Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Bravissimo Music lanseaza in preajma Craciunului primul videoclip al micutei Catalina Mihalache

Cătălina Mihalache este o tânără artistă, care la numai 10 ani își lansează, cu sprijinul Bravissimo Music, primul ei videoclip din cariera muzicală „Rockin’ Around The Christmas Tree”, una dintre cele mai frumoase şi vesele colinde de sărbători.

Pentru a încheia cum se cuvine un an plin de implicare şi foarte multă muncă depusă, Cătălina Mihalache, elevă Bravissimo Art School şi artist desăvârşit Bravissimo Music, ne-a pregătit o mare surpriză în preajma sărbătorilor de iarnă, o interpretare inegalabilă a melodiei „Rockin around the Christmas Tree”, lansată de faimoasa Brenda Lee în 1958, la varsta de 13 ani.

Deşi este doar un copil, Catalina Mihalache, elevă în clasa a 4-a D la Școala Nr. 190 Marcela Penes, studiază canto la Bravissimo Art School de 3 ani şi jumătate, îndreptându-şi atenţia în ultima perioadă şi către studiul chitarei.

“Muzica mă reprezintă, face parte din viaţa mea”, ne mărturiseşte acest copil frumos şi extrem de talentat, pentru care muzica este cel mai bun prieten şi partener de joacă.

Încurajată şi susţinută de părinţi şi învăţătoare, Cătălina a reuşit să-şi urmeze visul de a cânta în faţa unui public generos, aplauzele furtunoase de la final aducându-i zâmbetul pe buze acestui copil minunat şi dându-i încredere în propriile forţe.

Talentul de care dă dovadă l-a moştenit de la unchiul ei, care este instrumentist la Filarmonica George Enescu şi care i-a insuflat această pasiune pentru muzică încă de când avea doar câţiva anişori.

Pentru Cătălina, lecţiile de canto luate la Bravisssimo Art School, sub îndrumarea tinerei şi experimentatei profesoare Elena Radu, reprezintă o experiență plăcută și distractivă, care o motivează în vederea obținerii unor rezultate maxime, care nu întârzie să apară.

Prima interpretare live a acestei superbe melodii va putea fi aplaudată la scenă deschisă duminică, 13 decembrie 2015, începând cu ora 19:30, la Teatrul Elisabeta, în cadrul emoţionantului Recital de Colinde “Povestea Craciunului”, susţinut de copiii din “Corul Bravissimo”, alături de o parte din elevii Şcolii de Muzică şi Teatru “Bravissimo Art School” (canto, chitară şi pian), de artiştii “Bravissimo Music”, dar și de o serie de invitaţi surpriză.

Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.bravissimoartschool.ro, www.corul-bravissimo.ro şi pe paginile de facebook: www.facebook.com/BravissimoArtSchool, www.facebook.com/CorulBravissimo şi www.facebook.com/LoveBravissimoMusic.

Bucuresti, 10.12.2015
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.