Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Bosch ofera dealerilor si companiilor acces facil la mobilitatea electrica

Facilitatea și siguranța încărcării autovehiculelor electrice reprezintă un factor cheie pentru succesul mobilității electrice. Șoferii au două opțiuni atunci când este vorba de încărcarea autovehiculelor lor: pot utiliza o stație de alimentare disponibilă într-un spațiu public sau una din garajul propriu, folosită exclusiv pentru uz personal. Cu stațiile de alimentare Bosch, ambele opțiuni sunt posibile.

Aceste dispozitive, care au fost aprobate de către toți producătorii de autovehicule importanți, oferă șoferilor o modalitate sigură și convenabilă de a-și încărca autovehiculele electrice în practic orice loc. Stațiile de alimentare pentru clienții particulari pot fi montate ușor pe un perete sau pe o coloană exterioară. Pentru a se asigura că utilizatorii nu întâmpină nicio problemă în timpul instalării și punerii în funcțiune, Bosch oferă sistemele ca soluție completă. Ca parte a acestei soluții, Bosch își consiliază clienții cu privire la opțiunile pe care le au, organizează conectarea în siguranță a stației la rețeaua de alimentare și montarea ei pe perete.

Bosch oferă în prezent o gamă de stații de alimentare pentru diferiți producători. Aceste stații pot fi configurate în mai multe moduri, conform cerințelor clientului – de exemplu, sunt disponibile diferite sisteme de prize pentru a corespunde diferitelor standarde în vigoare în Europa.

Componentele pot fi instalate și într-un spațiu public, acest lucru însemnând că service-urile sau dealerii auto pot utiliza coloanele de alimentare pentru a încărca propria flotă și le pot pune la dispoziția clienților. Pot fi instalate tehnologii precum cardurile RFID pentru a controla accesul la coloanele de alimentare.

Bosch oferă eMobility Starter Package, o soluție software pentru interconectarea acestor stații de alimentare. Soluția Bosch permite companiilor să ofere utilizarea infrastructurii de alimentare către terți și să taxeze această utilizare. Acest sistem nu sporește doar rata de utilizare și rentabilitatea stațiilor de alimentare disponibile, ci și densitatea rețelei de alimentare.

Software-ul care controlează și gestionează infrastructura de alimentare este oferit și ca serviciu online („software ca serviciu”), ceea ce înseamnă că utilizatorii nu trebuie să investească bani în propriile sisteme IT pentru a utiliza infrastructura.

Avantajul acestei soluții este acela că instituțiile publice, companiile și furnizorii de utilități pot folosi propria infrastructură de alimentare pentru autovehiculele electrice, asigurând condițiile pentru ca aceste autovehicule să poată fi utilizate zilnic. Punctele de alimentare, datele clienților și ale autovehiculelor și planurile de prețuri sunt toate administrate folosind un sistem integrat, astfel încât aceste companii le pot oferi clienților acces ușor la serviciile legate de încărcarea autovehiculelor prin intermediul portalurilor online sau folosind aplicațiile smartphone. Acest lucru înseamnă că operatorii știu în permanență și cu exactitate cât de mult este utilizată stația, în timp ce clienții se bucură de transparență completă în legătură cu timpul de încărcare și pot găsi oricând, utilizând o aplicație, cea mai apropiată stație disponibilă.

Noul eMobility Starter Package utilizează două protocoale cheie de interfață deschisă pentru a se conecta la sistemele infrastructurii de alimentare. Aceste protocoale le permit clienților să adopte rapid și convenabil modelul de afaceri al mobilității electrice, cât și să beneficieze de platformele eRoaming precum cea oferită de Berlin Hubject GmbH. Platformele eRoaming le permit șoferilor de autovehicule electrice să-și încarce autovehiculele în diferitele stații de alimentare din Europa – chiar dacă stația nu este administrată de furnizorul lor de energie electrică. Mai mult, soluția software de la Bosch Software Innovations permite integrarea rapidă și rentabilă a stațiilor de alimentare de la diferiți producători.

Bucuresti, 09.04.2014
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.