Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Bosch explica ce modificari aduce standardul Euro 6 pentru soferi

Bosch

BoschEuro 6 este o reglementare a Uniunii Europene care stabileşte standardele de emisii pentru autovehicule. „Euro 6 va face ca autovehiculele cu motor diesel să fie la fel de ecologice ca cele cu motor cu aprindere prin scânteie”, a declarat Dr. Rolf Bulander, membru al consiliului de administraţie al Robert Bosch GmbH, responsabil pentru tehnologia sistemelor de propulsie. Principalul obiectiv al noii reglementări este stabilirea unor limite mai scăzute privind emisiile de particule şi oxizii de azot ale autovehiculelor. Începând cu 1 septembrie 2014, autovehiculele diesel pot emite cel mult 80 de mg de oxizi de azot per kilometru (în timp ce autovehiculele cu motor cu aprindere prin scânteie pot emite cel mult 60 de mg per kilometru). Aceste valori înlocuiesc limita anterioară de 180 de mg per kilometru. Începând cu 1 ianuarie 2015, toate autovehiculele noi puse în vânzare trebuie să respecte limitele impuse de Euro 6.

Care este obiectivul legislaţiei europene privind emisiile?

De la adoptarea standardului Euro 1 în 1993, emisiile provenite din traficul rutier au fost reduse drastic. Tehnologia auto avansată, ca cea oferită de Bosch, reduce emisiile de compuşi cum ar fi CO2, oxizi de azot şi particule. Progresul tehnic în materie de sisteme de propulsie are, de asemenea, efect: din 1990, emisiile de particule ale motoarelor diesel au fost reduse cu aproximativ 99 la sută, iar motoarele diesel moderne emit cu aproximativ 98 la sută mai puţini oxizi de azot faţă de autovehiculele echivalente de la începutul anilor 1990. Pe măsură ce electrificarea sistemelor de propulsie continuă să progreseze, nivelul emisiilor va fi redus şi mai mult.

Autovehiculele vor fi acum mai scumpe?

Preţurile pentru modelele care respectă standardul Euro 6 se află, în general, la acelaşi nivel cu preţurile modelelor comparabile ce respectă standardul Euro 5. Uneori, modelele cu Euro 6 sunt prevăzute cu dotări suplimentare – de exemplu, o transmisie diferită sau pneuri diferite – care ridică preţul. Dacă înlăturaţi costul suplimentar al acestor dotări adiţionale, veţi constata că nu există o creştere considerabilă a preţului modelelor care respectă standardul Euro 6.

Cum modifică standardul Euro 6 tehnologia autovehiculelor diesel?

Autovehiculele diesel necesită un sistem de tratare a gazelor de evacuare perfect adaptat pentru a respecta limitele mai scăzute stabilite de standardul Euro 6. Pentru autovehiculele cu o greutate de până la aproximativ 1.700 de kilograme, este suficient un catalizator cu stocarea oxizilor de azot, ce are un cost redus. „Pentru autovehiculele grele poate fi utilizat doar un catalizator SCR cu AdBlue”, a declarat Dr. Markus Heyn, preşedintele diviziei Sisteme Diesel din cadrul Robert Bosch GmbH. Acest sistem injectează AdBlue, o soluţie inodoră de uree, care transformă oxizii de azot în vapori de apă şi azot gazos, compuşi inofensivi. Realimentarea cu AdBlue se face cu ocazia lucrărilor de service efectuate în mod regulat.

Ce modificări aduce standardul Euro 6 pentru şoferi?

Standardul Euro 6 nu schimbă nimic pentru persoanele care deţin deja autovehicule. Aceştia pot continua să îşi utilizeze autovehiculele la fel ca înainte. Cumpărătorii de autovehicule noi trebuie să ţină cont de trecerea la standardul Euro 6 în cazul în care doresc să aibă un model echipat cu tehnologie de ultimă oră.

Bucuresti, 10.09.2014

{mosloadposition user9}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.