Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Bogdan Zvoristeanu in deschiderea Festivalului Viori De Colectie la Sala Radio

Mai sunt două zile până la începerea Festivalului Viori de colecţie la Sala Radio, care se va desfăşura în Studioul de Concerte Mihail Jora din Bucureşti în perioada 23 noiembrie – 2 decembrie 2011. Aproape zilnic vor avea loc recitaluri şi concerte cu participarea Orchestrei Naţionale Radio şi a Orchestrei de Cameră Radio, având ca solişti mari violonişti care au dus în lume faima şcolii româneşti de vioară: Bogdan Zvorişteanu, Remus Azoiţei, Ştefan Horváth, Gabriel Croitoru, Alexandru Tomescu. Fiecare dintre ei cântă la un instrument remarcabil, astfel că publicul va putea asculta acordurile unor viori construite de Nicolaus Gagliano, Giuseppe Guarneri sau Antonio Stradivari, în programe de virtuozitate interpretativă.

Concertul de deschidere al Festivalului va avea loc miercuri, 23 noiembrie 2011, ora 19.00, când Orchestra de Cameră Radio dirijată de Tiberiu Soare îl va avea ca invitat pe violonistul Bogdan Zvorişteanu. Artistul cântă la o vioară construită de Nicolaus Gagliano în 1761. După uvertura operei Don Giovanni de Mozart, vom putea aşadar să ascultăm sonorităţile viorii Gagliano în Concertul nr. 3 în sol major pentru vioară şi orchestră K 216 de Mozart, în interpretarea lui Bogdan Zvorişteanu. În partea a doua a concertului programul va cuprinde Canon şi Gigue în re major de J. Pachelbel şi Suita Holberg op 40 de E. Grieg.

Bogdan Zvorişteanu va fi şi protagonistul unui recital în ziua următoare (joi, 24 noiembrie), ora 19.00, alături de pianista Clara Cellich. Programul va cuprinde Sonata pentru vioară şi pian nr. 3 de Jean-Marie Leclair, Sonata pentru vioară şi pian, op. 11 de Francis Poulenc, Sonata în do diez minor pentru vioară şi pian, op. 21 de Ernö von Dohnanyi şi Dansuri ungare nr. 1, 6, 4 şi 5 de J. Brahms – J. Joachim.

Bilete se pot procura prin Eventim, la Casa de bilete a Sălii Radio, magazinele Germanos, Vodafone, librăriile Cărtureşti, Humanitas şi online pe www.eventim.ro.

Născut în Bucureşti, Bogdan Zvorişteanu a început studiul viorii sub îndrumarea tatălui său, Radu Zvorişteanu. A urmat cursurile Academiei de Muzică din capitală, unde a studiat cu Victoria Basta şi Ştefan Gheorghiu, continuându-şi formarea muzicală la Academia Internaţională de Muzică „Menuhin” din Elveţia, unde a beneficiat de îndrumarea maestrului Alberto Lysy. Participările la numeroase concursuri internaţionale precum „George Enescu” (Bucureşti), „Tibor Varga” (Sion), „Leopold Mozart” (Augsburg) şi Concursul Internaţional de la Geneva i-au adus de-a lungul anilor prestigioase premii. În 1997 Bogdan Zvorişteanu a fost concertmaestru al Orchestrei Filarmonice din Santiago de Compostela (Spania), între 1998-1999 al Orchestrei de Cameră din Pforzheim (Germania), iar din anul 2002 ocupă aceeaşi funcţie în cadrul prestigioasei Orchestre Suisse Romande (Elveţia). În acelaşi timp este profesor la International Menuhin Music Academy. A susţinut concerte în Europa, Argentina, Canada, China, Coreea de Sud, Japonia, a colaborat în recitaluri sau concerte de muzică de cameră cu personalităţi importante dintre care amintim pe Alberto Lysy, Brigitte Meyer, Jin Wang, Chantal Juillet, José Gallardo, Liviu Prunaru, Ettore Causa şi Stanimir Todorov. Bogdan Zvorişteanu a înregistrat Integrala Sonatelor şi Partitelor de Bach pentru vioară solo pentru Dinemec Classics, la aniversarea a 30 de ani de la înfiinţarea Academiei Menuhin. De asemenea este invitat să susţină cursuri de măiestrie în Austria, Argentina, Coreea de Sud, China şi Germania iar în ţară la Timişoara, Braşov, Bucureşti.

Bucuresti, 21.11.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.