Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

BrandTailors alaturi de Prodlacta renaste traditia lactatelor din Tara Barsei

Compania de consultaţă BrandTailors anunţă finalizarea procesului de dezvoltare al strategiei de brand şi al noului teritoriu vizual pentru brand-ul Prodlacta. Serviciile oferite de echipa BrandTailors producătorului de lactate au fost de audit de brand, poziţionare de brand, arhitectură de brand, identitate vizuală, design de ambalaj, digital branding.

ProdLacta este prezentă pe piaţa din România încă din anul 1900, la început sub denumirea de Cooperativa de Lăptărie din Braşov. Odată cu trecerea timpului, producătorul din oraşul de la poalele Tâmpei a trecut prin mai multe etape de dezvoltare şi de îmbunătăţire a calităţii produselor. În contextul modernizării facilităţilor de producţie, ProdLacta a pus in funcţiune o linie tehnologică de fabricare a laptelui UHT, o premieră pentru compania din Braşov. Pentru aducerea în modernitate a brand-ului şi din punctul de vedere  al imaginii echipa managerială a Prodlacta a apelat la serviciile echipei BrandTailors.

„În ultimii doi ani, piaţa de lactate din România a devenit un sector foarte dinamic datorită achiziţiei celor mai mari producători de lactate locali, dar şi a intrării unor jucători internaţionali <strategici>. BrandTailors a răspuns afirmativ provocării ProdLacta de a veni cu o soluţie de brand care să faciliteze prezenţa produselor ProdLacta în magazinele importante, dar şi să determine creşterea rotaţiei lor la raft. ProdLacta este un brand cu tradiţie pe piaţa de lactate locală, cu un potenţial deosebit de dezvoltare datorită calităţii produselor, dar şi valorilor brand-ului. Lucrăm la acest proiect încă de anul trecut din luna aprilie şi avem convingerea că am livrat clientului o soluţie care va duce la îndeplinirea obiectivelor de business ProdLacta”, declară Beatrice Daniş – Managing Partner BrandTailors.

În realizarea noii identităţi BrandTailors a pornit de la vechiul logotip ProdLacta pe care l-a completat cu cel mai recognoscibil simbol al zonei Braşov-ului, turnul Casei Sfatului, pentru a certifica provenienţa acestor produse lactate. „Soluţia de design de ambalaj are ca element central picătura de lapte obţinută şi colectată din Ţara Bârsei, o zonă montană cu tradiţie în producţia de lactate. În acest mod, design-ul susţine viziunea brand-ului de a fi recunoscut şi apreciat ca păstrător şi susţinător al adevăratului lapte, produs cu dăruire şi onestitate”, adaugă Janos Kurko, Creative Partner BrandTailors.

Noua poziţionare a brand-ului ProdLacta tradusă la nivel conceptual în design-ul de ambalaj dezvoltat pentru laptele UHT, urmează să fie transferată pe toata gama de produse din portofoliul ProdLacta. „Consumatorii ProdLacta sunt cei care caută puritatea şi proprietăţile laptelui original în mulţimea de produse false. Misiunea noastră este să fim oneşti faţă de consumatorii noştri şi faţă de produsul nostru: laptele. Pentru îndeplinirea acestei misiuni, prima noastră grijă este păstrarea şi prelucrarea laptelui cu atenţie şi dăruire – aşa cum am făcut-o încă din 1900. În anul 2007 am început un amplu proces de modernizare a facilităţilor care a constat în înnoirea tuturor echipamentelor şi s-a încheiat cu punerea în funcţiune a unei linii UHT de ultimă generaţie. Valoarea investiţiilor realizate prin programul SAPARD a depăsit 6,5 milioane euro, fabrica de produse lactate din Braşov atingând acum toate cerinţele de calitate impuse de standardele UE. Sperăm ca noua imagine a brandului ProdLacta va duce la creşterea cotei de piaţă, unde ocupăm momentan locul patru pe piaţa de lapte UHT prin brand-ul Şapte Munţi şi urmărim revenirea în topul producătorilor români şi pe celelalte categorii”, spune ing. Mariana Efitimie, Director General ProdLacta.

Echipa de lucru pentru acest proiect a fost din partea BrandTailors: Beatrice Daniş – Managing Partener, Janos Kurko – Creative Partner, Cornelia Pascalin – Junior Graphic Designer, Alina Crangă – Account Manager, Mihai Părpălea – Desktop Publisher, iar din partea ProdLacta.: ing. Mariana Eftimie – Director General, Gabriel Gaspar – Director Comercial, Raluca Olteanu – Asistent Marketing.

Bucuresti, 25.02.2009

{mosloadposition user10}

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.