Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

BMW ORACLE Racing a castigat a 33-a editie a Cupei America

Challengerul din SUA a învins deţinătoarea trofeului cu 2-0.

Echipajul BMW ORACLE Racing a câştigat a 33-a ediţie a Cupei America, detronând deţinătoarea trofeului, echipa elveţiană Alinghi. Spectaculosul trimaran USA 17 a p, cu o velă futuristă în înălţime de 68 metri, a învins catamaranul Alinghi 5 în competiţia desfăşurată în apele portului Valencia, succesul final fiind obţinut după numai două zile de întreceri. Concursul derulat după regula "cel mai bun din trei manşe" s-a terminat 2-0 în favoarea echipajului din SUA, patronat de Larry Ellison. Seria "Deed of Gift" a opus deţinătorul trofeului şi pretendentul în duel direct.

"Felicitări lui Larry Ellison şi întregului său echipaj!", a declarat Ian Robertson, membru al Consiliului Director BMW AG şi responsabil pentru vânzări şi marketing. "Obiectivul pentru care am lucrat cu toţii de-a lungul ultimilor doi ani şi jumătate a fost acum îndeplinit. Aceasta a fost o performanţă fantastică a întregii echipe. Ca partener tehnologic, am avut o contribuţie de succes la câştigarea acestui prestigios trofeu sportiv. Am plasat BMW ca partener competent în lumea yachtingului şi am pus bazele unui transfer de tehnologie în Cupa America. În ceea ce priveşte construcţia, inginerii BMW au stabilit noi standarde din punct de vedere al utilizării inteligente a materialelor ultra-uşoare. În rândul grupului-ţintă relevant, aceasta face ca BMW să fie o marcă de cel mai înalt profil în lumea yachtingului competiţional."

Cu o istorie de 159 de ani, Cupa America este cea mai veche competiţie sportivă din lume şi reuneşte cei mai buni navigatori profesionişti, designeri de yachturi şi constructori de bărci ai generaţiei lor în căutarea perfecţiunii. Pentru a 33-a ediţie a Cupei America, designerii şi inginerii BMW ORACLE Racing au primit una din cele mai exigente provocări din îndelungata istorie a competiţiei. Regulamentul de design a fost mult mai permisiv, iar experţii dintr-o mare varietate de domenii de specialitate, cum ar fi cercetarea materialelor, inginerie aerospaţială, materiale compozite, electronică, analiza datelor şi numeroase ramuri ale ingineriei, au jucat un rol important în designul şi construcţia yachtului revoluţionar.

De exemplu, inginerii BMW au contribuit prin cunoştinţele lor şi prin experienţa EfficientDynamics în domeniul designului inteligent al construcţiei ultra-uşoare. Obiectivul a fost construirea unui yacht pe cât se poate de uşor şi de rigid torsional, dar care să facă faţă unei curse deosebit de riguroase. În cursele de veliere multicarena, este deosebit de important ca masa să fie păstrată la un nivel cât mai redus, pentru că yachtul cel mai rapid are un avantaj major, mai ales dacă îşi poate ridica un flotor din apă. Transferul de cunoştinţe de la inginerii BMW nu a fost într-un singur sens; experienţa deosebită câştigată de-a lungul acestui proiect se va regăsi în activitatea Centrului BMW de Cercetare şiInovaţie (FIZ). În calitate de partener tehnologic, BMW s-a implicat în Cupa America încă din 2002.

Implicarea viitoare a BMW în Cupa America va depinde de dezvoltarea şi de organizarea pe care le va cunoaşte competiţia. Aşa cum a explicat însuşi Ian Robertson: "În săptămânile ce vor urma vom lua o decizie cu privire la implicarea noastră viitoare în Cupa America. Ceea ce este o certitudine este faptul că BMW va continua să fie prezent în mod activ în cursele de yachturi. Vom continua să jucăm un rol important în creşterea viitoare a interesului general cu privire la navigaţie şi vom continua să utilizăm proiecte precum BMW Sailing Cup şi evenimente regionale de pe diferite pieţe ca platformă pentru relaţiile cu clienţii şi pentru consolidarea viitoare a valorilor mărcii BMW".

Bucuresti, 17.02.2010

{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.