Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Bosch si-a prezentat strategia in domeniul auto la Salonul auto IAA

dedicat autovehiculelor comerciale

În ciuda turbulenţelor de pe pieţele globale, Bosch continuă să descopere oportunităţi de dezvoltare a companiei, în special pentru domeniul de activitate axat pe autovehicule comerciale. „Odată cu mărirea distanţelor cresc şi aşteptările legate de eficienţă şi protecţia mediului înconjurător”, a declarat Bernd Bohr, preşedintele Grupului Bosch Automotive, la Salonul auto IAA de la Hanovra, desfăşurat în luna septembrie. „În calitate de furnizor de tehnologii inovatoare, sisteme complete şi servicii, Bosch ocupă o poziţie excelentă pe piaţă, care-i permite să beneficieze de această tendinţă”. Bohr a declarat că există o cerere pentru soluţii mai accesibile, care să scadă consumul de carburant şi să sporească siguranţa autovehiculelor comerciale. „Cu ajutorul multitudinii de inovaţii implementate, până în anul 2020 dorim să diminuăm cu încă 15% consumul de carburant înregistrat de autovehiculele comerciale”, a declarat Bohr.

176.000 de angajaţi în cadrul sectorului de tehnologie auto

În cursul anului 2012, vânzările sectorului de Tehnologie Auto vor creşte cu aproape 4%, chiar dacă situaţia actuală a acestui sector este clar influenţată de încetinirea industriei auto. „Reacţia noastră la această stare de fapt se concretizează în luarea de măsuri pentru reducerea costurilor”, a spus Bohr. Vânzările Grupului Bosch vor creşte conform previziunilor emise până în prezent. Numărul total al angajaţilor Bosch este în prezent de peste 305.000. În sectorul Tehnologie Auto, numărul angajaţilor a rămas stabil şi, la sfârşitul anului 2012, acesta va rămâne în continuare puţin sub 176.000. Atât în acest sector de activitate, cât şi la nivelul întregului Grup Bosch, investiţiile în cercetare şi dezvoltare sunt peste media înregistrată în industrie.

În 2012 se estimează o cifră de vânzări de 31,5 miliarde de euro în sectorul Tehnologiei Auto

Evoluţia pieţelor de autovehicule comerciale variază semnificativ de la o regiune la alta. Scăderea pieţelor din America de Sud, Europa şi China este compensată de creşterea continuă a cererii din America de Nord, care până acum era foarte slabă. La nivel global, Bosch anticipează o uşoară scădere a producţiei de camioane în acest an. Cu toate acestea, cifra de vânzări în domeniul autovehiculelor comerciale rămâne stabilă. Pe un autovehicul pot fi montate sisteme Bosch în valoare de peste 1.500 de euro. Acest lucru înseamnă că sectorul Tehnologiei Auto din cadrul Bosch câştigă un euro din patru din producerea de componente şi sisteme destinate autovehiculelor comerciale. În anul 2012, cifra totală de vânzări preconizată pentru sectorul Tehnologiei Auto este de 31,5 miliarde de euro.

Tehnologia Bosch reduce anual cheltuielile companiilor de logistică cu 10.000 de euro per camion

Fiind cel mai mare furnizor al industriei auto, Bosch adoptă o abordare inovatoare pentru ca autovehiculele comerciale să devină şi mai eficiente. „Chiar şi în prezent, camioanele sunt cu până la 15% mai eficiente decât autoturismele. Pentru a le spori în mod semnificativ nivelul de eficienţă avem nevoie de soluţii noi”, afirmă Bohr, explicând provocarea cu care se confruntă producătorii de autovehicule şi distribuitorii ca urmare a cererii de a reduce şi mai mult consumul de carburant şi nivelul emisiilor de CO2. La preţul actual al carburantului şi la un kilometraj anual total de 130.000 km, scopul companiilor de logistică este scăderea anuală a cheltuielilor de exploatare cu aproximativ 10.000 de euro pentru fiecare autovehicul. În acest scop, Bosch exploatează şi mai mult potenţialul de reducere a consumului de carburant, prezentat de tehnologiile curente, dezvoltând simultan alte inovaţii. De exemplu, în cazul sistemelor common-rail, inginerii Bosch lucrează la creşterea presiunii de injecţie la 3.000 de bar. În prezent, consumul de carburant este redus cu 5% datorită efectului combinat al injecţiei la înaltă presiune şi sistemului Denoxtronic. Nivelul de pătrundere pe piaţă al ambelor tehnologii este în creştere. Pentru anul viitor, Bosch estimează vânzarea a 2,5 milioane de sisteme common-rail şi peste 800.000 de sisteme Denoxtronic în sectorul autovehiculelor comerciale.

Inovaţii Bosch pentru o eficienţă sporită

În prezent, aproximativ 60 de ingineri Bosch lucrează la dezvoltarea de sisteme de propulsie hibridă pentru autovehicule comerciale cu o greutate de peste 12 tone. Compania estimează o scădere a consumului de carburant cu 6% datorită sistemelor de propulsie hibridă paralelă. La livrarea pe distanţe lungi, consumul va fi redus şi mai mult – cu până la 20%. Bosch şi-a stabilit ca obiectiv lansarea de sisteme hibride pentru autovehicule comerciale în cea de-a doua jumătate a acestui deceniu.

Sistemele sunt proiectate astfel încât companiile de logistică să poată recupera costurile suplimentare în termen de trei ani. Creşterea gradului de interconectare a sistemelor autovehiculului este o caracteristică a companiei Bosch. Noul sistem „Eco.logic motion” se înscrie în această tendinţă. În baza datelor de navigaţie, acesta calculează o strategie eficientă de conducere pentru gestionarea motorului şi controlul transmisiei. Prin accelerarea oportună înaintea rampelor şi evitând schimbarea treptelor de viteză atunci când nu este cazul, consumul mediu de carburant poate fi redus cu până la 3%. În viitor, Bosch va utiliza datele topografice de navigaţie pentru a pune la punct un sistem electronic de predicţie pentru gestionarea perfectă a energiei electrice utilizate de sistemele de propulsie hibridă. De exemplu, energia electrică stocată poate fi utilizată pentru propulsie suplimentară pe porţiunile de drum în rampă, iar cantitatea de energie excedentară acumulată ulterior pe porţiunile de drum în pantă poate fi recuperată pentru a reîncărca acumulatorul.

Sistemele de propulsie cu funcţionare pe gaz natural contribuie la scăderea cheltuielilor şi a impactului asupra climei. Preţul gazelor naturale la staţia de alimentare este mai mic decât cel al motorinei. În plus, sistemele de propulsie cu funcţionare pe gaz natural au emisii de dioxid de carbon cu 15 până la 20% mai reduse decât motoarele diesel echivalente. Bosch oferă două tehnologii alternative pentru acest carburant alternativ: sistemele de propulsie monovalente pentru motoarele cu aprindere prin scânteie funcţionează exclusiv pe gaz natural, iar sistemele de propulsie bivalente funcţionează atât cu gaz natural comprimat, cât şi cu motorină. Bosch lucrează în prezent la proiecte destinate clienţilor din Brazilia, pentru sisteme de propulsie bivalente. Există oportunităţi excelente şi în Statele Unite.

Germania: program de scutiri pentru achiziţia timpurie a camioanelor ce respectă norma de poluare Euro 6

„Protecţia mediului şi a climei sunt profitabile pentru administratorii de flote”, a declarat Bohr. De exemplu, Germania oferă scutiri de impozit pentru achiziţia timpurie a camioanelor ce respectă norma de poluare Euro 6, care va intra în vigoare în anul 2014. La un kilometraj anual total de 130.000 de kilometri parcurşi pe autostradă, taxele de autostradă pentru un astfel de camion vor fi mai mici cu aproximativ 6.500 de euro decât pentru camioanele Euro 3. Bosch susţine producătorii de autovehicule comerciale cu soluţii tehnice ce fac posibilă funcţionarea convertizorului catalitic de oxizi de azot cu sau fără recircularea gazelor de eşapament.

Din ce în ce mai multe camioane vor avea nevoie de sisteme antiderapare şi de frânare de urgenţă

Ca şi în cazul normelor legale pentru protecţia mediului, cele referitoare la prevenirea accidentelor devin din ce în ce mai stricte. Până la sfârşitul anului 2014, programul electronic de stabilitate ESP, lansat pentru prima oară de Bosch, va deveni obligatoriu pentru autovehiculele europene noi din aproape toate clasele. Deşi sistemele antiderapare sunt deja montate pe circa 70% din autovehiculele noi de pe întreg teritoriul european, procentul furgonetelor echipate cu sistemul ESP este de numai 60%. Bohr întrevede oportunitatea unei creşteri în acest domeniu. Noua generaţie de sisteme ESP Bosch poate face faţă acestei nevoi şi în sectorul autovehiculelor comerciale uşoare, cu sisteme de frânare cu presiuni ridicate şi componente de dimensiuni mari.

La sfârşitul anului 2014, sistemele de asistenţă pentru şofer, precum frânarea automată de urgenţă urmează să devină obligatorii în Europa pentru multe camioane cu greutatea de peste 3,5 tone. În acest scop, portofoliul Bosch include un senzor radar proiectat pentru viteze de maxim 150 km/h, adecvat utilizării la turaţii medii ale motorului, în special în cazul camioanelor şi furgonetelor. Pe lângă frânarea de urgenţă, datorită noului senzor radar devin posibile mai multe funcţii, precum sistemul adaptiv ACC. Astfel, conducerea devine mai uşoară pentru şoferii de camioane şi nivelul siguranţei la drum creşte.

Un portofoliu diversificat, mereu aproape de client

Numărul mediu de 16 brevete în fiecare zi lucrătoare – multe dintre acestea în sectorul tehnologiei auto – dovedeşte în mod categoric forţa inovatoare a grupului Bosch. În plus, imperativul strategic al companiei, „Tehnică pentru o viaţă”, este echivalentul calităţii şi al apropierii de client. Acest slogan este urmat nu numai de angajaţii celor 50 de centre tehnologice din întreaga lume, ce dezvoltă soluţii de viitor în colaborare cu clienţii de pe plan local, cât şi de cele aproape 4.000 de service-uri auto Bosch Diesel existente la nivel mondial. Pentru fiecare tehnologie nouă există un service auto local specializat care acordă asistenţă – Bosch garantează acest lucru.

Bucuresti, 01.10.2012

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.