Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

BMW lanseaza noul sound logo odata cu o noua campanie de imagine

BMW

Sunetul are un loc aparte în identitatea mărcii BMW, așa cum este tonalitatea specială a motorului cu șase cilindrii în linie sau deschiderea pentru anumite genuri muzicale. În acest context, marca a primit în 1999 pentru prima dată un sound logo, celebrul gong dublu, care a încheiat toate spoturile TV și radio BMW. La 14 ani de la debutul acestui element special de identitate, BMW lansează un nou sound logo. În România acesta debutează printr-o nouă campanie de imagine care va avea în prim plan spectaculosul BMW Seria 4 Concept Coupe.

Prin combinaţia inovatoare de sunete, noul sound logo poate fi recunoscut cu foarte mare uşurinţă. În acelaşi timp, sonoritatea specifică mărcii subliniază puterea inovatoare şi dinamismul mărcii BMW. Noul sound logo va fi prezent la finalul viitoarelor reclame TV şi radio, precum şi în filmele de produs şi brand BMW. Sunetul va fi lansat la nivel global în cursul anului 2013 şi va fi utilizat în comunicarea naţională de brand a fiecărei ţări.

Joachim H. Blickhäuser, director Identitate Corporate şi Brand la BMW Group: "Elementele acustice reprezintă un aspect important pentru imaginea mărcii. Ca urmare a evoluţiei brandingului acustic, înlocuim «gongul dublu» utilizat de-a lungul ultimilor 14 ani cu un nou sound logo, care conferă mărcii un factor distinctiv de recunoaştere – modern, estetic şi dinamic – şi poate fi folosit sub diferite modalităţi în întreaga lume."

Logo-ul cuprinde diferite elemente sonore care reprezintă aspecte diverse ale identităţii de brand BMW şi al căror efect complet este expus într-o compoziţie perfectă. Interpretarea elementelor sonore înainte şi înapoi simbolizează mobilitatea flexibilă. Melodia începe cu un sunet rezonant şi în creştere, sublinierea fiind dată de două tonuri bass distincte care formează baza ritmică şi melodică a logo-ului sonor. Sunetul se amplifică apoi spre finalul sofisticat.

Designerul de sunet Thomas Kisser de la producătorul muzical HASTINGS declară despre dezvoltarea noului logo: "A fost un proces foarte intens şi o provocare deosebit de interesantă chiar de la început. Încă de la bun început mi-am pus o întrebare: cum aş vrea eu să sune marca BMW? Ce temă sonoră reprezintă valorile pe care eu le asociez cu BMW, precum plăcerea condusului, estetică şi putere? Şi cum pot crea un sound logo care diferenţiază clar marca de alte branduri – în special de alte mărci auto? Criteriile importante pentru procesul de dezvoltare au fost compatibilitatea culturală la nivel global, versatilitatea aplicării, potrivirea cu brandul şi valoarea de recunoaştere."

Noul sound logo debutează în România într-o nouă campanie de imagine care vorbește despre performanțele dinamice și designul sportiv al mărcii. În prim plan campania are BMW Seria 4 Concept Coupe, modelul care prefigurează noul BMW Seria 4, unul dintre cele mai sportive și mai elegante modele ale mărcii. “BMW Group Romania a făcut o tradiție în a derula campanii de imagine la fiecare inceput de vară. Anul acesta, campania de imagine BMW lansează un nou sound logo, împreună cu prezentarea modelului BMW Seria 4 Concept Coupe într-un mix media format din pre-rolls pe YouTube, mobile apps şi bloguri din mai multe nişe. Valul al doilea al campaniei se va focusa pe BMW Seria 5 facelift, care vine în piaţă cu toate trei versiunile de caroserie ale modelului: Sedan, Touring şi BMW Seria 5 Gran Turismo. Restul noutăţilor BMW pentru acest an vor putea fi văzute şi testate în reţeaua de dealeri, cu începere din luna septembrie,” a explicat Nina Brătfălean, Marketing Manager, BMW Group România.

Bucuresti, 01.07.2013
{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.