Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Bosch se implică activ în lupta împotriva Covid -19 în România

Bosch_echipamente

Responsabilitatea socială, o valoare definitorie pentru Grupul Bosch

  • Grupul Bosch în România donează, pentru spitalele şi personalul medical din linia întâi, aparatură medicală, echipamente de protecție, aparatură electrocasnică, scule electrice şi componente auto Bosch
  • Mobilizare exemplară prin participarea financiară la punerea în funcțiune a 50 de ventilatoare alături de importanți jucători ai industriei auto din România
  • Sute de donații invididuale și zeci de acțiuni de volutariat dedicate susținerii familiilor defavorizate

Bosch, lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii, se implică activ în lupta împotriva Covid-19 în România. Compania a donat, către Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta din Bucureşti, un tester real-time PCR pentru identificarea SARS-C0V-2. Sistemul de testare FluoroCycler XT permite efectuarea a 2300 de teste într-un interval de 24 de ore și procesarea a unui număr de până la 96 de probe în mai puțin de o oră.

De asemenea, Bosch a donat în luna aprilie, către Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș Timișoara, un pat pentru terapie intensivă și urmează să distribuie către spitalele din prima linie din localitățile Cluj și Blaj, alte trei ventilatoare mecanice și dispozitive medicale de protecție de primă necesitate. Mai mult decât atât, alături de importanți jucători din industria auto, compania a contribuit financiar la punerea în funcțiune a 50 de ventilatoare mecanice avariate.

Bosch_echipamente

„Trăim momente dificile, fără precendent, și este de datoria noastră să ne implicăm și să acționăm colectiv pentru a limita răspândirea virusului și pentru a da o mână de ajutor personalului medical din linia întâi și, implicit, pacienților.”, a declarat Mihai Boldijar, directorul general al Robert Bosch SRL și reprezentantul Grupului Bosch în România.

Totodată, BSH Electrocasnice, divizia de echipamente și aparatură electrocasnică a Bosch, a donat către Spitalul Colentina, Spitalul de Urgenţă Floreasca Bucureşti și Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, încă de la începutul lunii aprilie, mașini de spălat cu uscător încorporat și aspiratoare profesionale cu funcție de spălare. Mai mult, departamentul Automotive Aftermarket (AA) s-a alăturat inițiativei „Mobilitate pentru eroi”, lansată de rețeaua Bosch Car Service. Campania are drept obiectiv asigurarea reparațiilor pentru vehiculele utilizate de către personalul instituțiilor aflate în prima linie: medici, asistenți, echipaje ISU, polițiști, jandarmi, pompieri sau militari.

Voluntarii Bosch, ambasadori ai binelui

Voluntarii Bosch au donat şi continuă să doneze individual sume de bani, laptopuri și tablete, asigurând astfel necesarul de alimente și accesul la educație pentru familiile din medii defavorizate. Totodată, aceștia au dezvoltat și demarat campanii de strângere de fonduri dedicate achiziţionării de echipamente de protecţie pentru spitalele din România.

Bosch continuă activitățile de responsabilitate socială în România

Bosch continuă acțiunile de resposabilitate socială în cadrul companiei, implicându-se, în fiecare an, în noi programe și activități cu impact social puternic la nivelul comunităţilor locale. Compania derulează zeci de activități de voluntariat și susține numeroase cauze sociale.

În anul 2019, sub umbrela Bosch și în colaborare cu diferite organizații caritabile precum Habitat for Humanity România, MagiCAMP, SOS Satele Copiilor, Concordia, Act for Tommorow, Beard Brothers, TerraMont Carpați şi multe alte asociaţii selectate în baza pilonilor de responsabilitate socială susținuți de companie, Bosch a derulat proiecte sociale menite să sprijine copiii, tinerii și vârstnici din familii și medii defavorizate, educaţia şi mediul înconjurător.

”Conceptul de CSR a evoluat extraordinar de mult în ultimii ani, de la o abordare filantropică către o abordare comunitară, devenind expresia morală a globalizării. Pentru Bosch, responsabilitatea socială este parte integrantă și fundamentală a ADN-ului și culturii organizaționale, iar acest crez se reflectă în activitățile și acțiunile noastre.”, a adăugat Mihai Boldijar, directorul Bosch România.

Prin campania de responsabilitate socială „Donează un zâmbet”, lansată în urmă cu cinci ani, compania încurajează angajaţii să se implice în proiecte sociale. Prin intermediul unor acțiuni de voluntariat, donații sau strângeri de fonduri, ambasadorii Bosch aduc o contribuţie pozitivă la comunităţile din care fac parte.

Bosch derulează activități și proiecte în beneficiul copiilor, tinerilor și vârstnicilor din medii defavorizate

Responsabilitatea socială este epicentrul culturii organizaționale a Grupului Bosch. În România, prin intermediul acțiunilor sale, compania își propune să ofere familiilor fără posibilități financiare șansa de a beneficia de un trai decent. Alături de partenerii săi din mediul nonguvernamental, Bosch sprijină comunitățile și contribuie la asigurarea serviciilor de sănătate pentru persoane cu diferite afecțiuni cronice.

De asemenea, prin campanii de strângere de fonduri, donaţii și organizarea de târguri de caritate destinate spijinirii mediului ONG din țară, Bosch ajută la materializarea visurilor a sute de copii aflaţi în grija unor organizaţii precum Complexul de Servicii Sociale Giurgiu, Organizația Umanitară Concordia sau SOS Satele Copiilor. Fondurile strânse sunt dedicate finanțării de proiecte derulate în beneficiul persoanelor fără adăpost, sănătății, orfanilor, familiilor şi vârstnicilor aflaţi în suferinţă.

Și în anul 2019, voluntarii Bosch din București au revenit la Giurgiu, unde, alături de Asociația Advice, desfăşurăm de mai mulţi ani proiecte de renovare a centrelor sociale, acestea fiind dotate cu mobilier şi electrocasnice, oferindu-le copiilor un spaţiu practic şi modern, asigurând toate dotările necesare desfășurării activităților zilnice.

Bosch susține comunitățile şi sprijină conservarea patrimoniului

Bosch colaborează cu diferite organizaţii caritabile pentru a sprijini familiile dezavantajate. Pentru al treilea an consecutiv, Bosch s-a implicat în cel mai amplu proiect de construcție accelarată din Europa, Big Build, organizat de Asociația Habitat for Humanity România. În doar cinci zile, 53 de volutari din toate cele cinci entități Bosch din România au construit una din cele zece case pentru zece familii aflate în situații delicate. –

“Voluntariatul ne hrăneşte sufletul, este cea mai mare satisfacţie pe care putem să o primim oferind un ajutor necondiţionat. Ne întăreşte, uneşte şi solidifică echipele din cadrul companiei. Este impresionant şi de admirat evoluţia voluntarilor Bosch, ce pornesc de la a încerca iniţial o acţiune de voluntariat, apoi devin ambasadori ai responsabilităţii sociale, reuşind în cele din urma să atingă nivelul de cei mai implicaţi voluntari în strângerea de fonduri, la nivel personal, pentru proiectele în care se implică şi în care cred cu tot sufletul.”, a declarat Andrei Hüttner, voluntar şi coordonator de proiecte de CSR în cadrul Bosch România.

Bosch promovează perfomanța prin inovație. În acest context, alături de voluntarii EfdeN din cadrul Universitații Tehnice de Construcții și Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, departamentul Bosch Termotehnica a contribuit la dezvoltarea unui campus universitar modern și sustenabil prin contrucția unui REfresh Point în curtea Facultății de Inginerie a Instalațiilor. Toate încasările generate sunt donate în contul unor burse pentru susținerea studenților cu rezultate deosebite la învățătură.

Eforturile susținute sunt, pentru noi, expresia responsabilității sociale. Compania a continuat, și în 2019, proiectele alături de Organizația Umanitară Concordia, iar voluntarii Bosch au oferit o mână de ajutor în înfrumusețarea centrelor sociale Casa Elisabeth și Casa Cristina.

Bosch rămâne implicată și ancorată și în conservarea și transmiterea tradițiilor românești către generațiile viitoare. Două exemple menite să întărească angajamentul companiei în această direcție sunt proiectul de prezervare și restaurare treptată a patrimoniului căii ferate înguste care leagă localitățile Agnita și Sibiu și inițiativele de conservarea și restaurare a patrimoniul arhitectural al bisericilor fortificate din Transilvania. Proiectele au fost desfășurate de voluntarii Bosch în colaborare cu Asociația Prietenii Mocăniței, respectiv Asociația Churchfortress e.V., lucrările de restaurare fiind realizate cu ajutorul sculelor electrice donate de către companie.

Bosch, partener de încredere al sistemului educațional din România

Grupul Bosch acordă o atenție deosebită sferei educaționale și crede cu tărie în puterea de transformare a educației, promovând filosofia lifelong learning atât în interiorul companiei, cât și în afara acesteia. În acest context, compania continuă să ofere sprijin financiar și mentorat universităților și tinerilor talentați, pasionați de domeniul științelor tehnolgice.

În vederea extinderii și consolidării colaborării cu mediul academic din regiune, Fabrica Bosch din Blaj a proiectat și donat Universității UMFST din Târgu Mureș un laborator care să asigure studenților cadrul adecvat pentru acumularea unui bagaj consistent de cunoștințe în domeniul măsurătorilor și statisticii, inaugurând și un prim laborator amplasat în incinta Externsiei Alba Iulia a Universității Tehnice Cluj-Napoca. Aceasta din urmă a fost dotat cu un sistem de automatizare Computer Numerical Control, dar și alte echipamente tehnice specifice ale căror valoare se ridică la 40.000 de euro.

Bosch deschide calea către o carieră solidă în industria auto pentru elevii din Cluj și Blaj. Programul Școala Duală Bosch oferă deschidere către o calificare în specializări tehnice. Peste 200 de elevi interesați să descoperere tainele electronicii, electromecanicii, electricii sau mecanicii, dar și cei curioși de o meserie precum cea de sculer matrițer, mecanic în industrie şi utilaje de prelucrări mecanice, electrician constructor și instalații în industrie s-au înrolat, în 2019, în programele de învățământ dual derulate de Fabricile Bosch din Cluj și Blaj în parteneriat cu liceele de profil din regiune.

În sfera activităților de mentorat, Bosch Service Solutions Timișoara s-a implicat,în ultimii trei ani, într-un proiect care sprijină dezvoltarea elevilor de liceu olimpici, denumit Youth Elite, inițiat de Universitatea de Vest din Timișoara. Programul își propune să ofere consiliere, îndrumare în carieră și să faciliteze diferite activități cu impact social. Totodată, Bosch a susținut șapte studenți de la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor prin oferirea de burse de studii cu o valoare totală de peste 7.000 de euro. Mai mult, prin oferirea de scule electrice Bosch și activități de mentorat, Bosch România sprijină inițiativa Level-Up – primul accelerator pentru meșterii antreprenori din Europa, lansată de Nod Makersparce.

Responsabilitate faţă de mediul înconjurător

Bosch contribuie la protejarea mediului înconjurător și militează pentru eficiența energetică prin producţie durabilă şi conservarea resurselor, dar şi prin acţiuni sustenabile, care reduc amprenta de carbon și generează un impact pozitiv la nivelul comunităţilor locale. În 2019, responsabilitatea faţă de mediul înconjurător şi-a găsit ecoul în campanii de împădurire, acţiuni de ecologizare, reciclare și reîmpădurire organizate în mai multe locaţii Bosch din ţară.

Campaniile de plantare derulate în parteneriat cu Asociații precum Beard Brothers, Act for Tommorow sau TerraMont Carpați au adus împreună peste 300 de voluntari Bosch din toate locațiile prezente în România. Peste 21.000 de copaci au fost plantați în zonele Valea Drăganului, Poiana Horea din munții Apuseni, dar și în apropierea Bucureștiului.

Adițional implicării echipelor de voluntari Bosch, compania a susținut activitățile și prin donarea de materiale necesare. Tot în 2019, Bosch Service Solutions Timișoara a participat la un eveniment ecologic inedit: “Make it! Race it! Recycle it!. Cursa de bărci din materiale reciclate s-a desfășurat pe malul Begăi, cu scopul de a atrage atenția asupra posibilităților de reutilizare a deșeurilor, competitorii fiind reprezentați ai companiilor locale.

Împreună pentru școlile care inspiră

Bosch inspiră prin acțiuni inovative. Peste 400 de angajați au ales să își doneze teambuilding-ul în folosul comunității. La inițiativa angajaţilor Centrului de Inginerie Bosch din Cluj, 200 de voluntari Bosch au petrecut peste 3.300 de ore de lucru în renovarea, mobilarea și utilarea a două şcoli din localitatea Romos, județul Hunedoara. Acţiunea a fost derulată alături de Asociația Act for Tommorow. Alte exemple în acest sens sunt activitățile de renovare a unor săli de clasă din localitățile Valea Mare, județul Bistrița Năsăud și Rimetea, județul Alba.

Responsabilitatea socială, atribuit definitoriu al Grupului Bosch

La nivel global, Bosch promovează o tradiţie îndelungată de sustenabilitate şi spirit civic, în acord cu viziunea fondatorului companiei, Robert Bosch.

Valorile companiei reflectă modul în care aceasta își desfășoară activitatea: etica profesională în relaţia cu partenerii de afaceri, investitorii, angajaţii şi societatea. Bosch apreciază şi încurajează diversitatea şi o consideră esenţială pentru succesul companiei, concentrându-și acțiunile pe rezultate și creând, totodată, o bază solidă pentru inițiativele sale sociale, având în vedere aportul pe care acțiunile companiei îl aduce atât societății, cât și mediului înconjurător.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.