Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

BrandTailors isi reconfirma competentele in categoria de alimente conservate

prin rebranding-ul Tasty

BrandTailors – companie de strategie şi design de brand – a conturat strategia şi imaginea Tasty, brand din portofoliul companiei Libarom Agri.

Compania Libarom Agri, un puternic jucător pe piaţa de FMCG din România, activează prin intermediul mărcii Tasty Freshness & Quality în diverse subcategorii, precum conserve de carne, peşte sau legume şi compoturi de fructe. În ciuda faptului că portofoliul de produse era mercantizat exclusiv prin canalele de retail tradiţional (en-gross, vânzări directe etc.), compania Libarom Agri se situa la începutul anului trecut pe primele poziţii ca volum al vânzărilor.

La sfârşitul anului 2009, în contextul în care Libarom Agri şi-a manifestat intenţia de a-şi consolida şi extinde prezenţa pe piaţă prin abordarea retail-ului modern, managementul companiei a apelat la consultanţii BrandTailors pentru a-i crea brand-ului Tasty o imagine ancorată în realităţile consumului de produse conservate.

„Un lucru care ne-a plăcut foarte mult încă de la bun început a fost grija pe care acţionarii Libarom Agri o au pentru produsele care poartă marca Tasty şi maniera afectivă de a se raporta la acest brand. Pe tot parcursul dezvoltării proiectului, am păstrat în vedere imporanţa acestor aspecte şi am încercat să transmitem aceste valori emoţionale şi consumatorului prin identitatea vizuală şi design-ul de ambalaj.” – Andreea Florea, Brand Consultant.

Pentru a asigura consumatorii de calitatea şi prospeţimea produselor Tasy, consultanţii şi designerii BrandTailors au apelat la un element care garantează acest aspect: boneta de bucătar. “Dacă produsele Tasty se regăsesc în opţiunea maestrului bucătar, care alege cu mare atenţie ingredientele pe care le foloseşte, atunci cu siguranţă ele sunt de cea mai bună calitate, fapt confirmat de „ştampila” de conformitate care se regăseşte pe ambalaj.”, a adăugat Melania Nemeş – Senior Graphic Designer, BrandTailors.

În plus, idéea de prospeţime a fost întărită prin intermediul conceptului de ambalaj care are ca element central copertina în dungi colorate specifică aprozarelor, pescăriilor şi măcelariilor.

“Alegerea companiei Libarom Agri de a apela la serviciile noastre confirmă eficienţa de care au dat dovadă proiectele anterioare livrate de către echipa BrandTailors în cadrul categoriei de alimente conservate, respectiv Ardealul, Bunătăţi de la Bunica şi Vita Baby.” – Beatrice Daniş, Managing Partner BrandTailors.

Membrii echipei care au contribuit la dezvoltarea acestui proiect sunt: Andreea Florea – audit şi strategie de brand, Melania Nemeş şi Janos Kurko – concept creativ, Melania Nemeş – design ambalaje, Mihai Părpălea – retuşare imagine şi pregătire de tipar, Anca Andronescu – management de proiect.

Bucuresti, 22.03.2010

{mosloadposition user9}

{mosloadposition user10}

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.