Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Bucharest International Film Festival invită tinerii cineaști să se înscrie la Masterclass de scenaristică și regie cu Rafael Kapelinski, distins cu Ursul de Cristal la Berlinale 2017

Bucharest International Film Festival_2021

Bucharest International Film Festival a anunțat parte din programul celei de-a XVII-a ediții, care se va desfășura între 3-12 septembrie 2021, în București, în cadrul unei recepții ce a avut loc pe 11 iunie, la Palatul Elisabeta, în prezența Alteței Sale Regale Principele Radu al României, a echipei și partenerilor festivalului.

“Fundației Charta, pentru cea de-a 17-a ediție, i s-a alăturat Asociația Culturală Grigore Vasiliu Birlic, reprezentată de Alex Șerban. Suntem siguri că festivalul va fi mai puternic și mai vizibil prin această nouă formulă de organizare și suntem onorați pentru încrederea acordată evenimentului nostru de Alteța Sa Regală Principele Radu al României. Îi mulțumim colegului nostru Dan Drăghicescu, producător creativ al festivalului, pentru vizualul acestei ediții, care a fost făcut public la recepția oferită în onoarea festivalului la Palatul Elisabeta.“ (Dana Dimitriu-Chelba, director BIFF)

Mirona Radu, noul manager de program al festivalului, profesionist în industria cinematografică cu o experiență de 10 ani în curatoriere, producție, distribuție și festivaluri internaționale, a dezvăluit în cadrul aceluiași eveniment secțiunile festivalului: competiție oficială de lungmetraj, Panorama, Focus: Grecia, secțiunea istorică “100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I al României“, organizată cu sprijinul Casei Regale, Programul Special Spania, pentru a marca celebrarea celor 140 ani de Relații Diplomatice între România și Spania, Romanian Authors, precum și Socially United in Cinema, secțiune curatoriată de Cristina Cepraga.

Bucharest International Film Festival_2021

Pe lângă pe lângă proiecțiile de filme și discuțiile cu invitații speciali, festivalul va include și o serie de masterclassuri iar primul anunțat este Spectrul poveștii: un mod diferit de a privi dezvoltarea scenariului și regia de film, al cărui tutor este Rafael Kapelinski (câștigător al Ursului de Cristal la Berlinale 2017 pentru Butterfly Kisses), care se va desfășura între 4–5 septembrie 2021 la ARCUB.

Acest curs este potrivit pentru oricine are o experiență anterioară în realizarea filmelor, inclusiv scenariști și actori, care doresc să exploreze posibilitățile inerente dramaturgiei.

Acoperind fiecare aspect al regiei, de la pregătire la filmare și post-producție, cursul prezintă o varietate de exerciții de regie și oferă posibilitatea de a lucra cu propriul material la alegere. De asemenea, include prezentări concepute pentru a clarifica cum au fost scrise și regizate anumite secvențe, exemple notabile din cinematografia internațională.

“Participanții își vor putea identifica propriul stil cinematografic, și vor învăța o serie de secrete privind compresia timpului în cinema, construcția unei secvente dramatice, precum și identificarea momentelor decisive dintr-o povestire cinematografică. Am avut șansa să studiez cu Rafael Kapelinski la cursurile mele de masterat de la Krzysztof Kieslowski Film School și este pe departe cel mai bun profesor pe care l-am avut pe acest subiect. Mă bucur enorm că a acceptat să ofere acest curs tinerilor profesioniști români în cadrul festivalului nostru drag – Bucharest International Film Festival.” Mirona Radu, manager program BIFF

Rafael Kapelinski este un scenarist și regizor premiat din Londra, lector și consultant de scenarii. Absolvent al Școlii Naționale de Film și Televiziune din Beaconsfield, London Film School și Andrzej Wajda Master School of Film din Varșovia, este autorul mai multor scurtmetraje și lungmetraje, care au câștigat peste douăzeci și cinci de premii la festivaluri de top, precum Cannes, Oberhausen, Austin, New Horizons și Brest.

Rafael Kapelinski
Rafael Kapelinski

Debutul său în lungmetraj Butterfly Kisses a câștigat Ursul de Cristal la Festivalul Internațional de Film din Berlin 2017 și, în consecință, Rafael a fost pe lista pentru cel mai bun regizor la British Independent Film Awards. A predat regie și scenaristică la London Film School, The American Film Institut din Los Angeles și Școala de film Krzysztof Kieslowski din Katowice. Este autorul The Story Spectrum: www.thestoryspectrum.com.

Cursul va avea loc în limba engleză iar participarea la masterclass este gratuită în baza procesului de selecție, în urma căruia vor fi admiși 20 de participanți. Masterclass-ul va avea loc între 4–5 septembrie 2021 iar cei interesați să participe sunt rugați să trimită un scurt CV care să includă experiența în realizarea filmelor și un self-tape de aproximativ 1 minut prin care să motiveze participarea la masterclass. Materialele în limba engleză se vor trimite la mirona@biff.com.ro până la data de 25 iulie 2021. Lista participanților admiși va fi publicată cel târziu la 5 august.

Mai multe detalii despre masterclass: https://www.biff.com.ro/rafael-kapelinski-master-class-biff/.

Parteneri media: Radio Guerrilla, Music Channel, AGERPRES, Cațavencii, Spotmedia, IQads, Romania Journal, Zile și Nopți, Ziarul Metropolis, Observator Cultural, Liternet, The Institute, Cinemap, dinfilme.ro, AARC, filme-carti.ro, MovieNews, Iqool.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.