Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Brandswalk – prezentare de moda la Bucuresti Mall

La Bucuresti Mall a avut loc un fashion show, in cadrul caruia s-au prezentat noile tendinte ale acestui sezon. Dupa Style Up, de la Plaza Romania,  fashion show dedicat colectiilor toamna – iarna de anul acesta, Bucuresti Mall continua seria prezentarilor de moda. Sub numele „Brandswalk”, prezentarea a reunit noile colectii de toamna-iarna 2008-2009 ale Stefanel, BSB, Olsen, Springfield, Levi’s, Debenhams, Aldo, Esprit, Tommy Hilfiger. Pe podium, alaturi de manechine, un invitat special a prezentat piesa de rezistenta a fiecarei colectii: Andreea Mantea, Alina Gheorghe, Crina Abrudan, Alexandra Ungureanu, Gina Pistol, bebelusa Oana, Gianina Varga, Delia Matache si C.R.B.L. Prezentatorii evenimentului au fost Daniel Buzdugan si Mihai Morar, iar directorul artistic al evenimentului – Alin Galatescu. Machiajul a fost facut de catre specialistii de la The Body Shop, care au realizat machiajele folosind noua gama Nature’s Minerals, iar coafura modelelor a fost  realizata de catre Hair Revolution. Parteneri ai evenimentului: Niran prin Bourjois si Coca Cola.

Tonalitatea noii colectii toamna-iarna 2008-2009 de la Stefanel infatiseaza puterea globalizarii prin moda. Diverse stiluri sunt imbinate prin refolosirea unor croieli si forme existente si transformarea siluetei finale printr-un nou cod de stil: “contaminare totala” prin inspirarea din diferite perioade si culturi. O astfel de subiectivitate desfiinteaza complet concepul de “look total”, dand o mare libertate interpretarii personale. Noutatea rezida in crearea unor combinatii si asortari inedite si foarte personale. Colectia Stefanel isi are originile in juxtapunerea inspiratiei clasice, de la folk, la anii ‘20, anii ‘60, anii ’70 si anii ‘90.

Garderoba completa de iarna de la BSB contine tricouri din bumbac cu maneca lunga, pantaloni cu o croiala deosebita, haine de lana comode si gulere colante, jachete, rochii si paltoane. Materialele in carouri sunt noile trenduri ale ultimului sezon. Camasi, fuste, rochii, corsete, pantaloni, jachete compun o gama variata de colectie CHECKED (carouri).  Volumul determina o intoarcere in timp iar pantalonii pana, stil “baietoi” sau evazati reflecta noile forme ale denimului. Fustele raman la moda iar salopetele si bermudele loose formeaza un

hibrid care poate fi considerat ca o evolutie a stilului “uniforma”. Combinatia intre “folk” si “rock” din trecutul anilor ’70 si ’80, precum si influentele retro ale acestora marcheaza destul de puternic intregul stil denim.

Prin linia Metropolitan, Olsen vorbeste despre opulenta si stralucire. Turcoazul puternic este culoarea-vedeta a sezonului. Combinat cu tonuri de gri si champagne, cu discretie si subtilitate, creeaza un stil neconventional pentru femeile indraznete. Salurile de lana, tricotate si cu imprimeuri traditionale, traseaza o imagine care aminteste de eleganta britanica clasica. Cardiganele inlocuiesc in acest sezon jachetele. Lungi sau scurte, cardiganele sunt elegante, perfecte pentru tinutele office, dar comode si potrivite in orice moment si situatie.

In colectia Springfield pentru toamna/iarna 2008 stilul liber, relaxat si urban se imbina cu elemente boho-chic, detalii excentrice si o atitudine nonconformista. Misterios, college, boho sau rock, baiatul Springfield combina tinutele cu influente diferite pentru a obtine un stil unic si un outfit cu personalitate.

Pentru luna septembrie, brandul Levi’s anunta lansarea unor colectii limitate, cum ar fi:  Damien Hirst X Levi’s® – realizata in colaborare cu artistul britanic Damien Hirst, Levi’s ® Engeneered Jeans®, in colaborare cu artistul Kustaa Saksi sau Levi’s® 501® Jeans’ Gold Edition, o editie de colectie cu butoni de aur. 

In aceasta toamna/iarna imbracamintea pentru barbati de la Debenhams se axeaza pe cinci  linii, fiecare exprimand o atitudine unica masculina: Future Urban, Future Urban 2, New Teddy, Heritage si Nirvana. Nirvana este o linie inspirata de stilul anilor 90, in care este creata o alura de nepasare studiata, un look natural, ca intr-un festival de iarna. Camasile in carouri si jeans-ii sunt piesele cheie. Culorile esentiale ale acestei linii sunt alb, gri si verde cu accente de portocaliu si culoarea vinului. Cele cinci linii propuse pentru toamna/ iarna 2008 in colectia pentru femei urmaresc influente variate si realizeaza efecte vizuale versatile prin imbinarea accesoriilor si a detaliilor.  Visatoare, romantica, indrazneata, excentrica sau adepta a minimalismului, in acest sezon Debenhams iti aduce tinute care iti vor pune in valoare personalitatea.

Colecţia Aldo toamnă-iarnă te invita într-o lume plina de culoare si texturi din cele mai diferite pentru colectiile de încaltaminte. Pentru ea, incaltamintea este romantica, in nuante de mov, albastru inchis si visiniu. Colectia toamna-iarna  propune pantofi de seara decupati, cu barete elastice, catarame cu arici, fermoare şi dantelarie – fabuloase metode de prindere potrivite in special pentru colanti opaci in culori vibrante. Fasiile de piele si franjurile sunt un accent important dand un look actual, urban pantofilor cu varf ascutit sau platformelor cu finisaje din material. Pentru el, culorile recomandate pentru incalţamintea barbatească sunt albul, verdele, griul si culorile clasice.

Colectia de toamna-iarna semnata Tommy Hilfiger are drept sursa de inspiratie calatoriile transcontinentale sofisticate, precum si stilul inconfundabil al New York-ului. Fiecare tinuta reprezinta o combinatie inspirata de stari inspirate de celebrele cartiere din New York, de la Manhattan la Upstate New York.

In acest sezon, Esprit pastreaza  in continuare stilul feminin la putere, dar acesta este completat de un look sportiv. Feminitatea inspirata de stilul Marlene Dietrich este reprezentata prin pantalonii largi cu talie inalta ce sunt combinati cu topuri cambrate, dar si cu tricouri cu printuri supradimensionate din colectia edc by Esprit. Influentele minimaliste se regasesc atat prin simplitatea linilor,  cat si prin alegerea de printuri monocrome in nuante de gri si negru, tonuri neutre. Colectiile masculine de la Esprit au ca inspiratie anii 80, iar tinutele  college boy  si docher creeaza un look casual relaxat. Culorile predominante sunt  negru, gri si maro cu accente de rosu bordeaux si albastru.

Bucuresti, 18.09.2008

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.