Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Bosch susţine educaţia prin acțiuni de responsabilitate socială

renovare scoli in Romos 1

Voluntarii Bosch renovează două școli în Romos, județul Hunedoara

  • Două școli complet renovate, mobilate și utilate în două zile
  • Peste 20.000 de euro alocați operațiunilor de modernizare ale celor două unități școlare
  • 200 de angajați din cinci entități Bosch din România implicați în proiect
  • Patru camioane de mobilă, 710 de litri de vopsea, 27 de calculatoare și peste 3.300 de ore de lucru

Bosch, lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii, continuă acţiunile sociale, reiterându-și angajamentul pentru educație și sistemul educațional din România. Responsabilitatea și implicarea sunt două dintre valorile Bosch care susțin angajamentul companiei față de societate: 200 de angajați Bosch din cinci locații diferite au petrecut peste 3.300 de ore de lucru în renovarea a două şcoli din județul Hunedoara.

Bugetul alocat proiectului a depășit suma de 20.000 de euro, sumă reprezentată de donația Centrului de Inginerie Bosch din Cluj, alături de contribuția departamentului de Responsabilitate Socială al Robert Bosch S.R.L. Proiectul Romos a pornit la inițiativa a două echipe din cadrul Centrului de Inginerie Bosch din Cluj, care au decis să-și doneze evenimentul anual dedicat angajaţilor, devenind astfel un exemplu de responsabilitate civică atât pentru comunitatea din Romos, pentru copiii din localitate, cât şi pentru colegii din cadrul companiei. „Ceea ce am realizat la Romos mi-a confirmat că un astfel de proiect trezește în fiecare dintre noi acel sentiment de dăruire necondiționată, de afiliere, de «împreună putem orice!», pornind de la echipa voluntarilor, până la comunitatea din Romos, scoasă total din graficul cotidian și angrenată într-un proiect corporatist, definit de timpi, organizare, prezentări, ședințe, centralizatoare și comenzi bine definite de un grafic prestabilit”, a declarat Andrei Hüttner, voluntar şi coordonator de proiecte de CSR în cadrul Bosch România.

renovare scoli in Romos 1

Alți unsprezece angajați din patru locații Bosch din România, împreună cu asociația Act for Tomorrow, au contribuit la renovarea, mobilarea, utilarea și modernizarea unităților școlare. Toate obiectele de mobilier au fost donate de către asociația Act for Tomorrow, partener al proiectului.

„Împreună cu Bosch România, am făcut un lucru pe care n-aș ști cum să îl descriu decât ca pe o nebunie. Practic, în doar două zile, am făcut cu 20.000 de euro ce nu au reușit să facă alții în 20 ani – am renovat 16 săli de clasă. Cu voluntari, fără o firmă de construcții. Acum că am aflat rețeta, o pot împărtăși, cu drag, cu oricine dorește să se implice și să contribuie activ la dezvoltarea comunității, astfel încât România să aibă școli decente pentru fiecare copil, indiferent de zona sau mediul de proveniență”, a adăugat Andrei Coșuleanu, fondator și președinte Act For Tomorrow, partener al proiectului.

Bosch sprijină comunităţile locale și susține educația din România

Voluntarii Bosch au renovat și dotat cu echipamente și electrocasnice, în doar două zile, școala gimnazială „Dr. Nicolae Stăncioiu” și școala primară care funcționează în incinta grădiniței, ambele din localitatea Romos.

renovare scoli in Romos 2

Pentru operațiunile de modernizare a celor opt săli de clasă, sălii pentru educație fizică și sport, laboratorului de fizică și chimie, cabinetelor de limba română, geografie, istorie, matematică, biologie și informatică au fost necesari 710 litri de vopsea, peste 3.300 de ore de lucru, patru camioane cu mobilă, 27 de calculatoare, aproximativ 50 de jaluzele și 20 de table magnetice școlare. Cele 20 de echipe de voluntari și ideea proiectului Romos au fost primite cu deschidere de directorul unităților școlare, dar și de comunitatea din Romos care s-a implicat activ, alături de voluntarii Bosch, în activitățile desfășurate pe parcursul celor două zile. Reprezentanți ai autorităților locale, părinți, cadre didactice, fețe religioase și parte dintre copiii care urmează cursurile școlii au lucrat, cot la cot, cu echipele Bosch. 180 de copii care studiază în unitățile școlare au acum posibilitatea să se bucure de sălile de clasă, laboratoare și o sală de sport renovate în totalitate şi să studieze într-un mediu educaţional prietenos, adaptat nevoilor şi cerinţelor zilelor noastre. „Am simțit nevoia de a face mai mult și am hotărât, împreună, să donăm o parte din teambuilding. Încă de la început, am simțit, în intențiile tuturor, dorința de a se implica, de a fi schimbarea pe care doresc să o vadă în lume. În România există acest sistem educațional bazat pe competitivitate, unde fiecare părinte își învață copilul să fie cel mai bun și să aibă notele cele mai mari. Cred că ar trebui să ne îndepărtăm puțin de acest sistem și să fim mai buni în a împărți, în a-i ajuta pe alții și în a lucra în echipă”, a conchis Dan Lăzărescu, voluntar și director de departament în cadrul Centrului de Inginerie Bosch din Cluj.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.