituri de 3,5 milioane de euro anul acesta, în creștere cu 30% față de 2014. Progresul a fost asigurat printr-o prezență offline mai extinsă, cu un magazin în mall-ul din Brașov, iar pentru 2016 este pregătit un spațiu în viitorul mall Park Lake din București.

Despre Magnolia

Magnolia este una dintre cele mai longevive florării din România, existând pe piaţa din România de aproape două decenii şi din 2001 şi în mediul online. Florăria se bucură de cereri ridicate de comenzi în toată ţara, cu precădere în Bucureşti, Cluj şi Constanţa şi totodată garantează livrări şi pentru cei din afara graniţelor noastre.

De asemenea, Magnolia are un parteneriat cu Petrom pentru un concept cu totul nou: benzinăria-florărie. Astfel, clientul se duce într-una din cele 153 de staţii OMV, alege din catalog buchetul dorit, iar livrarea florilor se face către destinatar în maximum 48 de ore.

Bucuresti, 30.09.2015

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *