Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Bosch intra in scoli cu „Atelierele Creative Dremel”

În data de 23 octombrie 2010, Dremel lansează programul ’’Atelierele Creative Dremel’’, proiect demarat în şcoli şi facultăţi, al cărui scop este promovarea bricolajului în rândul elevilor şi studenţilor din România. Demarat iniţial doar în 2 oraşe – Bucureşti şi Braşov – proiectul ’’Atelierele Creative Dremel’’ se doreşte a deveni un program educaţional complex, dezvoltat la nivel naţional şi se adresează şcolilor profesionale, liceelor şi facultaţilor cu profil tehnic. Proiectul are două etape: ’’Train the Trainers’’ (‘’Instruieşte instructorii’’’) şi concursul de bricolaj organizat între şcoli şi facultăţi.

Prin intermediul atelierelor creative practice, Dremel îşi propune familiarizarea elevilor şi studenţilor cu uneltele multifuncţionale Dremel şi stimularea creativităţii şi imaginaţiei participanţilor.

Proiectul Dremel are două etape, iar primul pas, numit ’’Train the Trainers’’ (‘’Instruieşte instructorii’’’), presupune instruirea a câte doi profesori din fiecare şcoală şi facultate din program. În cadrul acestui eveniment, profesorii au ocazia să realizeze mai multe teme practice, de la pirogravura unui suport de pahare sau gravură în lumânare, la personalizarea diverselor obiecte, folosind tehnica embosării. Prima etapă se va desfăşura în Bucureşti (pe 23 octombrie) şi Braşov (pe 30 octombrie), fiind invitate să participe în total 59 de centre de învăţământ. Din Bucureşti au fost invitate 22 de şcoli şi 7 facultăţi din cadrul Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti, precum şi 10 facultăţi din cadrul Universităţii Politehnice. Oraşul Braşov a fost invitat să participe cu 15 colegii tehnice şi 5 facultăţi din cadrul Universităţii Transilvania.

A doua etapă a programului ’’Atelierele Creative Dremel’’ presupune demararea unui concurs Dremel la nivel naţional. Astfel, cu ajutorul uneltelor Dremel, oferite de firma Robert Bosch, şi sub îndrumarea profesorilor care au participat la prima etapă a proiectului, elevii şi studenţii din centrele de învăţământ participante vor realiza câteva teme propuse de firma Robert Bosch, dând frâu liber imaginaţiei şi creativităţii. Şcoala sau facultatea cu cele mai frumoase lucrări, va fi premiată cu un set complet de unelte şi accesorii Dremel. Alegerea echipei câştigătoare va avea loc în luna decembrie 2010, după ce se vor finaliza toate atelierele creative în şcoli şi universităţi.

Bucuresti, 18.10.2010

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.