Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Bosch produce sistemul de injectie directa de benzina pentru noul Ferrari California

Bosch

Producătorul italian de automobile sport Ferrari prezintă, prin noua versiune a modelului California, primul său motor de serie cu injecţie directă de benzină. În acelaşi timp, prin acest sistem s-a reuşit reducerea semnificativă a consumului de combustibil şi a emisiilor de CO2, elemente devenite deosebit de importante atât pentru Bosch, cât şi pentru marca Ferrari.

Bosch livrează sistemul complet de injecţie pentru acest motor V8, sistem dezvoltat în urma unei strânse colaborări cu inginerii Ferrari. Propulsorul, cu o capacitate cilindrică de 4297 cm3, dezvoltă o putere de 338 KW (460 CP) la o turaţie de 7.750 rpm, iar cuplul motor maxim este de 485 Nm, la o turaţie de 5.000 rpm. O noutate absolută este reprezentată de utilizarea, pentru prima dată, a unor injectoare comandate prin bobine electromagnetice, la o presiune de injecţie de 200 bar. Procesul de ardere a fost îmbunătăţit ca urmare a dozării precise şi a pulverizării optime a combustibilului prin injectoarele HDEV5. Astfel, se obţine o putere specifică superioară celei dezvoltate în mod obişnuit de motoarele aspirate, atingând 107 CP pe litru şi fiind asociată cu o creştere corespunzătoare a cuplului motor.

O altă caracteristică a acestui motor în V este faptul că fiecare dintre cele două linii de cilindri este alimentată cu combustibil printr-un sistem propriu, existând aşadar două pompe de înaltă presiune. Sistemele sunt sincronizate prin intermediul celor două unităţi electronice de comandă a motorului MED9.6.1 produse de Bosch.

Pe lângă sistemul de injecţie directă de benzină, Bosch mai livrează pentru modelul Ferrari California şi debitmetru de aer cu film cald, sonde Lambda, Programul Electronic de Stabilitate ESP® premium, precum şi diverse tipuri de senzori.

Bucuresti, 01.04.2009

{mosloadposition user10}

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.