Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

BMW obţine a 20-a victorie în clasamentul general al cursei de 24 de ore de la Nürburgring – Nick Catsburg, Alexander Sims şi Nick Yelloly au triumfat pentru ROWE Racing, cu BMW M6 GT3

Nürburgring (GER), 27th September 2020. BMW M Motorsport, 24h Nürburgring, Nordschleife, Winner #99 BMW M6 GT3, ROWE Racing, Nick Catsburg (NED), Philipp Eng (AUT), Alexander Sims (GBR), Nick Yelloly (GBR)

Bucureşti/Nürburg. Victorie aniversară pentru BMW în “Infernul Verde”: echipa ROWE Racing a câştigat cursa de 24 de ore de la Nürburgring (Germania) pentru a oferi constructorului bavarez victoria sa cu numărul 20 în clasamentul general al clasicei de anduranţă. La 50 de ani de la ediţia inaugurală a maratonului din regiunea Eifel, #99 BMW M6 GT3 a trecut primul linia de sosire după 85 de tururi. Nick Catsburg (Olanda), Alexander Sims (Marea Britanie) şi Nick Yelloly (Marea Britanie) au alternat la volan într-o cursă udată de ploaie şi plină de evenimente, care a fost întreruptă pentru aproape nouă ore pe timpul nopţii din cauza ploii puternice.

Cei trei au revenit puternic duminică pentru a obţine prima victorie la general pentru BMW din 2010. La finalul unui deznodământ tensionat, Catsburg a trecut linia de sosire cu un avans de 15,452 secunde faţă de modelul Audi de pe locul al doilea. BMW Team Schnitzer a completat podiumului, pe locul al treilea, cu un echipaj format din Augusto Farfus (Brazilia), Jens Klingmann (Germania), Martin Tomczyk (Germania) şi Sheldon van der Linde (Africa de Sud).

Cursa a fost un carusel de emoţii. Sâmbătă, pe ploaie, modelele BMW M6 GT3 nu au putut ţine ritmul cu plutonul fruntaş şi prin urmare au pierdut teren. Când pista a început să fie prea udă, iar vizibilitatea prea redusă, conducerea cursei a suspendat întrecerea sâmbătă seară târziu. Acţiunea s-a reluat duminică dimineaţă, la ora locală 8.00 (ora României 9.00). Pe măsură ce pista a început să se usuce, echipele BMW au devenit tot mai rapide şi s-au apropiat de lideri.

Într-un final extrem de palpitant, echipa ROWE Racing a făcut cea mai bună alegere a pneurilor şi a preluat conducerea, Catsburg asigurând victoria printr-un pilotaj excelent. #42 BMW M6 GT3 al BMW Team Schnitzer a încheiat podiumului şi a fost urmat pe locul al patrulea de maşina #98 a ROWE Racing, cu Lucas Auer (Austria), Tom Blomqvist (Marea Britanie), Philipp Eng (Austria) şi Marco Wittmann (Germania) în echipaj. #101 BMW M6 GT3 înscris de Walkenhorst Motorsport a încheiat pe poziţia a 12-a. Maşina #100 din clasa AM nu a fost clasată după mai multe incidente şi o pauză lungă pentru reparaţii.

Nürburgring (GER), 27th September 2020. BMW M Motorsport, 24h Nürburgring, Nordschleife, Winner #99 BMW M6 GT3, ROWE Racing, Nick Catsburg (NED), Philipp Eng (AUT), Alexander Sims (GBR), Nick Yelloly (GBR)

BMW Junior Team a încheiat cu stil prima sa cursă de 24 de ore. În ciuda condiţiilor dificile, Dan Harper (Marea Britanie), Max Hesse (Germania) şi Neil Verhagen (SUA), aflaţi la comenzile #73 BMW M4 GT4, au făcut o cursă aproape perfectă şi au câştigat categoria SP8T şi s-au clasat pe locul al 19-lea în clasamentul general. Astfel, ei au fost cea mai bine clasată echipă non-GT3.

Maşina de presă BMW M2 CS Racing, care a purtat un design aniversar special, a coborât în pluton după o coliziune cu o maşină mai rapidă, la aproape patru ore de finalul cursei. Totuşi, Pixum CFN Adrenalin Motorsport a reuşit să facă reparaţiile necesare pentru a permite maşinii să încheie cursa. Echipajul a fost format din piloţii profesionişti Dirk Adorf (Germania) şi Tom Coronel (Olanda), precum şi jurnaliştii Christian Gebhardt şi Niki Schelle (ambii Germania).

Chiar dacă BMW urcă pe prima poziţie a podiumului după o pauză de exact 10 ani, este cel mai de succes constructor în cursa de 24 de ore de la Nürburgring, cu un total de 20 de victorii. Mai mult, cursa de debut de acum 50 de ani a fost câştigată tot de BMW, cu un BMW 2002 TI pilotat de Hans-Joachim Stuck şi Clemens Schickentanz.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.